În perioada 14.03.-16.03.2017, polițiști din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în colaborare cu reprezentanți ai I.T.R.S.V. – Garda Forestieră Cluj, au acționat pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite săvârșite în domeniul silvic referitoare la depozitarea, circulația și comercializarea materialelor lemnoase.

Au fost vizate persoanele fizice și juridice care au sediul în comuna Gilău și puncte de lucru în municipiul Cluj-Napoca și municipiul Câmpia Turzii.

În cadrul acțiunilor, au fost controlate 12 societăți comerciale  care desfășoară activități cu material lemnos (depozitare, transport și comercializare), fiind constatate patru contravenții silvice cu privire la nerespectarea prevederilor Legii  nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice

De asemenea, a fost confiscată cantitatea de aproximativ 15,55 m3 cherestea rășinoase în valoare de peste 8.000 lei.

lemn 2

     

La data de 16 martie a.c., polițiști din cadrul din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secția 4 Poliție, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat un control la o societate comercială din Gilău cu punct de lucru în Cluj-Napoca, societate care desfăşoară activităţi de colectare, depozitare şi comercializare a materialului lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate au fost constatate abateri de la legalitate în domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos,  reprezentanții societății comerciale fiind sancţionați contravenţional cu amendă, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Totodată s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a sumei de peste 10.000 lei, reprezentand contravaloarea materialului lemnos comercializat ilegal de către această societate comercială.

lemn 2 lemn

Poliţiştii clujeni continuă acțiunile de prevenire a faptelor care aduc atingere fondului forestier. Totodată, continuă verificarea vehiculelor semnalate ca transportând lemn prin intermediul „Radarului pădurii”.

Nu uitaţi! Toţi putem contribui la diminuarea defrişărilor ilegale printr-un simplu apel la 112, indicând numărul de înmatriculare al vehiculului care transport lemn!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.