Cum a fost umilit Napoleon Bonaparte de năsăudeni

Napoleon Bonaparte, genialul general francez de oricine corsicană care a reuşit să cucerească aproape întreaga Europă, a fost pus în dificultate de un batalion de ţărani români care serveau în armata austriacă. Mai mult decât atât, viitorul împărat francez era la un pas să fie omorât de temutele „cătane negre“ din zona Bistriţei, scrie adevarul.ro.

În anul 1796, armatele franceze din Italia, conduse de tânărul general Napoleon Bonaparte, purtau un război crunt cu Imperiul Austriac. Acest conflict survenea schimbărilor produse de Revoluţia Franceză. Marile monarhii absolutiste ale Europei nu doreau ca modelul revoluţionar francez să se propage la nivelul întregului continent, iar de cealaltă parte Franţa revoluţionară conducea, animată de coagularea a noi forţe politice şi militare, o contraofensivă chiar în teritoriile marilor imperii absolutiste.

Armata Italiei era condusă de talentatul Napoleon Bonaparte, o revelaţie apărută în anii Revoluţiei Franceze. Tânărul general de origine corsicană a pătruns în provinciile italiene ale Imperiului Habsburgic şi a ocupat oraşe şi cetăţi. Generalul József Alvinczi a planficat o contraofensivă susţinută contra armatelor franceze. Armatele franceze şi austriece s-au întâlnit la podul de la Arcole.

Napoleon a forţat trecerea şi cucerirea podului, ceea ce i-ar fi permis să încercuiască armata austriacă. Deşi a fost campanie fulger, Napoleon s-a împotmolit două zile la podul de la Arcole, loc unde era să-şi piardă şi viaţa. Soldaţii care l-au sfidat pe marele general francezi erau ”cătane” române din zona Bistriţei, ţărani liberi care luptau în armata austriacă.

Ofiţeri francezi umiliţi de „cătanele negre”  

Podul de la Arcole era apărat de un batalion de ţărani năsăudeni care luptau în armata austriacă. Făceau parte din „Regimentul II Valah de infanterie grănicerească“ şi aveau misiunea de a nu-l lăsa pe Napoleon să treacă podul. Nici nu avea de gând să o facă. Mulţi fără uniforme, înarmaţi cu puşti şi săbii scurte, dar ajutaţi şi de câteva piese de artilerie, grănicerii năsăudeni erau cât pe ce să rescrie istoria, mai ales prin îndărătnicia cu care au apărat podul. Ofiţerii francezi cu trupe de asalt experimentate au atacat în valuri podul.    Cu toate acestea, timp de 48 de ore, oştenii valahi au făcut prăpăd în rândul armatei franceze. „Generalii francezi asaltează podul în fruntea semibrigăzilor, dar toate eforturile lor eşuează din cauza rezistenţei dârze a grănicerilor români. (…) După o luptă de o violenţă neobişnuită, francezii au fost respinşi, acoperind în grămezi cu trupurile lor podul şi numai puţini reuşiseră să scape din această ploaie de gloanţe”, scrie istoricul Ioan Pop în „Revista Bistriţei”.