Proteste la Cluj Napoca, Iaşi şi Craiova faţă de ordonanţele privind graţierea şi codurile

Peste 250 de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj Napoca. Participanţii poartă pancarte pe care se pot citi: „Vrem program de guvernare, nu penali cu condamnare!”, „Fără graţiere, fără amnistie, Clujul nu are amnezie!”, ”Vrem democraţie fără amnistie, în democraţie hoţii stau la puşcărie!” sau „Hoţi şi politicieni, stop de la cetăţeni!”, relatează corespondentul MEDIAFAX.

„Suntem în punctul în care ne putem întoarce în timp, evoluţia democratică a României nefiind garantată. Evoluţia poate fi întoarsă printr-o simplă ordonanţă de urgenţă, semnată de câteva marionete ale unui partid şi grupuri de interese ajunse la putere. Sunt ordonanţe date cu dedicaţie, probabil pentru politicienii penali”, a declarat unul dintre clujenii participanţi.

Protestul de la Cluj nu este autorizat şi a fost anunţat pe reţelele sociale. La manifestaţie au apărut şi persoane care au susţinut măsurile anunţate de Guvern.

Un jandarm a încercat să-l legitimeze pe unul dintre participanţi, mulţimea a reacţionat strigând „Jandarmeria apără hoţia” iar jandarmul s-a retras.

La Iaşi protestează în jur de 50 de persoane.

La Craiova nu se scandează, iar câţiva participanţi din cei 50 au coli scoase la imprimantă cu mesaje precum „Vă vedem, ticaloşilor” sau „Nu amnistiei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.