Confirmând informaţiile pe care le aveam cu privire la modul în care sunt depozitate laolaltă atât alimentele cât şi persoanele decedate, Direcţia de Sănătate Publică Cluj (DSP) a decis, în urma unui control, aplicarea unei amenzi şi a acordat câteva termene pentru remedierea situaţiei. Gazeta de Cluj vă prezintă în continuare mărturia terapeutului Varga Erno, despre programul zilnic de alimentaţie şi de activitate a unui pacient internat la „Sfântul Kamil”.
Conform spuselor fostului angajat de la azil, pentru gătitul mâncării este folosită untură de porc deşi fundaţia pe care o conduce Tokay Rozalia primeşte ulei şi alte alimente de bază pe care ea însă le valorifică. „Bolnavii primesc numai mucegaiuri, în timp ce ea primeşte prin donaţie paturi, mobilă, biciclete..” a completat Varga Erno. Pâinea e adusă de la ţară, pâine de casă veche, primită prin donaţie şi expirată, care nu corespunde caloriilor necesare unui bătrân iar medicamentele care sunt expirate nu sunt aruncate ci refolosite ulterior, fiind ascunse sau duse la Tokay Rozalia acasă. În întărirea celor spuse de către terapeutul Varga Erno, fost asistent, vine comunicatul primit de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Ca urmare a unei solicitări din partea publicaţiei noastre, un grup de experţi s-a deplasat la faţa locului pentru a constata cum se situează azilul la capitolul igienă şi tratamente corespunzătoare. Redăm mai jos fragmente din răspunsul primit din partea doamnei Dorina Duma, director executiv la acea instituţie.
„O echipă mixtă din Departamentul de Sănătate Publică a Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj a efectuat un control igienico-sanitar la unitatea mai sus amintită constatându-se că unitatea funcţionează în baza autorizaţiei sanitare de funcţionare, valabilă la data controlului. Starea igienico-sanitară la data controlului este corespunzătoare. S-au constatat deficienţe cu privire la sterilizarea instrumentarului şi la păstrarea medicamentelor, şi s-au impus termene de remediere. La nivelul uscătoriei sunt depozitate diverse materiale pentru care s-a impus evacuarea în cel mai scurt termen.
Blocul alimentar dispune de circuite funcţionale cu excepţia depozitului de alimente, al cărui circuit se intersectează cu circuite insalubre (circuitul persoanelor decedate) (!!!- n.r). Pentru depozitarea temporară a persoanelor decedate din aşezământ s-a acordat termen de amenajare a unui spaţiu în conformitate cu prevederile legale, cu întocmirea documentaţiei aferente notificării, termenul acordat fiind imediat.
Pentru deficienţele constatate s-a aplicat sancţiune contravenţională (500 lei) şi s-au impus termene de remediere imediate.
Diferenţe preferenţiale de tratamente
Nu toată lumea este tratată în acelaşi mod, la azilul „Sf.Kamil” existând şi categorii favorizate. Conform spuselor fostului asistent, „Asociaţia primeşte şi turişti din alte ţări, în general cei care şi donează, pe care îi cazează în camerele cele mai bune. Ce mănâncă aceşti turişti în viaţa lor bolnavii internaţi nu au văzut aşa ceva. Ironia este că mâncarea este de cele mai multe ori tot a lor, adică adusă de aparţinători”. Nici în ceea ce priveşte transportul bătrânilor lucrurile nu stau la fel atunci când vin în vizită „sponsorii”. „ Liftul nu putea fi folosit atunci când veneau în vizită turişti din alte ţări în clădire. Ei erau prioritari, trebuia să aşteptăm până se elibera liftul, că nu se putea ca turiştii să stea lângă bolnavi”, susţine Erno.
Ceea ce ştiu puţini dintre cei care îşi trimit vârstnicii şi le plătesc cazarea de 2000 de lei pe lună este modul în care aceştia sunt spălaţi şi curăţaţi, mai ales cei care nu pot sau nu au curajul să se plângă. Un lucru total normal, dacă luăm în considerare faptul că cei care doreau să îşi viziteze bunicii sau părinţii nu aveau acces în camerele în care erau ţinuţi, întâlnindu-se cu ei pe holul clădirii sau în curte. ”Bolnavii erau băgaţi pe un scaun cu rotile şi erau spălaţi cu furtunul. Se spălau cel puţin trei persoane pe zi. Assistenţii erau în adidaşi şi fără echipament adecvat. Erau legaţi de scaun şi erau spălaţi în pielea goală, indiferent de femei sau bărbaţi, toţi laolaltă. Cât ne privea pe noi, cei care operam cu bolnavii, dacă unul dintre cei repartizaţi ţie trebuia să fie dus la toaletă, nu mai aveai timp să te speli pe mâini că trebuia să îi dai de mâncare la altul”, adaugă Varga Erno.
