Bătrânică de 83 de ani terorizată de fiica ei ca să plece din casă. Aceasta nu e lăsată nici să folosească WC-ul

Situaţie dificilă pentru o femeie în vârstă de 83 de ani din comuna clujeană Aiton. De ceva vreme, fata ei de 62 de ani încearcă prin orice mijloace să o alunge în stradă, deşi casa îi aparţine bătrânei, iar în acest sens fiica nu cruţă nicio metodă: bătăi, intimidări şi până şi interdicţia pentru mama sa de a folosi WC-ul. Joi, 1 septembrie, femeia s-a prezentat plângând la I.M.L. Cluj, bătută din nou – însă hotărâtă să lupte pentru viaţa ei şi s-o reclame pe fiică la poliţie.

Bătrânica şade aproape nemişcată pe o banchetă din sediul I.M.L. Cluj, în răstimpuri ştergându-şi cu o batistă lacrimile ce-i curg pe obraji. Mărturiseşte că ziua anterioară, în jurul orei 11.00, fiica ei i-a administrat o nouă bătaie pentru refuzul său de a părăsi locuinţa care-i aparţine şi habar n-are unde ar putea pleca. ”Iuliana e fata mea, divorţată de soţ, cu doi copii mari plecaţi fiecare la casa lui. Eu mai am o fată stabilită în Canada şi locuiesc împreună cu Iuliana în casa părintească din Aiton. Ieri, a venit la mine şi a început să mă facă rapandulă, techergheauă, târfă zicând că n-am făcut nimic în viaţă. Eu îi tot ziceam: “Taci tu, fată, că şi aşa tot ce-i aici e al tău după ce mor, că cealaltă e-n Canada şi n-are nicio pretenţie la nimic”.  M-a luat şi m-a trântit de aragaz. “Lasă-mă, tu fată”! Dar ea a luat laboşu’ (n.n. – cratiţa) şi m-a lovit, apoi iar m-a trântit de aragaz. No, şi ce să mai zic, vorbe slabe: „Te-ai regulat cu toţi când ai fost tânără” şi tot aşa. Dar asta mi-o spus zi la zi, nu numai ieri. Eu îi ziceam să nu mă mai bată şi să se ducă la casa ei, că are la Cluj, iar ea tot îmi spunea să mă duc să dorm la vecini. Nici la WC-ul din curte nu mă mai lasă să merg – că pute – şi îmi spune să-mi fac treburile în grădină. Şi asta fac”. Disperată, bătrânica mărturiseşte că după noua bătaie încasată de la fiica ei a apelat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului a sosit şeful de post din comuna învecinată, Tureni, cel din Aiton fiind plecat în concediu până săptămâna viitoare. Acesta, după ce a consemnat evenimentul a sfătuit-o să se prezinte la I.M.L. Cluj.

A adus-o la Cluj-Napoca un vecin, înduioşat de situaţia aparent fără ieşire în care se află femeia în vârstă de 83 de ani.  Apoi – pentru că nu i-a venit încă rândul să intre la consultaţie – Maria Lazăr continuă să descrie momentele grele prin care trece în compania fiicei sale: “Până şi telefonul mi l-a tăiat, pentru patru zile, ca să nu mă mai plâng la cealaltă fiică şi mi-a scos şi cele 50 de milioane din bancă pe care le păstram pentru înmormântare. Când a venit fata din Canada la noi şi am mers împreună la bancă, am văzut că banii mi-au dispărut încă din luna februarie, scoşi de Iuliana – iar din pensia de 5 milioane pe care o am, timp de patru luni nu mi-a dat niciun leu, doar că a cumpărat ceva de mâncare. Am muncit degeaba atâţia ani, ca ajutor de bucătar, la Hotel Napoca din Cluj, ca să mă trezesc astăzi că nu mă mai lasă  propria mea fată să locuiesc în casă”. Arată apoi că nici în dimineaţa zilei de joi, înainte de a fi luată de către consăteanul ei şi adusă la Cluj-Napoca fiica ei n-a procedat altfel: “A vrut să mă scoată din casă, mai precis din bucătăria de vară unde dorm şi eu tot am implorat-o să mă lase în pace, că mor în faţa ei, că-s bolnavă”. Între timp este poftită în cabinetul de consultaţii şi se întoarce cu un certificat medico-legal în care i-au fost recomandate între două şi trei zile de îngrijiri medicale. Înainte să pornească pe drumul de întoarcere spre casă, bătrânica mai apucă să spună câteva cuvinte: “Mă duc la miliţie să o reclam pe fată, după care o să mă ocup de succesiune – pe care am neglijat-o de opt ani, de când a murit bărbatu-meu –  ca să am unde pune capul şi să stau şi eu liniştită câte zile oi mai avea. Nu să dorm pe la vecini şi să-mi fac nevoile în grădină. Cât despre fiică-mea, tot ea se va muta în casă după ce mor, că nu degeaba a reparat-o pe banii ei, ci ca să-i rămână. Mi-e groază să ajung pe la Tribunale, că n-am fost acolo de când îs, dar recunosc, n-am ce face acum”! Apoi, prinzând curaj dă semnalul plecării împreună cu vecinul care îi sprijină, cu nădejde, trupul slăbit şi descărnat.