Valeria Câmpean este o femeie în vârstă de 81 de ani care se plânge că a fost înşelată de unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi greco-catolici din Cluj Napoca, vicarul Vasile Todea care slujeşte în biserica greco-catolică Schimbarea la Faţă de pe strada Eroilor. Bătrâna povesteşte cum, după ce a cumpărat un apartament în cartierul Grigorescu pe care i l-a dat preotului care se obliga contractual să o îngrijească până la sfârşitul vieţii ei, Todea a notificat-o după un an de la tranzacţia imobiliară că renunţă la obligaţiile asumate, chiar dacă locuinţa respectivă rămâne pe numele lui.
În cadrul Eparhiei Greco Catolice Cluj-Gherla, preotul Vasile Todea ocupă funcţiile de Protosincel (Vicar general), Vicar Judecătoresc şi „Defensor vinculi” (Apărător al Legăturii sacramentale) în cadrul Tribunalului Ordinar al BRU – de a II-a instanţă, astfel că apare ca o figură importantă în cadrul acestei comunităţi. Atât de importantă încât în cadrul Conferinţei Episcopilor catolici din România (CER) care a avut loc la începutul acestei luni la Cluj s-a organizat o vizită la Biserica Schimbarea la Faţă unde este preot Vasile Todea.
În cadrul acestui eveniment, Valeria Câmpean, o femeie de 81 de ani, a fost luată pe sus de jandarmii care asigurau paza la eveniment pentru că încerca să le atragă atenţia feţelor bisericeşti că a fost înşelată de preotul Todea. În loc să o asculte, mai marii bisericii greco-catolice s-au uitat nepăsători cum jandarmii îi acordau ei ”atenţie” bătrânei care plângea în faţa bisericii.
”Nici nu s-au uitat la mine cum m-au luat jandarmii ca pe o cârpă! Eu ce făceam acolo?! Doar le strigam să îmi apăr drepturile pentru că preotul Todea, care m-a păcălit că mă îngrijeşte îmi ia casa şi nimeni nu face nimic să mă ajute, nici instanţa, nici biserica, nici nimeni”, spune femeia.
Problema Valeriei Câmpean constă în faptul că, rămasă fără soţ sau copii, nu mai are pe nimeni care să o îngrijească. După ce pe vremea comuniştilor a dus o viaţă de care nu este tocmai mândră, având meseria de moaşă, Câmpean a crezut de cuviinţă că ar fi bine să se dedice în totalitate bisericii. Până în anul 2009 ea a locuit în Bucureşti şi prin intermediul episcopului Cornel Damian l-a cunoscut pe preotul Vasile Todea. În urma unor înţelegeri, preotul ar fi trebuit să o ajute pe femeie să îşi vândă locuinţa din Bucureşti şi să se mute într-una din Cluj Napoca. Însă Todea s-a implicat mai mult în această afacere.
Şmecheria din contracte
Preotul clujean s-a împrietenit cu Valeria Câmpean şi, ignorând canoanele bisericeşti la care este supus, a acceptat următorul contract cu ea. În schimbul proprietăţii pe care Câmpean i-a dat-o, Todea se obliga să îi asigure întreţinerea pe toată perioada vieţii şi, după moarte, o înmormântare creştinească. Însă, în contractul de vânzare cumpărare al apartamentului s-a strecurat o şmecherie care pare venită în ajutorul preotului.
Vasile Todea a intrat în posesia apartamentului respectiv prin intermediul a două acte notariale care diferă extrem de puţin, dar acea mică diferenţă a dus la situaţia actuală.
În promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, încheiată în data de 21 august 2009, preotul Todea primeşte nuda proprietate a imobilului în schimbul ”obligaţiei asigurării unei întreţineri complete din partea acestuia, constând din toate cele necesare traiului, pe tot timpul vieţii acestuia, respectiv: îmbrăcăminte, alimente, medicamente, asistenţă medicală, plata cheltuielilor de întreţinere, etc, iar la decesul acestuia să îl înmormânteze conform obiceiului locului, obligaţie ce se va transmite erezilor în cazul decesului proprietarului, pe numele şi în favoarea lui Câmpean Valeria”, arată promisiunea de vânzare încheiat cu numărul de înregistrare 4999 la notarul clujean Anca Gabriela Popa.
La acelaşi notar, în data de 27 august 2009 este încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub numărul de înregistrare 1045.
Diferenţa dintre cele două contracte constă în faptul că în acest document preotul se obligă să îi asigure întreţinerea femeii doar ”în caz de nevoie”.
”Subsemnatul Todea Vasile Mihai, mă oblig să asigur doamnei Câmpean Valeria în caz de nevoie, o întreţinere completă, cu toate cele necesare traiului, pe tot timpul vieţii sale, respectiv îmbrăcăminte, alimente, medicamente, asistenţă medicală, plata cheltuielilor de întreţinere, etc., iar la deces să o înmormântez conform obiceiului locului, obligaţie ce se va transmite erezilor în cazul decesului meu”, arată obligaţia asumată de Todea.
Astfel o femeie de 80 de ani, rămasă singură pe lume, ar trebui să demonstreze că i-a solicitat preotului Vasile Todea, în mod oficial, serviciile de întreţinere. Mai mult, pe fila de cec prin care Câmpean a plătit apartamentul, ca depunător s-a trecut Todea şi nu femeia care a plătit, de fapt, apartamentul.
După ce a primit casa, preotul nu a mai vrut să fie deranjat
Prin intermediul acestor două acte, fără să plătească nici un ban, preotul Vasile Todea a devenit beneficiarul nudei proprietăţi a apartamentului, iar Valeria Câmpean, care a achitat preţul apartamentului, a devenit titulara dreptului de uzufruct viager, adică dreptul de a locui în acest apartament pe toată durata vieţii sale. După moartea ei, Todea va beneficia de întregul drept de proprietate asupra locuinţei respective.
Cu toate acestea, la aproximativ un an de la încheierea contractului, Todea o anunţă pe femeie că el nu îi mai poate asigura întreţinerea şi că fiecare parte să îşi vadă de propriile probleme.
”În permanenţă ne-aţi reproşat că nu ne îndeplinim faţă de dumneavoastră prestaţia de întreţinere contractualmente asumată, ceea ce este cu totul inexact. În aceste condiţii, ţinând seama şi de faptul că am început să conştientizez că posibilităţile mele materiale sunt insuficiente pentru satisfacerea pretenţiilor dumneavoastră care se situează la limita dintre raţional şi iraţional, vă aduc la cunoştinţă pe această cale că am hotărât să întrerup executarea prestaţiei de întreţinere în favoarea dumneavoastră începând cu data de 1 martie 2010. Vă reamintesc totodată şi, dacă dumneavoastră sunteţi de bună-credinţă, veţi recunoaşte această realitate anume că până în prezent nu-mi puteţi reproşa nimic în legătură cu modul în care m-am comportat cu dumneavoastră şi nici cu privire la felul în care mi-am executat obligaţiile contractualmente faţă de dumneavoastră. Vă pun în vedere că aveţi obligaţia să-mi restituiţi cartela telefonică pre-pay cu nr (…) pe care o deţineţi şi o folosiţi abuziv. Prin consecinţă, vă solicit să nu mă mai deranjaţi nici măcar telefonic în această problemă”, arată notificarea preotului Todea formulată prin avocatul Mircea Costin.
