Piata centrala a Clujului are o istorie de sase veacuri, si asta doar in forma sa actuala: cea de centru a orasului. Timp de cinci secole ea s-a numit Piata Mare sau Piata Centrala, si aceasta perioada a fost cea mai buna a istoriei sale. Insa, in preajma anului 1900, cand in intreaga Europa se umfla buboiul nationalist, piata a inceput sa fie transformata in altceva decat fusese intotdeauna pana atunci. Incetand sa mai fie, simplu, Piata Mare sau Piata Centrala, ea a inceput sa schimbe denumiri si culori in functie de oportunitatile momentului: de la Mátyás Király tér la Piata Libertatii si Piata Unirii, de la rosu-alb-verde la rosu-galben-albastru. Dintr-un centru dinamic al vietii urbane ea s-a transformat intr-un spatiu-vitrina, un soi de templu in aer liber, dedicat maretiei natiunii dominante. Un spatiu de care o adevarata comunitate burgheza ar fi putut sa se lipseasca, daca burghezii vremii nu ar fi avut deja creierele imbacsite de gargaragelile patriotarde. Ornamentul principal al pietei a devenit, in anul 1902, grupul statuar al regelui Matia, cel nascut in urbea de pe Somes in anul 1443. Astfel, a inceput istoria confruntarilor simbolice care au bantuit piata de-a lungul intregului secol al XX-lea.
Monumentul realizat de Janos Fadrusz are o valoare artistica indiscutabila si adevarata, neegalata de nici unul dintre monumentele ulterioare. Insa, in loc sa il promoveze pe Matia ca pe un simbol al istoriei comune romano-maghiare, al valorilor europene comune celor doua popoare, al unei noi sperante pentru viitor, el il infatiseaza doar ca pe un rege maghiar, inconjurat de generalii sai invingatori. Inaugurarea statuii, in octombrie 1902, in prezenta mai multor mii de oameni (peste o suta priveau ceremonia de pe acoperisuri) a fost o manifestare a mandriei nationale ungare, iar asta nu a ajutat, fireste, la a o face iubita de romani. Astfel, startul a fost ratat, iar promovarea valorilor comune a ajuns, ulterior, sa fie de regula abandonata in fata atitudinilor de revendicare si respingere.
Faptul ca, dupa 1918, romanii au incercat in cateva randuri sa doboare statuia de pe soclu devine, in aceste conditii, aproape inteligibil. La randul lor, autoritatile maghiare au revendicat-o ca patrimoniu propriu si i-au solicitat transferul in Ungaria. Autoritatile Romaniei interbelice au pastrat statuia, dar i-au inlaturat de pe soclu simbolurile nationale ungare si au inaltat in fata ei, in acelasi spatiu-vitrina, o copie a Lupei Capitoline amplasata, la concurenta, pe un soclu mult mai inalt decat ar fi fost normal. Regele de bronz privea astfel, simbolic, exact catre simbolul originii latine a neamului din care proveneau, se pare, stramosii sai pe linie paterna. In septembrie 1940, romanii au luat Lupoaica si au plecat cu ea in refugiu, iar maghiarii au readus statuia lui Matia la forma sa simbolica initiala. Dupa 1945 s-a gasit, in sfarsit, o forma de compromis inteligent, prin amplasarea pe soclul statuii a inscriptiei latine „Mathias Rex”. Istoricii au facut eforturi de a-l recupera pe Matia pentru istoria romaneasca, dar tot istorici au fost si cei care l-au rebotezat, prosteste, Matei, si au contaminat cu aceasta forma eronata manualele scolare, carticelele de popularizare si constiintele generatiilor care au urmat.
A urmat, in 21 decembrie 1989, cel mai adevarat moment de eroism din cel mai ridicol veac al istoriei acestei piete. Si astfel a venit democratia, care a degenerat in scurta vreme, in modul cel mai democratic, in glorioasa si longeviva administratie Funar, care a fost asa cum ne-o amintim: cu steaguri, banci, pubele, trotuare si aranjamente florale tricolore, cu proiecte ridicole sau absurde, cu noi tentative de a scapa de grupul statuar. Cercetarile arheologice, din nefericire nefinalizate, au esuat intr-o punere in valoare fara noima, menita doar sa dea satisfactii, la acelasi nivel simbolic, celor aplecati catre iubirea de origini romane.
Acum, in aprilie 2011, dupa nimeni nu mai stie exact cate amanari, grupul statuar restaurat de cateva luni bune – langa care au fost lansati porumbei ai pacii si s-au organizat manifestari rosu-alb-verzi, chiar si asa neinaugurat cum era – va fi in sfarsit inaugurat oficial dupa o alta prea lunga istorie: aceea a restaurarii sale. Ramane sa vedem care dintre aspectele momentului va fi considerat mai insolit: prezenta amfitrionica a celui dintai ministru maghiar al culturii romanilor de pretutindeni (care, spre binele tuturora, trebuie sa speram ca va fi si ultimul), sau poate amestecul culorilor rosie-galbena-albastra si rosie-alba-verde, pentru prima data in acest spatiu in istoria foarte recenta? Sunt semne bune sau semne proaste pentru „piata interetnica”? Un semn bun a aparut, cu siguranta, in urma cu un an si jumatate, cand boschetii (si boschetarii) au fost indepartati, iar piata centrala a fost readusa la o forma rezonabila si redata intregii comunitatii clujene. Un alt semn bun este restaurarea grupului statuar si faptul ca pe placuta amplasata langa acesta este inscrisa varianta corecta a numelui regelui: Matia. Ramane sa vedem cati dintre oficialii momentului vor fi capabili sa ii rosteasca corect numele.
Tudor Salagean
