Rareş Bogătean păşeşte braţ la braţ cu mama lui pe coridorul I.M.L. Cluj. Aflăm, de la aceasta că Rareş are 13 ani şi e elev în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială „Horea, Cloşca şi Crişan” din Turda. Băiatul prezintă o vânătaie pronunţată sub ochiul drept şi – după ce-şi suflecă pantalonii – ne arată şi o lovitură la genunchi. Ambele, susţin cei doi, contactate după ce Rareş a încasat un pumn, de la un coleg de clasă şi s-a prăbuşit apoi la pământ. Povestea femeii devine însă cu adevărat interesantă după ce aceasta mărturiseşte că Rareş e victima unei adevărate „conspiraţii”, ţesută în ani de zile, de către fostele lui învăţătoare, iar colegii au preluat treaba „de bună” şi-l bat în fiecare zi, transformându-i viaţa într-un infern.
Era pedepsit să stea, planton, ore întregi în faţa cancelariei
Mistuită de gânduri negre, Simona Daniela, mama elevului îşi începe mărturisirea, sub privirea resemnată a lui Rareş: „Băiatul meu suferă de mic de probleme de deficit de atenţie, însă numai recent, de când se află în clasa a VII-a am făcut o cerere pentru obţinerea unui profesor de sprijin, conform legii – asta pentru că învăţătoarele pe care le-a avut de-a lungul anilor nu au considerat necesar acest lucru. Însă, vă jur, problemele lui au început încă din clasa întâi şi a doua, când prima lui învăţătoare îl pedepsea ţinându-l, ca pe-un câine, în dispreţul tuturor, în faţa cancelariei, pentru a reprezenta un exemplu pentru ceilalţi elevi. Şi aşa, băiatul meu a ajuns ciuca bătăilor şi a dispreţului colegilor săi, care au perpetuat această practică, până astăzi administrându-i de atunci nenumărate bătăi”. Intervine, cu voce piţigăiată, băiatul: “Nu trece zi să nu încasez bătaie de la copii”. Şocată, femeia receptează cuvintele lui Rareş ca şi cum ar fi încasat un pumn în plex, după care continuă, disperată: “Apoi, prin clasa a treia, după ce am fost “atentă“ cu învăţătoarea, lucrurile s-au mai liniştit. Au continuat însă, în forţă, prin clasa a V-a, după ce o colegă l-a reclamat că băiatul i-ar fi pus mâna pe fund. Atunci am fost ameninţată cu Protecţia copilului, deşi îl creştem în condiţii normale şi nu avem niciun fel de probleme acasă. Iar acum, de la o vreme, cu el se petrece un adevărat dezastru: există o ură împotriva sa – pornită şi de la o doamnă învăţătoare, nevastă de poliţist – care reverberată şi amplificată îl distruge, pur şi simplu. Astfel, s-a ajuns ca marţi dimineaţă, la finalul orei de sport să fie pocnit în figură de un coleg, Daniel L., care-l terorizează permanent. Totul se petrecea în curtea şcolii. A căzut pe ciment şi în cădere şi-a strivit şi telefonul mobil. Ne-am şocat când, ajuns acasă, l-am văzut pe Rareş că vomează sânge, fapt care ne-a determinat să şi acţionam fără întârziere, ca nu cumva copiii ăia să-l omoare. Şi, de asemenea, să pregătim transferul său la o altă şcoală”.
Mama:“Nu o să mai frecventeze şcoala asta nici măcar o zi”!
Rareş se agită din nou. Vrea să spună ceva. Îi facem semn să o facă, iar acesta declară, cu aceeaşi voce stinsă: “Nu demult am fost bătut de doi copii, iar profesorul de sport le-a luat tot lor apărarea, deşi toţi au văzut ce s-a întâmplat. Atunci profesorul mi-a zis în faţă că şi eu sunt vinovat că am luat bătaie. Din clasa a V-a începând, am mereu nota scăzută la purtare, iar cei care mă rup în bătaie, fără motiv, au numai nota 10. Şi într-o zi mama – deşi nu făcusem nimic rău – a fost chemată la şcoală şi obligată, deşi nu era nevoie, să stea cu mine în bancă, timp de patru zile, de parcă eram ciumat ”. Adaugă la rândul său femeia, parcă mai încrâncenată: “ Oricum, nu o să-l mai las să frecventeze şcoala aceea nici măcar o zi, indiferent ce se va întâmpla! Ieri am fost la Cluj, la Inspectoratul Şcolar Judeţean, unde am făcut plângere împotriva direcţiunii şi i-am rugat pe cei de acolo să mă ajute să-mi transfer băiatul la o altă şcoală. Oricum, vineri îmi angajez şi un avocat, ca să ne ocupăm mai bine de problemă, fiindcă băiatul meu nu este un “ciuruc” a cărui viaţă să o calce în picioare oricine, aşa cum se petrece în ultima perioadă de timp”.
Daniela Bulgarov, director Şcoala Gimnazială „Horea, Cloşca şi Crişan”: „Acum în acest moment nu pot să vă spun prea multe despre acest caz deoarece l-am dat spre verificare de către comisia de disciplină, care se va ocupa de treaba aceasta. Aceasta va vorbi cu profesorul de sport, cu colegii copilului şi cu Bogătean, elevul nostru. Am auzit că are un certificat de la medic în care rezultă că ar avea ceva probleme de atenţie, însă el este un elev cu probleme de disciplină! Eu sunt director de foarte puţin timp şi merg pe mâna colegilor mei, nu cred că aici e vorba de o conspiraţie împotriva lui, aşa cum susţine mama. Incidentul a avut loc în minutul în care profesorul de sport s-a dus în sala de sport ca să ia o minge. Iar, în opinia noastră, în certificatul medico-legal al copilului apare o inadvertenţă; apare şi o lovitură la genunchi, ori noi nu credem că poate fi vorba de aşa ceva, martorii nu l-au văzut pe copil căzând la pământ”.
Valentin Cuibus, inspector general I.Ş.J. Cluj: „Este la noi o sesizare, de miercuri, referitoare la ce s-ar fi întâmplat, şi anume că elevul ar fi fost bătut de colegi. Şcoala a pornit o cercetare disciplinară, a avut loc o discuţie cu cei implicaţi, azi (joi, 24 noiembrie – n.n.) mama a mai adăugat un act medical. Se vor lua declaraţii de la copii, de la profesorul de sport şi-n câteva zile vom avea nişte concluzii la ceea ce s-a întâmplat”