De asemenea, în cadrul acestei notificări preotul îi mai atrage atenţia bătrânei că a lăsat-o să-i folosească maşina de spălat. Că a plimbat-o gratis între comuna Vultureni (localitatea unde îşi are domiciliul preotul, n.red.) şi Cluj Napoca şi că a plătit manopera muncitorilor care au zugrăvit apartamentul.
Chiar dacă preotul a renunţat să o mai îngrijească pe femeie, o realitate certă este cea din cartea funciară unde figurează ca proprietar al unui apartament pe care nu l-a plătit.
A lăsat-o în frig în faţa blocului
Din acel moment a început calvarul femeii care a crezut că, prin intermediul instanţelor, poate rezilia modul în care a fost încheiat contractul şi poate să dea apartamentul unei familii care ar putea avea grijă de ea într-un mod concret.
Pentru că apartamentul trebuia renovat, Todea a cazat-o pe femeie într-o locuinţă pe care o deţine în comuna Vultureni, unde ar fi fost supusă, constant, la un tracasaj psihic. Conform lui Câmpean, renovările la apartamentul de două camere au durat circa 7 luni de zile, femeia spunând că preotul a dorit să o convingă să rămână în comuna Vultureni. Însă, abia după ce s-a plâns la o serie de autorităţi clujene că este ţinta unui abuz, în luna februarie 2010, preotul Todea a adus-o pe Câmpean la Cluj, unde a lăsat-o în faţa blocului unde ea îi cumpărase preotului apartamentul. Pentru că centrala termică nu era pusă în funcţiune şi în casă era un ger de crăpau pietrele, femeia a început să plângă disperată. A avut norocul să fie ajutată de un poliţist clujean, Beldean, care a chemat un instalator care îi monteze centrala termică. Văzând modul în care este tratată de un preot vicar greco-catolic pe care femeia îl făcuse proprietar, Valeria Câmpean i-a făcut o plângere penală lui Vasile Mihai Todea, pe care l-a acuzat de complicitate la abuz, înşelăciune, instigare la fals şi abuz de încredere. De asemenea, plângerea penală i-a mai vizat şi pe notarul clujean Popa Anca Gabriela, în faţa căreia preotul Todea a fost făcut proprietar, pe care femeia o acuză de abuz în serviciu, înşelăciune şi fals. În anchetă a fost vizat şi medicul psihiatru Neamţu Traian Mihai, care a emis o serie de adeverinţe medicale pe numele lui Câmpean. El a fost acuzat de complicitate la înşelăciune, fals intelectual.
Sfintele NUP-uri
Dosarul în care trebuiau anchetaţi preotul, notarul şi psihiatrul a ajuns la procurorul Daniel Isaia Ciumărnean. După ce i-a întrebat pe cei trei acuzaţi dacă sunt vinovaţi, iar ei au spus că sunt curaţi ca lacrima, procurorul Ciumărnean a emis decizia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) luând de bune declaraţiile celor incriminaţi de femeia abuzată.
Femeia a contestat decizia iar procesul s-a judecat în primă fază, s-a judecat la Tribunalul Cluj. Completul format din judecătorii Alina Ţopan (preşedinte), Luminiţa Firicel şi Marius Lupea consideră că procurorul Ciumărnean nu şi-a făcut ancheta pe deplin şi retrimit dosarul pentru recercetare. Cazul ajunge tot la Ciumărnean care mai dă încă un NUP, iar femeia contestă şi de această dată decizia procurorului. Dosarul se rejudecă la Curtea de Apel Cluj, instanţa fiind formată din judecătorul Delia Purice. Magistratul consideră că “rezoluţia procurorului este netemeinică, având la bază cercetări incomplete şi fiind dată cu încălcarea principiilor procesual penale referitoare la aflarea adevărului” şi trimite iar cauza pentru cercetare. În urma acestei cercetări, în data de 1 noiembrie 2012, procurorul Ciumărnean Isaia Daniel mai dă încă un NUP, scoţându-i pe preotul Todea, notar şi pe psihiatru nevinovaţi.
Până la Dumnezeu te mănâncă instanţa
De asemenea, femeia a încercat şi într-un proces civil să îşi găsească dreptatea, dar şi aici, din cauza hăţişului şi vidurilor legislative aproape că nu a rezolvat nimic.
Completul de judecată care a judecat procesul dintre Valeria Câmpean şi Vasile Todea a fost format din magistraţii Corina Cimbrudean şi Camelia Balint.
Anul trecut, în cadrul acestui proces Câmpean a depus o notă de şedinţă prin care arată că preotul Vasile Todea a fost dat în judecată şi de Asociaţia de Proprietari care administrează blocul din care face parte apartamentul respectiv pentru că nu a plătit cheltuielile aferente pentru lucrările de izolare exterioară care s-au prestat. În acelaşi document, femeia a arătat că ea a plătit toate cheltuielile de întreţinere care au fost facturate până acum.
În acelaşi timp, preotul Todea a dat o declaraţie notarială prin care arată că, în calitate de proprietar al nudei proprietăţi din imobilul în litigiu este de acord cu transmiterea acesteia pe numele şi în favoarea uzufructuarei Câmpean Valeria, fără a avea nici un fel de pretenţii materiale sau de altă natură de la aceasta, prezente sau viitoare, renunţând la obligaţia de întreţinere a acesteia, pe care el nu o poate onora, se arată în sentinţa instanţei.
Tribunalul apreciază că de la un moment dat nu s-a mai onorat de obligaţia de întreţinere, fapt recunoscut şi de către pârâtul Todea Vasile Mihai, aşa că se impune a se dispune rezilierea acestui contract de întreţinere. Rezoluţiunea impune, în principiu, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii convenţiei, deci restituirea reciprocă a prestaţiilor.
Potrivit motivării, ”actul juridic instituie doar o obligaţie asumată în mod unilateral, de pârâtul Todea Mihai, de a asigura doamnei Câmpean Valeria, în caz de nevoie, o întreţinere completă. Nu s-a stabilit însă contraprestaţia ce revine reclamantei, creditor al obligaţiei de întreţinere care incumbă pârâtului Todea Mihai, în cazul în care aceasta se va afla în stare de nevoie”, arată motivarea.
”Neexecutarea sarcinii nu atrage rezoluţiunea actului juridic cu titlu gratuit prin care a fost instituită, ci poate atrage revocarea liberalităţii sau obligarea gratificatului la executarea sarcinii. Pentru obţinerea oricăreia dintre aceste soluţii, este, însă, necesară formularea unor acţiuni în justiţie total distincte de cea din prezentul dosar”, arată motivarea sentinţei civile. Practic, judecătorii încearcă să îi spune bătrânei de 81 de ani că de pe urma acestui proces va rămâne şi fără asistenţa pe care Todea trebuia să i-o asigure, dar şi fără casă.
Astfel că instanţa dispune rezilierea contractului de întreţinere şi îl obligă pe preotul Todea să plătească lui Valeria Câmpean 5706,76 de lei cheltuieli de judecată aferente.
Însă, preotul rămâne, în continuare proprietar al imobilului.
Prescripţia pentru un împrumut!
