Compania Naţională de Drumuri a fost dată în judecată pentru hărţuire morală la locul de muncă. Procesul a fost intentat de Alin Goga, jurist în cadrul instituţiei, pe motiv că atât el cât şi alţi colegi sunt discriminaţi şi hărţuiti de management.

Juristul Alin Goga a vorbit la Realitatea TV despre discriminare la care este supus atât el cât şi alţi angajaţi care au avut curajul să vorbească:

„După conferinţa de presă din 4 aprilie au început să se reverse acţiuni represive, colegii au fost daţi afară, s-a refăcut organigrama, cei au fost păstraţi în funcţie sunt supuşi unor presiuni de neimaginat, sunt delegaţi pe posturi sub pregătirea lor”, a declarat Alin Goga pentru Realitatea TV.

 

Potrivit acestuia, CNADNR intenţionează să spargă în două compana cu un motiv ascuns: să acopere toate furturile şi neregulile şi ca unii oameni să fie plătiţi foarte bine – ar fi vorba de o „camarilă” de 400 de oameni care vor avea salarii mari după scindare.

„Noi am devoalat o serie de nereguli şi apoi au apărut sancţiuni. Nu sunt numai eu în această situaţie. Alţi colegi sunt delegaţi aiurea pe bani cheltuiiţi degeaba. Am sesizat toate aceste lucruri la Minister şi la alte instituţii ale statului. Am adus la cunoştinţa Corpului de control al primului ministru. Pot să probez actele de discriminare. Am aici zeci de memorii la care nu am niciun fel de răspuns”, a mai spus Goga.

 

„M-au delegat pe un post care nu necesită studii superioare sau altceva, să mă ocup de rovinietă, l-ar putea face şi copilul meu. Este o bătaie de joc să nu foloseşti un jurist cu mulţi ani de ani experienţă şi în acelaşi timp în CNADNR sunt scoase la concurs posturi de consilieri juridici. Vrem să se înceteze bătaie de joc.Codul muncii e folosit ca armă de represiune împotriva salariaţilor: dacă nu taci vei fi dat afară”, a explicat Alin Goga.

Ea e femeia plătită cu 430 $ pentru fiecare traficant de droguri ucis

Istoricul Lucian Boia îi dă dreptate ambasadorului SUA: Moldova nu este România/ VIDEO

Contactat de Realitatea TV, purtătorul de cuvânt al CNADNR a refuzat să comenteze acuzaţiile aduse de angajaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.