Acelaşi Varga Erno ne-a mai relatat despre un pacient bătrân cazat la azil care a trebuit să dea o sumă mare de bani, în jurul cifrei de 100 de milioane de lei vechi, pe motiv că aceştia urmau să fie investiţi în interesul său. „ Bătrânului i s-a promis că va fi cazat din dobânda obţinută din depunerea banilor într-o bancă şi că nu va mai trebui să îşi facă griji. Banii au intrat de fapt în buzunarele patroanei, iar nu după mult timp acestuia i-au fost ceruţi din nou bani nu după mult timp”, precizează fostul asistent.
Surse care au participat la conferinţa de presă organizată de către Sf. Kamil ne-au declarat că Tokay Rozalia i-a adus în faţă doar pe bolnavii care erau pe o anumită listă, handicapaţi mintali care nu ştiau despre ce este vorba. De remarcat şi faptul că la aceeaşi conferinţă s-a încercat punerea într-o lumină proastă a publicaţiei Gazeta de Cluj, numită respunsabilă pentru un eventual „atac la adresa liniştii bătrânilor de la azilul Sf. Kamil”. S-a adus în discuţie şi lipsa de la conferinţă a publicaţiei noastre, care, prin persoana subsemnatului, nu am dat curs invitaţiei, invitaţie pe care bineînţeles nu am primit-o niciodată.
Programul bătrânilor conform lui Varga Erno
8.30 – trezirea, deşteptarea
10.00 – un biscuit sau o eugenie
13.00 – prânzul, „nişte lături”,- 30 de macaroane în farfurie pe numărate
16.30 – somn de voie (odihnă)
16.45 – deşteptarea, îmbrăcarea, coborârea bolnavilor în hol
17.00 – un sfert de pahar de compot (chiar dacă mulţi doresc să doarmă după-masa)
18.30 – pregătirea pentru slujba catolică sau citirea unei poveşti la care mulţi bătrâni în cărucioare dorm – o doamnă bolnavă cu nervii pe nume Zsuzsi, era legată de scaun . De amintit şi faptul că slujba catolică este absolut obligatorie, independent de voinţa pacienţilor
19.00 – cina şi stingerea (urcarea pentru dezechipare a bolnavilor, pregătirea pentru somn)
Sabin Ripan
In secventele filmuletului” Azilul Auschwitz” se pot auzi vocile a doi barbati care rad, si-si bat joc de femeia din pat,(latod milyen hülye-vezi ce tampita e), femeia se roaga sa vina cineva, s-o ajute, ca ingheata de frig. Se mai aude vocea unei alte batrane, care doreste apa sau mancare, ca sa atraga atentia, striga alo-alo, unul dintre barbati riposteaza obraznic, sa mai termine cu telefonia… Deci filmuletul spune multe:- doi infirmieri, ca doar vizitatorii n-aveau voie sa intre in camere, in loc sa-si indeplineasca atributiunile de rigoare, isi bat joc de batranele bolnave ajunse la cheremul unor nemernici.
In Infractiuni contra demnitatii, Subsectiunea I Insulta -incriminata in Codul Penal ART. 205
Atingerea adusã onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocurã, se pedepseste cu închisoare de la o lunã la 2 ani sau cu amendã.
Aceeasi pedeapsã se aplicã si în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boalã sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
De aceea socot, ca Gazeta de cluj, aduce o mare insulta persoanei din film, prezentand mai departe pe site-ul lor aceste secvente despre partile intime, la care nu a primit niciodata consimtamantul ei sau al altei persoane imputernicite de dansa.
Ce ati dorit, ati obtinut: atragerea atentiei publice, in rest filmuletul nu mai are ce cauta pe site.ul gazetei.
Matusa mea a murit cu zile la azilul menționat
Daca sunteti interesati, apelati la un traducator sa lamureasca ce se aude in filmare. Cine a facut filmarea a dezbracat acea persoana intentionat.
Daca este adevarat ce s-a scris nu OPC, DSP, si alte „echipe mixte” trebuie sa faca control la Kamil, ci Parchetul care ar trebui sa se sesizeze de urgenta si care ar urma sa formeze „echipa mixta”, din politisti specialisti , inspectori sociali, garda financiara(evaziune) si poate si de la sanatate.