Ţinând seama că în cadrul acestui articol o femeie de 81 de ani acuză un preot greco-catolic că i-a luat casa, am încercat să obţinem un punct de vedere din partea oficialilor Eparhiei Greco-Catolice Cluj Gherla în cadrul căreia ”funcţionează” preotul vicar Vasile Todea. Însă reprezentanţii bisericii au declarat că ştiu de această problemă, dar după un răstimp de gândire de câteva zile au spus că regretă cele întâmplate, dar nu doresc să se implice deoarece este vorba de o problemă personală de-a preotului Todea.
Avocatul Mihai Costin, reprezentantul preotului Todea explică cum s-a ajuns la această situaţie. ”Este vorba de un contract de vânzare cumpărare mai complex în care este şi un contract de întreţinere. În legătură cu aceste probleme eu am şi publicat un studiu de caz care a apărut în Pandectele Romane anul trecut. Câmpean nu are dreptul să ceară rezilierea contractului de nudă proprietate pentru că nu a fost parte în contract pentru că el a fost încheiat pe numele lui Todea. Preţul a fost plătit din banii lui Câmpean, dar deşi ea a avut vreo şase avocaţi nu s-a sesizat un aspect: banii, din punct de vedere juridic, au semnificaţia unui împrumut. Dacă ar fi cerut restituirea sumei ar fi avut câştig de cauză. Problema este şi mai complicată pentru că acum a intervenit şi prescripţia pentru dreptul de creanţă, care se prescrie în trei ani de la data scadenţei”, explică avocatul clujean Costin.
Vasile Todea: ”Nu sunteţi instanţă de judecată ”
Preotul Vasile Todea nu a răspuns apelurilor telefonice ale reporterilor Gazeta de Cluj, însă a trimis un email în care îşi spune punctul de vedere vizavi de problema în care este implicat.
”Vă aduc la cunoştinţă că sistemul judiciar românesc este capabil, „este în stare” să stabilească adevărul şi dreptatea fără intervenţia dumneavoastră. Având în vedere că dna Valeria Câmpean a deschis un nou proces împotriva mea, trebuie să ţineţi cont că nici dumneavoastră şi nici ziarul la care colaboraţi nu sunteţi instanţă de judecată, deoarece legea şi dreptatea, conform principiilor de drept, le stabileşte instanţa de judecată, nu jurnaliştii, ziariştii. Procesul se desfăşoară în cadrul instanţelor competente şi nu în articole de ziar sau emisiuni televizate.
Îmi pare rău că l-a sugestia unui coleg de breaslă, care are interesele sale în cauză, vă implicaţi atât dvs personal cât şi ziarul la care lucraţi, în această problemă. Oricum trebuie să menţionez că am încercat de nenumărate ori să rezolv problema pe cale amiabilă însă doamna Valeria Câmpean fie a refuzat, fie a prezentat documente medicale care fac imposibilă rezolvarea pe cale amiabilă, adică la notar”, a declarat Todea.
[…] citeste mai mult pe aici […]
Ce-ar fi sa ne uitam la vilele preotilor rasarite langa fiecare biserica construita in ultimii ani? Toti se plang ca au venituri mici dar ii vedem proprietari de vile , construite la putin timp dupa inaugurarea unei biserici, de unde atata banet , mai fratilor? Si ne mai miram ca tineretul nu vine la biserica, ca unii pleaca la „pocaiti”? Biserica este a noastra, noi trebuie sa facem curatenie, sa-i indepartam pe cei lacomi si pagani, Pe acestia chiar nu-i vede nimeni? La fel ca Todea-mincinosul, folosesc religia doar ca pe un mijloc de inbogatire, fara justa cauza. Ideea cu publicarea fotografiilor cu vilele acestora este foarte buna. Avem tot dreptul sa stim adevarul. Trebuie sa stim si noi unde ajung banii veniti din strainatate, de la stat (care sunt tot ai nostri) si din buzunarul credinciosilor. Propun sa le publicam aici doar adresele, cu strada si numar. Se vor gasi jurnalisti de buna credinta , ca acest domn Robu, care sa le faca fotografii si sa le publice. Biserica greco-catolica a renascut pentru noi credinciosii nu pentru privilegiatii securisti.
AGENTIA IMOBILIARA TODEA & FLORENTIN
CAUTA BATRANI SINGURI PENTRU A LI SE LUA CASELE SI PAMANTURILE.
VOM INCHEIA CU ACESTIA CONTRACTE DE VANZARE-CUMPARARE AUTENTIFICATE LA PRIETENA NOASTRA POPA ANCA GABRIELA SI VOM MENTIONA O INTRETINERE FICTIVA, PE TOATA DURATA VIETII (doar daca consideram noi ca este cazul). Nemultumitii se pot adresa instantelor de judecata, pentru a li se scurta viata prin stres. Noi vom fi protejati de dl prof. avocat Mircea Costin si relatiile sale din justitia clujeana, prietenii infractorilor din Cluj Napoca.
TODEA VASILE MIHAI NU MAI ESTE VICAR GENERAL – A FOST DAT AFARA. Todea imobiliarul a furat casa unei doamne in varsta de 81 de ani, a intabulat apartamentul femeii direct pe numele lui iar apoi a bandonat-o in fata blocului, in plina iarna.
Domnule Papa din Sili apreciem actul de igiena, dar il consideram minimal, tardiv si cosmetic. Treceti la etapa pocaintei voluntare, aratandu-va identitatile acoperite. Daca nu reusiti o sa va ajutam cu deosebit dezgust…
Vad ca ai scris mesajul la ora 0,33, nu-i cam tarziu pentru Dvs. Sunteti colegul de apartament a lui Todea si erati la auditie de filme porno? Eu vreau sa intelegeti si sa va opriti. A plecat, gata, ce mai vreti? Ajunge, noi preotii vrem sa se opreasca circul, sa slujim in liniste. Se aude?
Femeia aceasta înșelată, abia la sfârșitul vieții constată că și în altar de ascund exicroci. Nici notariatele nu sunt lipsite de complicitate cu hoții. Trebuia să facă contact cu uzufructul, așa cum a cerut bătrâna….
Se observa ca tot ce s-a intimplat cu biata femeie a fost pus la cale de o minte diabolica.
Eu cred ca aici ,pentru a nu se achita la stat doua taxe,unul pentru contractul de cumparare a apartamentului si unul pentru contractul de intretinere incheiat intre batrina si vicar,s-a incheiat un singur contract.
Nu inteleg insa ce cauta un vicar in aceasta poveste,implicat chiar cu enoriasi.La Protopopia Greco Catolica nu exista reguli morale?
Nu ar trebui ca preotii lor sa se abtina de la afaceri cu batrini, sa ajute batrini,in loc sa ii tracasaze prin procese?
Cred ca acest vicar ar trebui ca in loc sa treaca pe la instante de judecata
sa isi ceara iertare si sa restituie ce a luat.Asta cadreaza cu conduita unui bun crestin,in sensul celor predicate de dinsul.
Cine citeste atent trage urmatoarele concluzii:
1. Batrana are uzufructul apartamentului = pana la deces foloseste apartamentul nestingherita in mod gratuit.
2. Batrana nu are rude, altfel nu se lasa in intretinerea unei persoane straine. Intrebare: daca poate folosi apartamentul pana la moarte, de ce o mai intereseaza atat de mult proprietatea apartamentului?
3. Batrana nu plateste intretinerea apartamentului (apa, caldura, salubritate etc.), preotul Todea in calitate de proprietar al lui a fost obligat prin instanta sa suporte aceste cheltuieli catre Asociatia de proprietari.
