O grupare specializată în jefuirea bătrânilor a fost prinsă, după mai multe percheziții care au avut loc în Cluj și în restul țării. tâlharii au dat spargeri în cluj și în mai multe orașe din țară, iar polițiștii au estimat că valoarea prejudiciului se ridică la jumătate de milion de euro.

În perioada mai-septembrie 2016, cei 32 de inculpaţi au comis 68 de tâlhării şi furturi din locuinţe prin modul de operare „oferire de bunuri de pomană”. Aceştia abordau victimele, de cele mai multe ori persoane vârstnice, trecute de 80 de ani, sub pretextul că le-ar da alimente sau oferindu-se să cumpere bunuri uzate la preţuri avantajoase, câştigandu-le astfel încrederea.

„Foloseau disimulări atât de îmbrăcăminte cât şi fizice, toţi umblau cu mănuşi, schimbau des telefoanele, schimbau des maşinile. Acţionau concomitent pe raza a 12 judeţe. Dacă se întâmpla ca vreunul dintre bătrâni să se prindă că este jefuit, treceau la violenţe fizice”, a explicat, într-o conferinţă de presă, procurorul de caz, Teodor Niţă.

Infracţiunile au fost comise în 12 judeţe ale ţării – Constanţa, Galaţi, Vrancea, Giurgiu, Gorj, Vâlcea, Olt, Călăraşi, Argeş, Prahova, Mehedinţi şi Cluj, precum şi în municipiul Bucureşti, de unde au sustras sau au încercat să sustragă bijuterii din aur, bunuri de valoare şi importante sume de bani, folosind şi violenţa în cazul în care erau surprinşi de victime în timpul furtului. Valoarea totală a prejudiciului depăşeşte 500.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.