Comentariu la „nic”.
Exact, cum scrieti D-voastra. In UE, in spitale si caminele de batrani,este afisat la intrare numele persoanei tel.si programul se asistenta, care se ocupa cu respectarea drepturilor bolnavului, toate sesizarile se ancheteaza si se iau masurile de rigoare.
In conf. cu Legea nr 286/2009 priv. Codul penal
Divulgarea secretului profesional Art. 227. – (1) Divulgarea, fără drept, a unor date sau informatii privind viataprivată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de cătreacela care a luat cunostintă despre acestea în virtutea profesiei ori functiei si care areobligatia păstrării confidentialitătii cu privire la aceste date, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”
Daca situatia este asa de dramatica, trebuia atunci sa sesiseze organele de control, si numai dupa aceea sa scrie articolul, si nu pe barfele de cafenea al domnului martor (exemplu: Auschwitzul romanesc- cand Tokay Rozalia este de fapt de nationalitate maghiara) , care daca am inteles bine, inca nu este terapeut, sa nu jignim pe cei care dupa un studiu serios au obtinut aceasta calificare.
Batranii si copiii sant categoriile cele mai vulnerabile ale societatii, prin urmare necesita o atentie accentuata.Orice sesizare trebuie controlata amanuntit.
M-ar interesa si celelalte camine particulare din zona Clujului, dupa cum am inteles sant cam sase, precum si cele de stat.
Multi tineri sant plecati de acasa, persoanele de varsta raman singure, pe cei plecati intereseaza foarte care sant conditiile de la caminele de batrini, pentru o perioada provizorie sau de lunga durata. Pe internet sant multe reclame, unele chiar la nivel european.
DOAMNA „””PIROSKA”””POATE SI DUMNEATA AI NEVOIE DE UN CONSULT PSIHOLOGIC , SAU PSIHIATRIC , DEGEABA SCRII DESPRE LEGI …CA DE T.R ESTE INCALCAT , „EA ” NU ARE NICI CUNOSTIINTET MEDICALE , STIE DOAR CUM SA FACA AVERE SI CUM SABATA JOC DE OAMENI ……….SI DE ASA ZISUL „TERAPEUT ” EU IL CUNOSC PERSONAL SI CHIAR A TERMINAT CURSURILE DE MEDICINA AYURVEDICA SI ARE REZULTATE FOARTE BUNE ………………..POATE CHIAR SI DUMNEATA TE AFLII SUB ARIPA DIAVOLITEI ……………………………………………………………………………………………………..SI DUPA CUM SE VEDE MULTE NU STII CE SE INTAMPLA IN ACEL LOC ……………
d-le normz, de ce nu semnezi cu numele adevarat – Varga Erno?
In dictionarul explicativ al limbii romane: terapeut inseamna medic specialist in terapeutica.In dictionarul de neologisme maghiar: terapeuta inseamna kezelőorvos-deci medic care aplica terapia.Asta pentru domnul maghiar, ca sa inteleaga si dansul despre ce-i vorba. Deci inca odata : sa nu jignim pe cei, care dupa ani de studii universitare au obtinut aceasta calificare.
Cititorii Gazetei de Cluj, cred eu, sant mai interesati, daca intradevar cele afirmate de martor, sant actuale si in zilele de azi.
Conform celor constatate de organele de control, pare sa nu fie.
Si pentru linistea spiritelor, si acelor care ar dori sa aleaga acest camin, ar fi bine cele propuse de comentatorul „nic”, cu inspector social, garda financiara, si de la sanatate,cu atat mai mult organizatia de la Sf Kamill este persoana juridica.
Faptul ca Tokay nu este specialista in medicina-nici nu trebuie.
Si un pantofar, daca are destui bani s-o finanteze, poate deschide un camin de batrani, daca de la edificiu, salile de dormit,dependinte,grupul sanitar, asistenta medicala, infirmieri, si toate alte cerinte conform legii, sant asigurate.
Asa-i economia de piata.
Faptul ca citesc Gazeta de Cluj online, nu inseamna , ca trebuie sa locuiesc in Cluj.
Ma mira foarte mult, ca o gazeta , care trebuie sa cunoasca legile, sa comunice atatea detalii din declaratiile a unui martor, care nu mai are tangente directe cu azilul Sf Kamill,de cel putin 5 ani, din stilul verbal al martorului, reiese o atitudine dusmanoasa, plina de ura, fata de personalul de conducere a asociatiei, care poate influenta mult veridicitatea datelor.