4. Batrana a deschis nenumarate procese preotului Todea: plangeri penale, actiuni civile in care a sustinut, dupa interes, fie ca nu are discernamant, fiind bolnava psihic, fie ca a fost pacalita, fie ca preotul Todea nu vrea sa ii mai presteze intretinere.
4. Batrana nu a fost ridicata intamplator cu jandarmii: a facut scandal, impreuna cu acolitul ei, in Biserica in mai multe randuri, aducand injurii grave preotului Todea si altor fete Bisericesti.
Sub fusta lui ANDREI se ascunde Todea Vasile Mihai care dezinformeaza, asa fac toti securistii. Toate frazele incep cu „batrana” , este jignitor mai Andrei (Todea) , ii furi femeii casa, chem Jandarmeria si Politia Locala si nu o lasi sa intre in biserica iar acum o mai si jignesti spunandu-i „batrana” Cu mama ta tot asa vorbesti? Hiei babo hai spala-ma pe spate! Cunosc cazul si raspund punctual:
1. Este adevarat ca are uzufruct viager si foloseste apartamentul. Daca ar fi proprietara de drept (banii au fost ai ei , o recunoaste si Todea in declaratiile date) ar avea posibilitatea sa isi gaseasca o familie care sa o ingrijeasca si sa-i ofere ceva in plus, in aceasta viata. Nefiind proprietara, nimeni nu vine sa-i dea un pahar de apa. Casa o va lasa cui doreste dansa, in nici un caz lui Todea, cel care acum 8 ani i-a trimis o notificare autentificata de d-na notar Popa Anca Gabriela (? aceeasi) si i-a interzis sa-l mai deranjeze iar de atunci nu i-a oferit nici o biscuite.
2. Atata timp cat traieste , banii fiind ai dansei, poate sa faca ce doreste cu apartamentul… il poate lasa unei gradinite sau unui om amarat dar nu unui ticalos care a batjocorit-o. Dreptul la proprietare… mai Todea.
3. TOATE CHELTUIELILE cu intretinerea si le plateste doamna Campean, cine nu crede se poate convinge, o poate cauta la biserica sau pe str. Petunie nr. 5. Acest Andrei, adica popa Todea minte. Todea a fost obligat de instanta sa plateasca doar cheltuielile legate de reabilitarea blocului (izolarea) pentru ca el a semnat asocierea cu Primaria. La Cartea funciara el este proprietar. „Propetarul” plateste.
4.Mai Andrei (Todea) mama ta are (mai are) discernamant, nu-i bolnava psihic? Cu ce drept mai detine Todea nuda proprietate din moment ce instanta a anulat clauza cu intretinerea? Todea a declarat in 2010 ca nu-l tine punga sa o mai ajute, a declarat in repetate randuri ca banii au fost ai doamnei Campean… cum justifica faptul ca la Cartea Funciara este proprietar? Cum popo?
5. (ai scris de 2 ori 4, ai emotii?) Esti mincinos mai Andrei (Todea). Nu a facut nici un scandal, a venit ca orice crestin la biserica, a fost oprita sa intre de jandarmi si gasca lui Teglas, a fost legitimata indepartata cu forta de acestia, iar abia atunci cand l-a vazut pe Todea si s-a vazut umilita si imbrancita a strigat „Todea mi-ai furat casa”. Daca eram acolo strigam si eu, dar poate ca va veni momentul potrivit si o voi face din toata inima. Asa sa va ajute Dumenzeu, sucuristi si jegosi nenorociti.
Buna ziua, aveti dreptate, d-na Aurelia, trebuie sa existe reguli. Stiu ca in Canoanele Bisericii Catolice este interzis sa faci afaceri imobiliare sa te dedici doar unei persoane. Todea este „om al bisercii” (nu a fost niciodata, sunt preot, il cunosc foarte bine) , vicarul general are responsabilitati precise, este preot, trebuie sa fie in folosul/slujba comunitatii si nu „femeie de serviciu” pentru o doamna in varsta. Securistii se protejeaza intre ei, episcopul Crihalmeanu il protejeaza, nimeni nu face nimic. Cazul Campean este cunoscut de toata lumea, de enoriasii bisericii noastre, de episcopul Crihalmeanu, PF Lucian Mureşan Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş, Nunţiu apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendía , toti sau majoritatea preotilor greco si romano catolici. Todea este un impostor, este celibat dar are un copil cu o vecina, Diana, coafeza in cartierul Manastur, langa sensul giratoriu str. Primaverii, pe care o transporta la serviciu si acasa cu masina Episcopiei. Are un baiat de peste 18 ani…si Todea, seful meu, se pretinde ca el este celibat. Doar jigodii , in tara asta , si ne mai miram de ce nu o ducem bine.
Porcul de caine tot porc de caine ramane, indiferent de religie. Cam acesta este ”comportamentul crestinesc al pastorilor sufletelor!!! Ordinari si escroci!
Intr-o brosurica distribuita la biserica am citit ca parintele Todea are o mama, Todea Luminita, care a fost condamnata pentru crima. O fi adevarat? Sa ma lumineze si pe mine cineva. Noi credinciosii chiar nu avem nimic de spus? In biserica noastra sunt numai muncitoare ca mine, chiar nu avem nici un intelectual? Sa cerem unul de la fostul PCR sau de la Securitate.
Chiar daca ar avea o astfel de mama, nu stiu asta, dar ce relevanta are?
Pai are sau nu are, asta-i intrebarea. Cat timp a fost condamnata, cine s-a ocupat de educatia „micutului” Todea? Eu cand ma duc la biserica ma spovedesc, ma impartasesc si este important sa stiu ce „hram” are preotul. Nu ma duc la infractori.
infractoare in cazul acela ar fi mama, nu copilul
Doamnă Luminița Todea a fost medic , unul chiar foarte bun , iar voi cei care vă permiteți să batjocoriți o femeie ar trebui să vă fie rușine. Femeia de care vorbiți a avut de a face cu autoritățile securisto-comuniste nu cu legea, iar de mâncători de rahat ca voi îi plină lumea.
Eu nu mai inteleg nimic. Am citit despre caz, am si brosura in fata si inca un articol de pe internet (scrieti pe Google „Campean Valeria teroristul”) Peste tot se scrie ca parintele Todea are un apartament pe numele lui dar care nu-i al lui. Pai cum a fost cumparat. Todea a declarat la proces si la notar Popa Anca Gabriela ca banii sunt ai doamei Campean, mai scrie ca Todea vrea sa se faca „lumina ” la proces. La care proces, de ce parintele Todea nu se duce sa faca acte la Notar sa dea d-nei Campean apartamentul inapoi sau banii? De ce se incapataneaza ca un catar si tine cu dintii de un bun care nu-i apartine, ca doar moare d-na Campean. Presa tot scrie despre caz de cativa ani. Cu ce drept isi permite parintele Todea sa ne jicneasca pe toti, de ce aduce o lumina nedorita asupra bisericii noastre. Biserica Schimbarea la Fata nu este proprietatea preotilor, indiferent de numele lor, Todea , Crihalmeanu , Teglas etc. Episcopie nu mai avem?Citesc aici ca stie toata lumea si nu se face nimic. De ce? ESTE IN JOC IMAGINEA BISERICII NOASTRE. DESTEPTAREA. MA DOARE UNDEVA DE TODEA, SA PLECE.
