Primarul din Baia-Mare, Cătălin Cherecheș, reprezentat de avocatul clujean Tiberiu Ban a depus o contestație împotriva deciziei Tribunalului din județul Maramureș prin care i se refuza înlocuirea arestul preventiv cu control judiciar pe cauțiune.

Contestația a fost formulată ieri, iar astăzi a și ajuns la Curtea de Apel Cluj, urmând a fi stabilit un termen pentru soluționarea acesteia.

În altă ordine de idei, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni corupție, comise în perioada 2015 – 2016.

În cursul zilei de 09 iunie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate în municipiul Baia Mare, din care una reprezintă sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.

Potrivit unor surse judiciare, vizat ar fi arhitectul şef al oraşului, Mircea Dinculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.