Potrivit planului de modernizare, latura de vest a Pieței Unirii va fi transformată în pietonală, iar latura de est va fi extinsă. După nouă ani de când a fost aprobat proiectul, Primăria a decis în final să înceapă a doua parte a reabilitării centrului.

Dacă se ține cont de promisiunile făcute de primărie, Piața Unirii ar trebui să fie deja terminată până la finalul acestui an, pavată și arbori plantați. De nouă ani, doar insula centrală a pieţei este modernizată, iar laturile de vest şi est sunt încă ocupate de maşini parcate, terase, comercianţi şi chioşcuri.

“De la concurs până acum s-a executat prima etapă, care este insula centrală, iar acum în etapa a doua, lucrările să se poată extinde pe latura de vest, iar pe latura de est se va reconfigura parţial traficul auto. În prezent, maşinile înconjoară insula centrală a Pieţei Unirii. Pe latura de vest considerăm că circulaţia auto nu este esenţială, zile de-a rândul circulându-se doar pe o bandă, iar latura de est este folosită la parcări, aprovizionări. Pietonii trebuie să se înghesuie pe acel trotuar destul de mic”, a declarat reprezentantul firmei de proiectare.

În legătură cu traficul, în prelungirea străzii Memorandumului se va reconfigura şi se va face o bandă dedicată pentru transportul în comun şi pistă de biciclete şi pe direcţia Mărăşti, Mănăştur. Parcarea din spatele bisericii nu face parte din această etapă, dar vor fi reconfigurate intrările. Latura de vest se închide pentru traficul auto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.