Au fost de nenumarate ori la notar, dupa cum reiese si din articol, dar nu s-a putut face nimic din 2 motive:
1. Cand Todea a propus sa ii doneze apartamentul, doamna nu a acceptat.
2. Cand Todea a propus sa ii vanda apartamentul si sa declare ca a primit pretul lui, desi nu l-ar fi primit, a conditionat aceasta de un singur lucru: batrana Campean sa prezinte un certificat medical care sa-i ateste discernamantul pentru ca in toate procesele sustine ca este bolnava psihic si nu raspunde pentru faptele ei.
A se vedea:
„În acelaşi timp, preotul Todea a dat o declaraţie notarială prin care arată că, în calitate de proprietar al nudei proprietăţi din imobilul în litigiu este de acord cu transmiterea acesteia pe numele şi în favoarea uzufructuarei Câmpean Valeria, fără a avea nici un fel de pretenţii materiale sau de altă natură de la aceasta, prezente sau viitoare, renunţând la obligaţia de întreţinere a acesteia, pe care el nu o poate onora, se arată în sentinţa instanţei.”
Acea declaratie data de Todea valoreaza consimtamantul lui la DONATIE catre Campean. Este o declaratie notariala. E suficient ca batrana Campean sa mearga sa dea o declaratie cum ca ACCEPTA respectiva donatie si gata, apartamentul se poate intabula pe numele ei. Asta nu a sfatuit-o niciunul din cei 6 avocati pe care i-a avut. Sau poate au sfatuit-o, dar cum a refuzat varianta donatiei si in trecut, refuza si acum. Oare de ce?
Se pare ca prapaditii astea de papistasi sunt condusi de un grup infractional, lipsiti de orice reper moral.Florin(nume de buletin, nu si de cod) stia din 1998 ca „celibatarul” Todea are un copil si totusi…..cam multe loaze si boschetari girati de acest sefut travestit!!! Cand o sa afle apartenentii acestui cult adevarata fata si identitate a conducatorilor lor o sa se converteasca in masa la- budismul zen-….Florinele(vorba patriarhului nostru Teoctist) ai probleme mari!
parinte secureanu…Respect
poate ne spune preacucernicul Crihal cati preoti au platit in anii 2000 cand au deschis acest subiect cu juniorul anonim!!!
De ce in acea perioada atat preacucernicul cat si tovarasul (scuze dar chiar nu pot sa zic parinte) todea umblau cu capul in pamant in episcopie/catedrala sau pe strada???
sa fie oare din cauza faptului ca la acea vreme tovarasul todea declara ca nu e sigur ca e al lui , ca a fost la fiecioreasca unde si luminatia sa era prezent?
Va urma
Mai PIROS BENGA , eu stiam de travetitii astia ca sunt sculero-tractorisi nu postasi andropauzati.
pai bravo … ca doar nu asa s-au scos … au lansat scandalul cu parintele s****** ca e popo si lumea a uitat de scandalul cu copilul. Bun planul, ca la carte facut, ca doar nu degeaba au facut scoala de partid. Au uitat doar doua mici detalii:
1. Copilul creste.
2. Sangele apa nu se face.
Totusi e bine pentru BRU ca nu a venit un alt tata sa ceara test de paternitate ca apareau surprize ca in alt caz….
Asta cu pruncu popii e pistol cu apa, se pare ca papagalilior din bru li s- au ruginit izmenele de la niste cercetari legate de spalare de bani, fraudarea fondurilor de salarii si deturnare masiva de fonduri de la guvern si occidentali
‘Grup infractional” se numeste, cunosc cazul , a fost la mine la cabinet. Din grup face parte prof. de drept Costin, sftuitorul catolicilor infractionali, deci si a lui Todea. Daca el spunea „da-i casa , ca-i groasa rau” totul era rezolvat. Dr. Neamtu, prieten cu mama lui Todea, a comis o infractiune, a eliberat o adeverinta medicala, pentru ca doamna sa poata semna acte notariale, atunci in 2009, desi nu avea dreptul sa o faca. De ce Todea nu se duce la dr. Neamtu sa mai aduca o adeverinta, „la negru” , ca atunci, fara consultatia doameni? La acea data doamna Campean avea domiciliul in Bucuresti iar misiunea Centrului de Sanatate Mintala este sa trateze , sa organizeze evenimente pentru bolnavii din evidenta care au probleme psihice, pentru cei din judetul Cluj. Asa scrie pe site-ul Centrului. Se numeste abuz in functie. Notar Popa a facut-o de oaie, l-a ascultat pe infractor si a combinat, dupa inteligenta ei , doua contracte, unul de vanzare cumparare si altul de intretinere si in mod nelegal, penal chiar, nu a mentionat ai cui sunt banii. Doamna Campean nu a acceptat donatia pentru orice donatie poate fi atacata ulterior si nu-i moral sa vi cu bani sa cumperi un apartament la Cluj iar el sa-ti fie „donat”. Costurile dintre vanzare -cumparare si donatie sunt aproape identice. Domnule Andrei (Todea) esti escroc si mincinos. Nu toti avocatii suntem lasi si complici la infractiuni. Noi ne sfatuim corect clientii iar daca ei nu ne asculta avem dreptul sa ne retragem sau sa refuzam cauza.
dl. avocat, daca tot emanati atata profesionalism, de ce nu ne spuneti dvs. solutia juridica?
daca donatia nu e buna pentru ca nu e „”morala”, care varianta de contract numit e si morala si juridic valabila?
Cine este in „grupul infractional”? Ei trebuie sa repare gresala/escrocheria. Dr. Neamtu sa emita o noua adeverinta, identica cu prima, d-na notar Popa Anca Gabriela (cea inteligenta de care au ras si studentii la drept) sa intocmeasca un contract de vanzare-cumparare de la Todea la Campean si sa ceara modificarile in CF, Todea cel lacom sa achite cheltuielile cu transferul nudei proprietate, dl Costin sa plece cativa ani in concediu ca s-a ramolit si numai prosti face… si uite asa se poate rezolva cazul. De ce acum, smecherul/idi otul de Todea vrea adeverinta/expertiza de la Mina Minovici iar atunci, in 2009, a fost bun un petic de hartie de la Centrul de Sanatate Mintala (dr. Neamtu)? De ce?
Mie mi-a placut „inventia” lui Todea, ar trebui brevetata, cea cu cainele. Popa Todea are un caine negru si fioros, ii facea masaj in urechi pana penisul acestuia intra in erectie apoi il arata celor doua octogenare, mama Luminita si d-na cu casa. Nu m-am gandit ca poate un preot sa faca asa ceva. Cu manutele lui „sfintite” atinge apoi vesmintele sfinte ale bisericii. Bravo mai Todea, la mine in sat nici vacarul sau ciobanul satului nu ar face asa ceva. Tu unde ai copilarit? Cine ti-a dat educatie?
Asta cu dulaul felat e tare scarboasa!
Cred ca ar trebui sesizate autoritatile veterinare pentru tratamentul subcainesc aplicat patrupedului. Cum sa instigi un biet caine la acte de babofilie. Nu va asteptati la inaltii ierarhi catolici sa ia masuri, astia au dosit mii de acte de pedofilie savarsite de ierarhi si preoti in toata lumea, inclusiv in tara noastra. Rusineeeee!!!!!!!!
