Membrii unei familii , părinţii şi fiul lor, au fost găsiţi luni după-amiază morţi în garsoniera în care locuiau, situată pe strada Parcului, intoxicaţi cu monoxid de carbon, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Ciprian Sfreja.
Bărbatul avea 40 de ani, soţia acestuia 43 de ani, iar fiul lor patru ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Braşov, Adriana Palaghiea, vecinii s-au sesizat că nu i-au mai văzut de două-trei zile şi au sunat la numărul de urgenţă 112. Pompierii au deblocat uşa garsonierei şi au găsit aragazul aprins, iar în încăpere o temperatură foarte ridicată, conform Agerpres. Poliţia municipiului Făgăraş a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza decesului celor trei persoane şi împrejurările celor petrecute.