Doi jurnaliști francezi au încercat să spioneze ultimul antrenament al echipei naționale de azi înainte de meciul de debut de la EURO din această seară dintre Franța și România, scrie gsp.ro.
„Cu siguranță erau jurnaliști francezi, pentru că ne-au și înjurat în franceză. Dacă erau români îi duceau imediat la secție, dar ei fiind conaționali n-au pățit nimic. UEFA a fost deja sunată și atenționată în ceea ce privește acest subiect”, a explicat Anda Maxim, reporter Dolcesport.
Oamenii din staff-ul naționalei i-au observat pe jurnaliștii francezi și au ieșit imediat să-i împiedice să filmeze ședința de pregătire a lui Iordănescu. Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF, a ieșit cu telefonul în mână și a fost cel care i-a filmat pe spioni, pentru a trimite apoi dovezile la UEFA .