SE-CU-RI-TA-TEA
UM 01061 Baneasa
ROMTELECOM
D-le Todea, cand te dusesi matale sa iei banii d-nei Campeanu la Bucuresti, te-ai consultat cu ma-ta (Luminita Todea Puscarie) „pentru gasirea unei unei solutii convenabile pentru fiecare,” conform declaratiilor tale, mai moldovene. Acum cand esti in rahat pana in gat ma-ta ce zice? Am prieteni preoti, destui , si toti mi-au spus ca te dispretuiesc si vor sa pleci cat mai repede pentru ca distrugi biserica, tu mai moldovene, nu doamna cu casa. De ce refuzi dialogul cu preotii, de ce le spui ca-i o problema personala, de ce nu mai mananci la cantina cu ei? Iti este rusine? Acum cine te mai sfatuieste? Corleaone Costin? Acum ai inteles cine te-a bagat in rahat? Lacomia ta, puscariasul Neamtu, libidinoasa Popa si chiorul. Sunteti vinovati cu totii. Am pe birou un „extras” cu miile de site-uri porno care au fost accesate de la numarul tau (mai moldovene) de la Vultureni. Cine mai are acces la calculatorul tau, mai moldovene? Ma-ta? Vreau sa le dau unui jurnalist sa le publice, am si o propunere pentru titlu „POPA PORNO de pe Eroilor” De asemenea , rog parintii care l-au reclamat pe Todea ca le pipaie fetitele venite la scaunul de spovada sa lase numarul de telefon d-nei Campean , poate fi gasita in fiecare duminica la Biserica Piarista , str. Universitatii nr. 5. Trebuie scos tot gunoiul de sub pres. Acum popo.
salut tovarasi si preteni in ce situatie catrastofala s a ajuns in biserica distrusa din interior de catre cei care fara rusine s au strecurat in cler ori mai clar spus au fost unsi sa termine aceasta sfinta si martira biserica din acest colt de lume pusi pe capatuiala .pe bairamuri iesiri in elvetia in excursii si alte multe rele care s au petrecut in ultimi ani.Paradoxal ceea ce nu au reusit atei comunisti in 40 de ani a ti reusit voi citiva amariti ai sortii in doar citiva ani .Eu cred ca tot raul petrecut in biserica este facut ori din nestiinta ori din prostie dar intotdeauna cu binecuvintarea arhiereasca cum se intimpla obligatoriu in biserica.Ma mir de unde mai aveti atitia bani sa platiti oalele sparte cind de todea cind de tegzesiu cind de banut cind de curvarul episcopiei sonea si mai ales de cel pe care a condus din fata episcopia un colaborator al securitatii comuniste pedofil si homosexual pervers silaghi romulus care a ademenit in patul sau o multime de preoti si teologi pe care i a sodomizat rau de tot si toate acestea cu binecuvintere.A ti dat biserica d le crihalmeanu unei familii pe numele de teglas trei smenari fara scrupule care au raftuit tot ce au prins poate nu ar fi rau d le jurnalist sa le pozati viloaiele cu etaje facute de cine?si cu ce bani?mezinul ar fi bun de vicar general ori chiar de episcop ca tot atita stiinta are si el.Unii dintre preoti au inebunit altii au divortat dar nu v au pasat de ei noi avem voi descurcati va cum stiti nu vreti sa stiti cite drame se petrec.Cit credeti voi ca va mai puteti ascunde prin birouri de lux si vesminte aurite ca struti cu capul in nisip .Tot ce a ti crezut ca puteti ascunde va iesi la iveala zilele acestea orice a ti zice despre o baba nebuna cum o considerati pe distinsa si credincioasa d na cimpean se pare ca aceasta nu este singura victima a voastra ci toti apartinatorii bisericii pot fi considerate la fel tovarasi voi puneti in pericol insasi mintuirea sufletelor celor pe care pretindeti ca ii pastoriti si acest fapt trebuie sa va preocupe si nu casele unor femei neajutorate si virsnice.cerem sfintului sinod sa ia in discutie toate problemele grave de la cluj si sa desfinteze episcopia care nu a reusit sa adune credinciosi intr o metropola doar de un protopopiat mediu nu e normal sa platim personal care nu se mai justifica si care lucreaza in paguba .episcopii la cluj sunt fratii teglas ei canduc toate sectoarele doi laici si un tot nu aveam gradina zoo in cluj preotul are un rol asigurat.esista o lege a firi daca esti nulitate te inconjori ca ceausescu de mai mari nulitati Biserica nu e de joaca dar voi de cind a ti pus mina pe ea cu japca v ati jucat in zadar acum e prea tirziu pt voi ne ati facut de mare rusine.Pe curind?
PAR DE NECREZUT CELE SPUSE MAI SUS DAR DIN NEFERICIRE TOATE SUNT CRUNT DE REALE . AM STUDIAT LA CLUJ TEOLOGIA SI APOI IN STRAINATATE INSA NU AM MAI DORIT SA MA INTORC IN CLOACA ACEEA PLINA DE CELE MAI LUMESTI SILNICII. DIN CATE STIU MITROPOLIA BLAJULUI CUNOASTE SITUATIA CATASTROFALA DE LA CLUJ SI SE GANDESTE LA O RESTRUCTURARE POATE CHIAR PRIN DESFIINTAREA DIOCEZEI PROBLEMA DE LA CLUJ MANEVRATA DE CERCURI DE INTERESE EXTRACATOLICE. PACAT DE JERTFA INAINTASILOR!!!!
Atentie la afirmatia cu sodomizarea; oare cum o sa reactioneze sotiile si copii celor sodomizati cand o sa isi gaseasca sotii sau tatii pe lista?!? Va rog sa va puneti in situatie-psihologic vorbind-inainte de a merge mai adinc in scarboasele anale de la „MORAVURI’
De ce va legati mai de niste babe seropozitive!!!
Vai de cei ce isi pun nadejdea in securisti si nu in Iisus. Nu ortodocsi i-au distrus pe ciudatii zisi greco-catolici, s-au casapit singuri si inca isi mai zic ‘UNITI’ vai! vai!
ma tot mir si ma gindesc la preotii nostrii cum de stau cu mina in sin vazind cum piere biserica din fata lor.Sint oare orbi chiar toti chia nimeni sa nu zica nimic .lasitatea e distrugatoare si minciuna in care ne zbatem de un sfert de veac sperind ca se va naste cineva cindva sa faca dreptate este infinita.Unii s au spinzurat altii au inebunit si toti sunt nemultumiti de clica care acum trebuie sa raspunda penal .Azi au fost informate parchetul si Diicotul sa intervina si sa judece ei situatia grava a spalarii de bani din ajutorul primit de la buget peste 4 milioane E, BANI SUSTRASI FORTAT din salariile angajatiilor care si au donat in fiecare luna salariile la episcopie sub amenintarea lui todea ca vor fi dati afara daca nu executa ordinul.Cineva trebuie sa raspunda si pentru acest jaf facut pe fata fara frica ori rusine de un grup infractional bine organizat in a tepui credinciosii.T;,oti angajatii vor fi dusi cu dubele la DIICOT sa declare citi bani au primit in locul salarului dat de stat din bugetul local.Un episcop de oradea drincec are dosar penal pt faptul ca timp de 4 luni a retinut salarul femei de serviciu nu un jaf in forma continuata care a durat 15 ani luna de luna la fiecare salariul si toti au zis ca e ok ca avem spate tare si niciodata nu vom raspunde ca noi suntem biserica chiar daca ne comportam precum boschetarii care put a tutun si alcool de la o posta dar ne sunt prezentati de cei mai destepti si sfinti pastorii ,eu sunt de meserie procuror dar sunt credincioasa,asa ma crescut mama insa intro zi ma spovedit un pr cu dioptrii mari intrbinduma doar de sex alceva nu il interesa,era obsedat sexual bitul batrin aproape orb m am mirat ca nu a sarit pe mine.In alta zi un altul putea ingrozitor a tutun si era obosit.NU TREBUIE SA LASAM BIRERICA SA MOARA PENTRU ILEGALITATILE LOR FELICITARI DLE NAP PENTRU INITIATIVA VA SUSTIN SI VA AJUT SI EU CU TOT CE POT.
