Cetăţean congolez, depistat cu şedere ilegală în Cluj, a fost luat în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, pe numele său, va fi instituit consemnul nominal de nepermitere a intrării pentru o periadă de patru ani.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Cluj – au desfăşurat, în data de 11 martie a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.
Cu această ocazie, a fost depistat cu şedere ilegală un cetăţean străin, în vârstă de 33 de ani, din Republica Democrată Congo.În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele persoanei în cauză a fost emisă, anterior, o decizie de returnare de pe teritoriul României, pe care nu a respectat-o.
Având în vedere cele constatate, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj au luat măsura de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a cetăţeanului străin, acesta fiind condus la Centrul de Cazare a Străinilor Luaţi în Custodie Publică Arad, în vederea luării în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul naţional.
Totodată, la ieşirea din ţară se instituie consemnul nominal de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de patru ani, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România cu completările şi modificările ulterioare.
Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
Contăm pe respectul acestora faţă de legislaţia în domeniul imigraţiei şi îi invităm să ne contacteze pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale în domeniu, la tel./fax 0264 – 555656 sau vizitând site-ul public al instituţiei la adresa www.igi.mai.gov.ro.