Modul în care a procedat un taximetrist clujean, după ce a accidentat o pasageră ce urcase în maşina lui întrece orice închipuire! Grăbit să prindă culoarea verde a semaforului, marţi dimineaţă, la ora8.30, acesta n-a băgat de seamă că pasagera n-a apucat să se îmbarce şi a pornit în trombă. A trântit-o pe femeie pe asfalt şi i-a rupt mâna, însă situaţia se putea încheia tragic: după ce a fost atenţionat de rudele aflate în maşină a dat înapoi, fiind însă cât pe ce să treacă şi peste piciorul clientei. În continuare, ajuns cu victima la Clinica de Ortopedie, taximetristul n-a mai avut răbdare să aştepte sosirea fiicei accidentatei şi a poliţiei: a zbughit-o zicând că are de câştigat bani!
Doamna Monica este o femeie respectabilă în vârstă de 55 de ani, care locuieşte în cartierul clujean Zorilor. Relatează, pe coridorul I.M.L. Cluj că marţi dimineaţă, împreună cu fiica şi tatăl său în vârstă de 79 de ani a urcat într-un taximetru din staţia „Observator” din cartierul Zorilor ca să-l transporte pe bătrânel la medic. Mâna o are înfăşurată în ghips şi, totodată o grimasă a feţei îi trădează suferinţa. Mărturiseşte d-na Monica: „Tata a urcat în faţă, fiica mea în spate şi eu urma să urc lângă fiică-mea, din partea cealaltă. Dar n-am apucat să mă instalez complet în taxi că şoferul a şi pornit la vederea culorii verde a semaforului. A crezut că am închis portiera, dar n-o făcusem încă, aşa că am căzut din taxi iar maşina m-a târât circa o jumătate de metru. M-a salvat o trecătoare care mi-a atenuat cumva căderea, dar şi aşa mi-am rupt humerus-ul (n.n. – partea superioară a braţului) într-o clipită. Şi, de parcă nu era de ajuns: după ce a fost alarmat, şoferul a dat înapoi fiind cât pe ce să-mi rupă şi piciorul”! Intervine în dicuţie fiica doamnei: „Eu l-am rugat atunci să ne ducă de urgenţă pe strada Victor Babeş, ca să-l duc la medic pe bunicul, acesta fiind programat de la 9.00 – iar apoi pe mama la Clinica de Ortopedie. Acolo, însă, după ce-adus-o, n-a mai avut răbdare să vin şi să-i iau datele şi a plecat scuzându-se că nu are timp de mama fiindcă lucrează pe bani! Ba, mai mult, după ce l-am sunat să-i spunem situaţia acesteia – ne lăsase totuşi la plecare numărul său de telefon – a concluzionat că situaţia nu-i gravă. „Putea fi mai rău, faceţi ce vreţi de-acum, că nu mă mai interesează”, ne-a spus el, total nepăsător”. Femeile povestesc în continuare că au sunat la firma de taxi „Daniel”, pentru a reclama situaţia, iar doamna de la dispecerat le-a spus că vor fi contactate săptămâna viitoare, când se va întoarce şeful din vacanţă! Curând, femeia este poftită în cabinetul de consultaţii al I.M.L. Cluj, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 28 şi 30 de zile de îngrijiri medicale.
Am sunat şi noi la dispeceratul firmei şi am fost rapid contactaţi de o doamnă care ne-a declarat că respectivul conducător auto e doar un colaborator – nu şi angajat al firmei – iar în cursul zilei directorul firmei ne va da o declaraţie legată de eveniment, însă până la încheirera ediţiei acest lucru nu s-a mai petrecut.
Punctul de vedere al I.P.J. Cluj
“La data de 21 februarie a.c., un bărbat care conducea un taximetru nu s-ar fi asigurat la punerea în mişcare de pe loc, iar pasagera din spate, o femeie, de 55 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi căzut din autoturism pe partea carosabilă, suferind leziuni.
După producerea accidentului, conducătorul autovehiculului a transportat victima la Ortopedie şi a plecat de la faţa locului.
La scurt timp de la producerea evenimentului, poliţiştii au reuşit să identifice conducătorul auto, stabilind că este vorba despre un bărbat, de 60 de ani, din comuna Tureni. În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei. Până la finalizarea cercetărilor, permisul de conducere a fost reţinut de către poliţişti”, a declarat pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.