Cunosc drama penala din dioceza clujului de la doi cantareti fosti colegi carora- si nu numai lor- au fost oprite abuziv salariile date de guvern, abuz facut de vicarul Vasile Todea , decizii penale pentru care va avea mari batai de cap; pacat de el , la ROMA nu parea BAD-GAY. La noi in Maramures toti angajatii sunt platiti legal. Mare grija ! Procurorii cer ani multi pentru acest fel de coruptie. Sa ne rugam Maicii Domnului de la Nicula ca episcopia clujului sa nu se intoarca in Gherla pe alta ulita.
jos mafia din biserica romana unita cu cugul si tehnofrigul si prea putin cu roma unita cu coruptia si hotia si nu cu dumnezeu,asteptam macar un comunicat din partea voastra cu acest caz todea care dureaza 18 ani virsta lui tudorel fiul lui legitim care ii seamana leit .aceasta situatie jenanta dureaza de prea multa vreme tovarase crihalmeanu dezmerdat de colegi frit pilangiul,daca o nimica toata nu a ti reusit sa rezolvati cum o sa recuperati manastirea gr cat nicula si 450 de parohii gr cat din dioceza matale asa este cind nu ai expertiza pastorala in ce parohie a ti servit inainte de a sta pe tronul lui caiafa todea dulaul de serviciu unde a pastorit si pe cine inainte sa i incredintati postul de vicar general ?dupa practica si daruri nu a ti putea ocupa nici functia de clopotari intr o parohie de la munte si daca nu puteti ca neputinta e uriasa a ti devenit groparii bisericii martire romanesti se rasuceste in groapa hosu si ceilalti sfinti episcopi sacrificati degeaba.
Domnule prof. Cep***oi vreti manastirea Nicula? Pentru cine?In 15 august voi catolicii adunati maxim 69 de pelerini si aceia obositi , speriati si tristi.
Pentru rolul de clopotar e nevoie de putina ureche muzicala nu de timpan securist…….
D le Vasile Mihai Todea va trebui sa ne faceti noua credinciosilor dovada de la Mina Minovici din Bucuresti ca nu sunteti tatal acelui baiat despre care sinteti acuzat ca l ati avea cu Diana coafeza viata dvs bate filmul pasarea spin .In situatia in care va gasiti doar dovada nepaternitati va mai scapa .Asa cum l ati trimis la analize pe padre Suciu asa d nul episcop este obligat sa va trimita si pe dvs la institut pt analize si daca nu aveti banii necesari adunam noi pensionarele din Biserica taxa necesara.Problema aceasta este singura serioasa si grava ca celelalte sunt doar minciunele se vede clar ca batrina aceea Cimpean exagereaza si nu are argumente solide .
Tote aste sint de la Dumnezo, pentru ce au facut anul trecut popii nost din Huedin in batjocura dupa ce o facut o biserica faina la catolici lau batjocorit si alungat din oras chir daca popa nost io umlut de plocone pe toti sefi de la episcopie.
Iin primul rind pe mine ma cheama cepoi si nu cepuloi d le analfabet care esti si Manastirea nicula este gr catolica daca nu stiai,iar se stie ca doar acolo este Biserica unde este episcopul ce ti pasa tie de numarul pelerinilor daca episcopul este prezent este ok asta i toata biserica mai bagaretule,
Eu am fost de curind raspopit dupa ce am construit cea mai frumoasa Biserica intr un orasel de la poalele vladesei, fara proces canonic fara sa ma pot apara pur si simplu nevinovat am ajuns somer .Traiesc de pe o zi la alta doar cu ajutorul bunului Dumnezeu.Dupa ce esti dat afara si ti se distruge familia nu te mai cauta nimeni,eu am fost bun cind am vindut padurea parohiei, mi au luat banii si cei de la cariera, cind ai malai toti te iubesc cind nu te dau afara fara sa respire.Biserica noastra ma rog acuma e doar a voastra ca eu sunt pe tusa este falimentara mai avem proprietati de vindut terenuri paduri si cariere .Eu stiu mult mai multe si cite nu am de spus.
Din cele spuse , vazute si cunosute cred ca aceasta adunatura de golanasi inculti nu mai are dreptul de se autointitula biserica. Putinii credinciosi batrani traiesc o nesfarsita rusine ba pana si sutanele acestor clovni neharuiti, imbibate de putoare celor mai scarboasa vicii, sunt sufocate de rusine.Ca istoric si sociolog pot afirma cu distant regret ca bisericuta greco-catolica nu mai exista…
cum nu exista d le prof. sunt declarati 50 000 de membri in episcopie de cluj chir daca in realitate sunt 17 000, nu conteaza citi ai, conteaza citi declari nu asa se facea de catre membrii PCR.Minciuna nu e vorba d le stiti versul ROMANIE MINDRU PLAI FURA DACA VREI SA AI >
Domnule ROBU, in numele mai multor credinciosi greco-catolici umiliti si neascultati de propria ierarhie atat de corupta, va multumesc respectuos pentru actul jurnalistic curajos si profesional. Tot ce afirmati e pertinent si mult prea elegant, speram sa continuati penru ca o sa aflati golanii mult mai grave savarsite de acesti pretinsi slujitori. Noi va sprijinim cu multe rugaciuni si nu numai…
Vai de noi greco catolicii din Faget ca avem de atitia ani un popa semidoct ,mergem la Liturghie ca la circ ,nu stim cind incepe si cind termina,nivelul d lui teczesiu este suburban pacat de aceasta Biserica goala unde duminica nu mai merge nimeni .Cum sa ti bati sotia de sa i rupi miinile si sa mai te rogi la altar si apoi sa fi felicitat de maiestrul frecangel din seminar Romeo belitorul de maciuci….
SUNT UN CRESTIN CONSTERNAT DE ACEST ARTICOL SCRIS DE GAZETA DE CLUJ SI MULT MAI SCIRBIT DE COMENTARIILE FACUTE .ESTE JOSNIC PT ORICE MEMBRU AL BISERICII SA ASISTAM LA ACEASTA MASCARADA SA SA NU LUAM MASURI CLARE PUNIND INTREBARI CELOR CARE SUNT INDRITUITI SA RASPUNDA .DACA CELE SCRISE SUNT ADEVARURI ORI MINCIUNI RAMINE SA VERIFICAM.
