Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) a organizat la începutul lunii martie o licitaţie pentru bilete de tratament balnear, cazare şi masă, iar pentru zona Turda s-au pus la bătaie circa 1.000 de bilete. Chiar dacă în urmă cu aproximativ o lună s-au ales firmele care pot scoate la vânzare biletele respective, rezultatul licitaţiei nu se poate face public. Printre firmele care au licitat pentru Turda s-a numărat şi SC Turism Arieşul, o societate controlată de unul dintre fiefurile apuse PSD-iste din Cluj, care ar fi fost exclusă din licitaţie. Iniţial, August Baciu, fost vicepreşedinte al PSD Cluj Napoca a depus, printr-o firmă de avocatură, o contestaţie la eliminarea din licitaţie, însă, ulterior, Baciu a declarat că nu îşi aminteşte de contestaţie şi că, de fapt, a câştigat licitaţia. Singurul lucru cert din această licitaţie “misterioasă” este suma de peste 1,5 milioane de lei, banii cu care SC Turism Arieşul a câştigat licitaţia.

În data de 01.03.2011 s-au deschis ofertele firmelor interesate să vândă biletele de turism la staţiunile balneare scoase la licitaţie de Casa Naţională de Pensii Publice. Tarifele maxime acceptate au fost de 1.482 lei/bilet,  la categoria 2 stele şi categoria o stea şi 1.536 lei/bilet, la categoria 3 stele. Din cele 160.000 de bilete, 1.000 au fost scoase pentru staţiunea balneoclimaterică din Turda, iar pentru acest segment de licitaţie a participat şi SC Turism Arieşul, firmă care, iniţial a fost eliminată din licitaţie.
“Urmare a hotărârii Comisiei de evaluare a ofertelor numită prin Ordinul nr. 576 din data de 18.02.2011, completat cu Ordinul nr. 606/01.03.2011, vă comunicăm faptul că societatea dumneavoastră (n.red.,: SC Turism Arieşul) nu s-a calificat pentru atribuirea contractului de achiziţie întrucât aţi prezentat oferta financiară cu tarif peste pragul maxim admis impus de documentaţia de atribuire”, arată o adresă a Casei Naţionale de Pensii Publice, semnată de Ivona Dumitriu, preşedintele Comisiei de licitaţii. În mod ciudat, această adresă a fost trimisă chiar dacă cei de la SC Turism Arieşul au făcut o ofertă de 1.530 de lei/bilet, adică sub preţul maxim impus de Casa de Pensii. Pentru a putea reintra în licitaţie, la 31 martie, reprezentanţii SC Turism Arieşul fac o contestaţie prin intermediul Casei de Avocatură Dojană & Asociaţii din Bucureşti prin care cer:
“Suspendarea procedurii pentru Staţiunea Turda până la soluţionarea contestaţiei, anularea adresei nr. 1.542 din 30.03.2011 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire în ceea ce priveşte Staţiunea Turda, a raportului procedurii de achiziţiue publică aferent, precum şi a tuturor actelor subsecvente, obligarea autorităţii contractante la reevaluare a ofertei subscrisei”, se arată în contestaţia depusă. De asemenea, în contestaţie se mai explică şi că 1.530 de lei/bilet este un preţ mai mic decât 1.536 de lei/bilet, pragul maxim admis al unui bilet de tratament.
“Apreciem că autoritatea contractantă ne-a defavorizat în mod evident printr-o aplicare greşită a cerinţelor şi criteriului de atribuire publicate în documentaţie, cauzându-ne un prejudiciu iminent, respectiv pierderea contractului cu consecinţa disponibilizării a 70% din personalul bazei de tratament compus din peste 220 de persoane”, se mai arată în contestaţia semnată de Ionuţ Dojană, reprezentantul convenţional al SC Turism Arieşul.

Uite contestaţia, nu e!

