Fostul arhitect al CJ Cluj, Mircea Dinculescu, actual arhitect şef al Municipiului Baia Mare şi autorul blocului ilegal din intersecţia Şapte Străzi din cartierul Gruia a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Procurorii DNA îl acuză că ar fi cerut o mită de aproape 40.000 de lei, din care a primit o mică parte. Câtă mită o fi primit Dinculescu pentru construcţia blocului clujean şi ce buzunare o fi uns, la rândul lui prin Cluj Napoca, dacă nimeni nu s-a autosesizat pentru cercetarea cazului cu blocul ilegal din Gruia.

 

La mijlocul acestei săptămâni, procurorii DNA Cluj au anunţat trimiterea în judecată a arhitectului clujean Mircea Dinculeascu care ar fi cerut o mită de aproape 40.000 de lei de la un om de afaceri din Baia Mare.

Potrivit procurorilor, ”s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului DINCULESCU MIRCEA, la data faptei arhitect şef în cadrul Primăriei Baia Mare, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată,

şi în stare de libertate a inculpatului VAIDA FLORINEL-MIHĂIŢĂ, om de afaceri, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada 2015-2016, inculpatul Dinculescu Mircea, în calitate de arhitect şef în cadrul Primăriei Baia Mare, a pretins de la inculpatul Vaida Florinel — Mihăiţă bani şi bunuri în valoare totală de 37.750 lei, din care a primit 300 euro şi 100 lei.

Foloasele respective au fost pretinse şi primite de inculpatul Dinculescu Mircea în vederea facilitării obţinerii avizelor necesare pentru un imobil construit de omul de afaceri în municipiul Baia Mare, în condiţiile în care arhitectul şef avea cunoştinţă despre faptul că acesta din urmă nu respectase proiectul de construcţie, că modificase proiectul de structură şi despre alte aspecte care impuneau demolarea construcţiei.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator şi indisponibilizarea sumei de 1.350 lei, ce aparţine inculpatului Dinculescu Mircea în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie”, se arată în anunţ.

bloc gruia

Reprezentanţii Clujului au stat ca piua-n ploaie

Mircea Dinculescu este arhitectul care a executat proiectul unui bloc din cartierul Gruia din apropierea intersecţiei Şapte Străzi, care s-a edificat pe baza unei autorizaţii de construcţii de extindere a unei case. Abia anul acesta, zidul de faţadă a casei respective, care fusese lăsat de formă, a fost demolat pentru că blocul a fost terminat. Cu toate acestea, Mircea Dinculescu este asistent universitar al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism şi, la data edificării şi proiectării blocului era membru în COMISIA TEHNICĂ DE AMENAJARE A TERITORIULUI şi DE URBANISM din cadrul CONSILIULUI JUDEŢEAN CLUJ.

Pe lângă faptul că străzile din zonă nu vor putea absorbi traficul care se va crea odată cu mutarea a câtorva sute de persoane pe un spaţiu de aproximativ 3-4000 de metri pătraţi, vecinii din zonă şi-au exprimat în mod făţiş nemulţumirea faţă de acest proiect. Cu toate acestea primăria a preferat să fie de partea investitorului, în loc de cea a clujenilor care locuiesc acolo de zeci de ani şi nu au dorit ca în apropierea caselor spaţiul să fie sufocat de un bloc.

Autorizaţia de construcţie a fost semnată de primarul interimar din 2011, Radu Moisin cu girul consilierilor locali care, puşi în faţa ilegalităţilor, s-au fîstâcit ca nişte adolescenţi acneici în faţa unei matroane. Un comportament similar l-a avut şi Prefectul Gheorghe Vuşcan care a declarat că a atacat în instanţă autorizaţia de construcţie. Cu toate acestea, blocul de şapte etaje a fost edificat fără nici o problemă.

Potrivit presei băimărene, în spatele finanţatorul din spatele beneficiarilor acesteui bloc ar fi edilul Cătălin Cherecheş

constructie-gruia-str.romulus-vuia-31 clujust

Şi justiţia clujeană a dat o mână de ajutor…

Edificarea acestui bloc nu ar fi fost posibilă fără concursul justiţiei clujene, în speţă, Curtea de Apel Cluj care a decis că proiectul se poate edifica fără acordul vecinilor pentru că municipalitatea nu a fost în stare să organizeze o dezbatere publică. ”Curtea de Apel a stabilit în mod irevocabil prin decizia nr. 200/2011 că nu este necesară informarea şi consultarea publicului pentru emiterea autorizaţiei de construire solicitată de către reclamanţi. Prin actul jurisdicţional mai sus citat, Curtea de Apel a stabilit cu putere de lucru judecat că L. 350/2001 nu se aplică în speţa dedusă judecăţii. Curtea de Apel a statuat că procedurile legate de amenajarea teritoriului şi urbanism se încheie prin eliberarea certificatului de urbanism, aşa cum prevăd de altfel dispozitiile art.28 din L. 350/2001. (…)  Tribunalul a stabilit prin sentinţa civilă 2176/2011 că reclamanţii au respectat toate cerinţele tehnice impuse prin certificatul de urbanism în vederea eliberării autorizaţiei de construire. Prima instanţă cu ocazia rejudecării, ţinând cont de îndrumările ce i-au fost date prin decizia 2., a reţinut că cerinţa referitoare la informarea şi consultarea publicului pentru emiterea autorizaţiei de construire, nu poate fi analizată întrucât această dispută a fost tranşată în mod irevocabil. Recurentul a declarat recurs împotriva sentinţei civile 2176 susţinând că refuzul său de a elibera reclamanţilor autorizaţie de construire solicitată este justificat întrucât în privinţa acestora nu s-a organizat dezbaterea publică a cărei existenţă este esenţială pentru emiterea actului solicitat. (…) De altfel, o dezbatere publică pe această temă este atributul instituţiei primarului, singurul vinovat de neorganizarea acesteia fiind recurentul atâta timp cât reclamanţii i-au solicitat să declanşeze procedurile privind consultarea populaţiei. Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a statuat că refuzul recurentului de a elibera autorizaţia de construire este unul nejustificat”, arată motivarea Curţii de Apel Cluj care a girat construcţia blocului din Gruia.

Mai mult în cadrul proceselor dintre beneficiarul blocului şi municipalitate, juriştii primăriei au lipsit la câteva termene de judecată, arătându-şi astfel interesul.


 

Schiţe false

Pe site-ul unei agenţii imobiliare din Cluj Napoca, prezentarea blocului din Gruia este falsificată într-un mod cât se poate de grosolan. Studiul de însorire este ireal, vecinii sunt eliminaţi din prezentare. De asemenea, pe site-ul primăriei clujene anunţul de consultare a fost făcut pentru adresa strada Romulus Vuia nr 810, o adresă care este inexistentă.

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.