SALUT LA TOATA LUMEA SI CELOR RETARDATI CA SI DOAMNA PIROSKA
CRED CA DIN CELE CITITE DIN COMENTARII REIESE CA ……….UNELE PERSOANA LASA COMENTARIU CA POATE STIU CEVA , SI AU AVUT DE A FECE CU DIAVOLITA , IAR CELELALTE PERSOANE CARE O PIAPTANA PE DIAVOLITA SCRIU CONTRARIU……….DAR SA NE GANDIM LOGIC ……OAMENII SUFERA SI DACA NU PRIMESC UN TRATAMENT UMAN NU CRED CA E CORECT , SI SA NE SI GANDIM PUTIN ……ESTE O VORBA … „””CE TIE NU ITI PLACE ALTUIA NU-I FACE „””
DAR ASA E IN ROMANIA SUNT LINGUSITOI DESTUI SI ASTA FACE SI DOAMNA PIROSKA ……………
varga erno–acum te-ai dat drept „cineva”, aseara erai „normz” esti de-a dreptul jalnic!!!
doamna PIROSKA cred ca chiar merita sa va programati la un consult psihiatric……………
Cineva a comentat la articolul precedent, ca santem o tara civilizata.Deci nu jigniti un neam intreg,cu „ca asa e in Romania” cu lingusitori etc.
Romania face eforturi mari sa se afilieze la normele UE, si un caz marunt de razbunare a unui fost salariat nu modifica nimic.
Nu locuiesc in Romania si despre doamna Tokay am citit pe internet, nu avem cunostiinte comune. Mie mi-a atras atentia , stilul agresiv al domnului Varga Ernő,bicisnicia celor doi angajati, care probabil ca ei au dezbracat-o pe biata batrana, ca s-o filmeze. Vizionand de mai multe ori filmuletul, se poate constata, ca sala este curata, patul si lenjeria este curata, pielea doamnei este curata, deci se pare ca regulile de igiena corporala sant respectate, sosetele doamnei sant curate, singurul impediment, pozitia dansei, care pare ca si cum ar fi fost provocata de cei doi. O expertiza poate dovedi foarte usor.
In tara unde locuiesc eu, acesti doi ar fi fost demult dati in judecata, cf legii pe care am enumerat in comentariile mele anterioare. A fost relaxant pentru mine, spicuirea acestora, din pacate puncturile de articol, erau din date anterioare .
Deci domnul in cauza, verificativa vorbele folosite, legea pedepseste marturiile false sau nefondate, care pot aduce prejudicii serioase caminului in cauza.
De aceea am gasit pe internet,anunturile celorlalte camine de batrini private din Cluj si zona Clujului, am gasit si un camin administrat de un SRL- cu CAEN-ul, cu totul alta activitate, si asa mai departe.
Tineti tot asa Doamna Gocz, respect gandurile si atitudinea Dumneavoastra!
CINE NU STIE CE SE INTAMPLA CU ADEVARAT IN ACEL CAMIN ……USOR ARUNCA VORBE IN VANT…………..
Am gasit pe site-ul unui camin privat din Bucuresti:
si copiez aici, pt. ca nu trebuie sa ne ocupam de istorioare murdare, ci de problemele legate de caminele
de batrini particulare.M-ar interesa si unghiul lor de vedere, cred , ca, ar trebui sa li se asigure posibilitatea sa vorbeasca deschis despre munca lor,despre problemele pe care le intampina .
„Ingrijire bolnav 73 ani alzheimer de cocolina
la May 3, 2011″
Buna ziua
Sint in cautarea unui camin de batrini de cind am aflat de boala mamei mele. Caminele de stat sint ca si inexistente iar cele particulare nu inceteaza sa ma uimeasca- in mod negativ.
Tariful: este un mare secret care nu este vizibil pe site-urile caminelor si dupa o scurta comunicatie telefonica si intrebari incuitoare, se afla intr-un tirziu ca pretul care se spune la inceput de ex. 1800Lei/luna sau 2200lei/luna etc nu este decit pret orientativ iar adevaratul tarif este pur si simplu: o nota de plata deschisa care poate sa varieze si sa atinga inaltimi uluitoare.
