Recenta vizită în Ungaria a ministrului nostru de externe Teodor Meleşcanu la invitaţia ministrului maghiar Peter Szijjarto, în lumea învolburată de la noi din ţară, nu este una obişnuită, ci un fapt pozitiv şi m-am gândit să-l comentez. Sunt elemente favorabile în politica unei ţări şi nu ar trebui să ne cantonăm numai asupra celor negative, chiar dacă veştile proaste stârnesc mai mult interes. Nu sunt de acord cu dictonul anglo-saxon: ”O veste bună nu este o noutate, o veste proastă, în schimb, da”. Viaţa este complexă şi a privi cu lupa numai ştirile proaste duce la depresie şi cu siguranţă ne afectează echilibrul psihic; nu gândim deloc bine şi ne dezechilibrăm à la longue. În cursul discuţiilor miniştrilor de externe s-a hotărât să se revină la practica anterioară a şedinţelor comune ale celor două guverne ale statelor vecine, după ce în prealabil se va întâlni o comisie mixtă româno-maghiară. O şedinţă comună la nivel guvernamental nu este un exerciţiu de stil, deoarece este necesar să aducă, în concret, ameliorarea relaţiilor celor două state vecine. Suntem aliaţi atât în NATO, cât şi în Uniunea Europeană. Ţara Maghiarilor este unul din cei mai importanţi parteneri comercianţi ai României.
Românii şi maghiarii convieţuiesc împreună de 1000 de ani, când mai bine, când mai rău. Până în 1918, naţiunea dominantă era cea maghiară şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi în intervalul 1940-1944 în Ardealul de nord, dar între oamenii simpli, în localităţile mixte, relaţiile nu au fost proaste. Au existat Horea, Cloşca şi Crişan, precum şi Avram Iancu şi tovarăşii săi de luptă de la 1848, apoi grozăviile de la Ip şi Treznea din Sălaj, dar şi victimele de la Valea Seacă. Dispute, având caracter etnic şi religios s-au cunoscut în decursul vremurilor în toată Europa. Românii şi ungurii nu au reprezentat o excepţie. Trianonul a fost o mare pierdere pentru unguri, dar noi considerăm că s-a făcut dreptate istorică pe care o merităm, deoarece majoritatea populaţiei din Transilvania este de origine română. Cu Marea Unire au fost de acord şi saşii. În actuala Europă, după Helsinki şi UE, hotarele sunt intangibile, chiar dacă mai sunt exaltaţi atât la Budapesta, cât şi la Bucureşti şi la Cluj care doresc himere, dar aceştia sunt puţini.
Multe exemple sunt însă pozitive. Pe Gheorghe Şincai, în perioada de persecuţie, l-au ajutat intelectualii maghiari din Oradea, Octavian Goga a fost prieten cu Ady Endre căruia i-a cumpărat Castelul de Ciucea, Bartók Béla, cel mai important muzician maghiar, care este cântat frecvent pe canalul de televiziune Mezzo, s-a inspirat mult din folclorul românesc, foarte mulţi oameni de cultură maghiară sunt de origine transilvană, deci noi ar trebui să fim apropiaţi şi să nu exacerbăm resentimentele trecutului. Ne leagă mai mult ceea ce ne apropie decât victimele reciproce ale luptelor româno-maghiare. Mie îmi plac poeziile lui Petőfi Sándor, păcat că nu le pot citi în original şi am vizitat casa memorială de la Coltău din judeţul Maramureş ca un semn de respect pentru marele poet. Chiar dacă familia mea a fost persecutată atât în 1940, cât şi spre sfârşitul războiului din 1944, nu port ranchiune maghiarilor, am fost prieteni cu mulţi dintre ei, chiar dacă nu l-am iubit pe Horthy Miklós pe timpul ocupaţiei maghiare. Nu se confundă o naţiunea cu nişte demenţi, cum nici poporul german nu se aseamănă cu Hitler.
După 1989, UDMR a făcut parte din multe guverne ale României, iar acum au un protocol de colaborare cu PSD şi ALDE. Din această perspectivă, nu consider că maghiarii sunt persecutaţi în România, chiar dacă probabil mai sunt probleme ce trebuie reglementate.
În Ungaria, an de an numărul românilor este tot mai mic, iar a vorbitorilor de română este şi mai scăzut. Acest lucru se datorează nu numai eventualelor măsuri de deznaţionalizare, mai ales în trecut. Avem o episcopie ortodoxă în Ungaria, am văzut la TVR şi o parohie greco-catolică românească exemplară, dar micşorarea populaţiei româneşti de acolo se datorează familiilor mixte. Când se căsătoresc tinerii, aceştia dau, în primul rând curs sentimentelor şi nu altor considerente colaterale. Românii au acolo ziare, reviste, un liceu şi primesc şi ceva sprijin financiar de la statul maghiar. Deşi nu-l admir pe Orban, nu contest calităţile lui de om politic. De altfel, premierul Ungariei a fost în relaţii bune cu Traian Băsescu, chiar dacă acesta din urmă nu a agreat excesiv cele spuse de Orban Victor la Tuşnad.
Pentru aceste motive, dar mai sunt multe altele, militez pentru relaţii bune nu numai între români şi unguri, dar şi între cele două state şi Guvernul.
Sper, mai mult, am convingerea că în viitor vom colabora mai bine.
Adrian Man