Până la acest punct, lucrurile sunt destul de clare. În cadrul unei licitaţii (pentru bilete de tratament), o societate (SC Turism Arieşul) este scoasă din “joc” chiar dacă organizatorii (Casa Naţională de Pensii Publice) nu ar fi avut acest drept. Pentru remedierea situaţiei, firma prejudiciată face o contestaţie în speranţa că lucrurile se vor remedia.
Însă situaţia se complică şi riscă să devină un triunghi “balneoclimateric” al Bermudelor atunci când apar declaraţiile persoanelor responsabile.
Pentru început, reprezentanţii Biroului de presă din cadrul Casei de Pensii spun că s-au atribuit contractele pentru biletele de tratament, dar că numele câştigătorilor nu poate fi făcut public deocamdată.
“Licitaţia s-a încheiat, dar mai durează până numele câştigătorilor va fi făcut public. Obligaţia e ca peste circa două săptămâni să fie publicat rezultatul în Monitorul Oficial. aşteptaţi până atunci şi veţi vedea cine a câştigat”, spun cei de la Casa Naţională de Pensii.
Întrebat dacă contestaţia făcută a avut sau nu succes, unul dintre administratorii SC Turism Ariesul, Augustin Baciu, spune că nu îşi aminteşte de nici o contestaţie, că nu a fost nici o problemă şi că SC Turism Ariesul a câştigat licitaţia.
“Ce contestaţie?! Noi n-am făcut nimic, nu a fost nici o problemă şi am câştigat licitaţia. Nu ştiu despre ce vorbiţi. Dacă spuneţi că o firmă de avocatură a depus contestaţia sunaţi acolo, dar noi n-am mandatat pe nimeni”, spune Baciu.
Din partea firmei de avocatură Dojană & Asociaţii răspunsul este extrem de clar: “no comment”. “Dumneavoastră pentru ce doriţi să aflaţi? Domnul Dojană este plecat la Timişoara şi se întoarce peste câteva zile. Vă rog să nu ne mai deranjaţi. Dacă doriţi să aflaţi detalii întrebaţi la Cluj despre ce este vorba”, spune unul dintre angajaţii acestei case de avocatură. În concluzie, licitaţia de 1,5 milioane de lei ar fi fost câştigată de SC Turism Arieşul, care a contestat licitaţia, dar nimeni nu recunoaşte că a contestat.

Cine are legături cu un bussines de 20 de milioane de euro

În cadrul SC Turism Arieşul există un singur acţionar, firma AB Onix Hotel, şi cinci administratori (Ştefan Dimitriu, Ionuţ Cătălin Baciu, Tulia Baciu, Augustin Baciu şi Victor Cherecheşiu). La rândul ei, firma acţionară (AB Onix Hotel) este deţinută de Augustin Baciu, fost vicepreşedinte al organizaţiei municipale a PSD Cluj Napoca. Interesant este că, anul trecut, Baciu a lansat anunţul conform căruia doreşte să vândă cea mai mare parte a afacerii lui hoteliere.  Hotelul Onix, clasificat la patru stele, are 68 de camere şi a fost scos la vânzare cu circa 11 milioane de euro, preţ în care intră şi terenul din proprietatea hotelului, o suprafaţă de 2.884 metri pătraţi. De asemenea, acţiunile pe care le are la Turism Arieşul sunt scoase la vânzare pentru circa 9 milioane de euro. Această societate reprezintă baza de tratament cu o capacitate de 65 camere, un hotel cu restaurant şi bar, baza de tratament balnear, sală de sport şi teren de tenis, toate aflate la doi kilometri de Turda. SC Turism Arieşul deţine circa 10% din acţionariatul din Salina Turda SA, restaurantul Meteor, lacul Roman, amenajat ca ştrand, hotelul Stejeriş, hotelul Alpin Băişoara şi cabana Cheile Turzii. În 2009, înainte de redeschiderea şi remodernizarea Salinei Turda, SC Turism Arieşul deţinea acţionariatul majoritar (51%), dar a cedat o parte din acţiunile sale Consiliului Local Turda, care i-a plătit lui Baciu peste 60.000 de euro, chiar dacă contractul prin care SC Turism Arieşul administra Salina Turda putea fi reziliat oricând.  
Un alt administrator al SC Turism Arieşul, Victor Cherecheşiu, este membru PSD Cluj şi fostul director al Direcţiei Silvice Cluj până în 2005. El a fost acuzat că a făcut numeroase afaceri contestate pe banii Direcţiei. Putem aminti cumpărarea unui autoturism de teren marca Mercedes cu 2,2 milioane de lei, în situaţia în care Direcţia a avut un deficit de trei milioane de lei în 2004, când acesta se afla la conducere.
Printre administratorii SC Turism Arieşul se mai numără şi Ştefan Dimitriu, unul dintre cei mai importanţi lideri din PSD Cluj, până când a demisionat din acest partid, pentru a se înscrie în Uniunea Naţională pentru Progresul României din cadrul căreia, anul trecut, şi-a anunţat candidatura pentru postul de primar al Clujului. La jumătatea lui octombrie 2010, Dimitriu a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene UNPR Cluj, fiind şi singurul candidat pentru acest post. Dimitriu mai este director general la SC Construcţii Napoca SA şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrii Cluj.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.