Tariful care mi-a fost prezentat de mai multe camine private din Bucuresti si imprejurimi a fost la inceput de 2000/2200 lei/luna dupa care (cind am inceput sa pun intrebari suplimentare) mi s-a comunicat ca la acest tarif se adauga: pampers, creme, doctorii, medicamentele etc. La ce trebuie crema cind idea este ca batrinul nu trebuie sa ajunga in situatia de a fi oparit din lipsa de ingrijire cind de fapt de promoveaza o ingrijire fara asemanare in lume in care o armata de cadre medicale sint angajati.
Cind am intrebat de ce imbracaminte are nevoie raspunsul a fost: 2 camasi de noapte si 2 perechi ciorapi. Au, au, au.
Atita personal angajat si pe batrinul handicapat il ateapta – patul. Si pe ce nota de plata!! ”
pentru informatii suplimentare http://www.camine-batrani.ro/lista-centre-ingrijire-batrani/camine-de-batrani-particulare.html
Din pacate asta se intampla aproape in toata tara,caminele de batrini sunt o afacere departe de a fi un camin real pt cei nevoiasi,cit despre Sf Kamil se vorbeste in oras…..si numai de rau….auzi de la unu de la altu… si niciodata nu de bine
Despre infiintarea de azile de batrani private.La intrebarea unei persoane care dorea deschiderea unui azil privat..
Ionel Popa a raspuns pe 23.03.2010, 22:20
Buna seara!
Ideea dvs cu azilul de batrani este foarte nobila,doar ca sunt cateva lucruri de lamurit.
In primul rand,trebuie lamurit care este grupul tinta,pentru ca si batranii pot fi categorisiti cumva.Asta pentru ca asezamintele pentru batrani sunt de mai multe feluri:
-cele de tip spital-in care ponderea este pe sectorul de asistenta medicala;
-cele de tip sanatoriu-in care ponderea este pe sectorul terapeutic(baze de tratament);
-cele de tip hotelier-in care ponderea este pe sectorul social-cultural(cazare si servicii)
-cele de tip locuinta-organizate in sistem pavilionar oferind servicii comune.
Cand ne gandim a investi intr-un asemenea asezamant trebuie sa ne gandim si la fondurile necesare derularii activitatii,care trebuiesc procurate de undeva.Cu cat batranii sunt mai asistati social,cu atat cheltuielile sunt mai mari.Si nu ne putem juca cu astfel de asezaminte in care totul trebuie sa fie la patru ace,pentru ca sunt multe controale,si fereasca sfantu sa apara vreun incident!
Cititi Legea nr. 47 din 08/03/2006 – Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 239 din 16/03/2006,intrata in vigoare: 19/03/2006,privind sistemul naÅ£ional de asistenţă socială.
De asemeni,Legea nr. 17/2000, lege privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, republicata in 2007 si Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice.
Va trebuie autorizare la Registrul Comertului minim pentru codurile CAEN,ca SRL,in baza Legii 31/1990:
-8710-Activitati ale centrelor de ingrijire medicala
-8730-Activitati ale caminelor de batrani si ale caminelor pentru persoane aflate in imposibilitatea de a se ingriji singure.
Daca optati pentru ONG,infiintarea se face in baza: LEGE nr.246 din 18 iulie 2005
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii .
Toate cele bune!
Copiez aici comentariul meu la articolul din 30.05.2011, adaugand ca se pot face sesizari la Oficiul National pentru Protectia Consumatorului…Oficiul National pentru ProtecÅ£ia Consumatorului verifica conditiile de locuit, instalatiile sanitare, daca vesela e corespunzătoare, daca exista apă caldă în bucătărie ÅŸi la băi, daca lista de meniu prevede aportul caloric ÅŸi cantitatea aferentă unei porÅ£ii de hrană ,daca produsele alimentare si medicamentele au termenul expirat,si documentele de provenienţă ale acestora. Cei care au avut contact cu azilul cu pricina, puteti face plangere la Directia Generala de Asistenta Sociala, institutie care are dreptul de a controla modul in care isi desfasoara activitatea azilul si poate aplica si sanctiuni. adresa :…Str. G-ral Eremia Grigorescu nr. 37-39 CP 400304, Cluj-Napoca Telefon: +40 – 0264-420146, 420601 Fax: +40 – 0264-420602….. E-mail: dgjpdccluj@mail.dntcj.ro Cei care au fost victime sau rudenii ale victimelor ar fi bine sa faca sesizarile de rigoare, si anonim chiar, daca se tem de repercursiuni sau razbunare din partea celei reclamate, deoarece, inspectorii nu pot efectua controale fara vreo sesizare scrisa in acest sens.