AM AVUT ISPITA DE A ADERA LA CULTUL GRECO CATOLIC IN 1993 DAR AM FOST AVERTIZAT CA SUN INFILTRATI TOTAL DE SECURISTI, LUCRU DOVEDIT AZI DIN PLIN. MA BUCUR CA AM RAMAS IN BISERICA ORTODOXA MULT MAI COERENTA MAI UNITA SI MAI ROMANEASCA
Pt Pr Ioan R.
Biserica Ortodoxa e mai Unita si mai Romaneasca ?
Atunci ce spunti despre colegul D-vs in preotie Parintele Pomohaci ? Stimata Biserica Ortodoxa ?
STENOGRAME – CUTREMUR în Biserica Ortodoxă: părintele Pomohaci, ABUZ SEXUAL cu un minor/AUDIO – Stiri | Comunicate de Presa iunie 23, 2017 at 20:35
[…] Potrivit înregistrării audio Cristian Pomohaci îl instigă pe un tânăr ce îi marturisește că e minor, să îi arate organul genital proeclit de preot ”ciocanul”. De asemenea acesta s-a oferit să îi dea bani tânărului și i-a mărturisit cum l-a urmărit în ultimul an, informează Ziardecluj.ro. […]
Ce spuneti tovarasilor de nesfintele orgii ale cardinalilor cordaci de la Vatican? Putem compara cu Popomohaciul nostru?! Si inca o intrbare mai directa : alpinistul vostru de pripas de cate ori a alimentat, in septembrie 1990 in drumul spre Roma, de la trompa matronului de pe Memo 3 ??? Va invitam la adanca pocainta. Se cunoaste IN DETALII si laptele supt de la cei care v-au scos din anonimat. Asteptam penitente raspunsuri, daca nu, o sa revenim! Nu va jucati cu presa libera si bine informata!
„Parinte Ioan ” dar Domnia voasta ce spuneti de Episcopul ortodox al Husilor articol publicat acum 4 zile in adevarul ?
D-vs vorbiti tampenii daca sunteti barbat adevarat cu coloana mergeti si faceti public presei D-vs libere si „bine informata” de fosti securisti si actuali adevarati romani iubitori de neam si de ….
Anchetatorii au găsit opt filme cu episcopul de Huşi în ipostaze intime alături de bărbaţi diferiţi. Ar fi vorba despre foşti sau actuali elevi la seminar
http://adevarul.ro/locale/vaslui/culisele-santajului-homosexual-episcopia-husilor-anchetatorii-gasit-opt-filme-episcopul-ipostaze-intime-alaturi-barbati-diferiti-1_595e20025ab6550cb8daa52d/index.html
Domnu parinte Ioan, pur si simplu unde va este coloana vertebrala ?
Unde sunt dezvaluirile d-vs a presei libere si bine informata ?
Intre timp ul alt coleg in preotie cu D-vs oficieaza o casatorie el fiind neincardinat in Arhiepiscopia Clujului
https://www.ziardecluj.ro/previzibil-arhiepiscopia-clujului-se-spala-pe-maini-de-augustin-capalnas-zice-ca-nu-avut-binecuvantarea-lui-andrei-sa-tina-slujba-aer-liber-inseamna-ca-nu-e-valabila-casatoria-tinerilor-popii-ortodocsi-impostori-umbla-liberi-prin-cluj
Inainte de a acuza mai bine sa verificați. Respectabila doamna este de profesie ”procesomana” , acesta fiind motivul pt care a plecat din București. Despre părintele Todea, numai de bine. Asta e firea omului, sa plece urechea și să creadă toate minciunile stergand cu buretele o viață dedicata faptelor bune. Sa ne fie rușine noua celor care macar o clipa am privit doar dintr -un singur unghi acest caz. Daca ați avea profesionalismul necesar domnilor jurnalisti si ați cerceta cum trebuie acest caz ar fi de așteptat sa reveniți cu un articol al cărui titlu sa fie cam așa.: Cariera si viata unui minunat Preot Greco -Catolic, distrus de o procesomana in varsta de 81 de ani. Astept cu interes continutul articolului, documentat cu profesionalism și nepărtinitor si insinuator. Apoi astept sa citesc și comentariile fantasmagonice desprinse din scenarii de film în principal de la cei care i ‘au ținut lumânarea d -lui Todea.
Asculta violeta ce ti voi spune si raspunde te rog la urmatoarele intrebari.noi jurnalistii l am trimis pe todea de la scoala de tractoristi unde era corigent la roma dupa ce a trecut prin patul lui pintea,noi am lasat o batrina fara apartament,cind era la roma mare celibatar sfint noi l am facut pe tudorel cu diana,noi am dat cu ciocul si le am gatit gratare baietilor care l au promovat ,noi am fost badarani si ticalosi asa cum s a comportat acest semidoct care nu are studii recunoscute in romania decit un amarit de bac la scoala agricola.noi am falusat ciinele acela mare din poza o legatura bizara ca intre cei doi nici o diferenta de comportament.Ce bine ca putem azi spune ca a fost un om minunat ce bine ca putem folosi trecutul .PENTRU TINE DA,A FOST MINUNAT CA TE A ADUS DE LA TARA PROFESOARA LA ORAS DESI AI PROBLEME ATIT CU SCRISUL CIT SI CU CITITUL ASA CUM AVEA SI EL.AM VERIFICAT TOTUL INAINTE DE A SPUNE TOT ADEVARUL VIOLETO SI NU VREM SA TE VERIFICAM SI PE TINE.
Tov. Violenta va indicam respectuos sa il lasati pe Vasile Todea sa isi vada de viata. Noi tocmai am stins lumanarile, nu ne provocati sa le reaprindem si sa punem in adevarata lumina istoria mai mult decat scandaloasa din ultimul sfert de secol a gastii de smenarii arestabilii, gasca autointitulata „conducerea episcopiei „. Daca inca mai avem retineri o facem din respect pentru MITROPOLITUL IULIU HOSSU, martir si intregitor de neam pentru care si noi ortodocsii avem mare respect! Daca insistati revenim si va garantam ca scandalul Pomohaci ramana o glumita in raport cu ale voastre(va amintim doar cateva titluri CARITAS, CONSTRUCTIA CATEDRALEI , INSTRAINARI ILEGALE DE TERENURI, SPALARI MASIVE DE BANI , TURNATORIE INFIORATOARE,PEDOFILIE etc.) Ce doriti? sat-mat la rege!
Duduie Violeta, cand matale te spovedesti la Todea, trebuie sa stii ca acasa, la Vultureni cu manutele lui fine pipaie testi colele cainelui, noaptea nu citeste carti de rugaciuni ci se uita la filme porn no, mama lui a facut mai multi ani de puscarie , cand Vasilica era copil, tatal lui a fost securist. Si daca tot esti curioasa, la spovada, intreaba-l cum a ajuns el proprietar la apartamentul d-nei Campean, cea pe care dumneata, in dobitocia dumitale de analfabeta , o numesti procesomana. De ce nu se duce dobitocul la Notar Popa Anca Gabriela, prietena lui cu care a furat apartamentul, sa-i restituie femeii casa, chiar daca, in viziunea voastra (Todea love Violeta) doamna ar fi procesomana. Procesomanii de 81 de ani nu au dreptul sa fie proprietari? Todea a recunoscut dintotdeauna ca banii, cei 60 000 de euro, sunt ai doamnei Campean, obtinuti din vanzarea apartamentului ei din Bucuresti. Am impresia ca sub poalele lui Violeta se ascunde Todea si a scris textul intre doua filme XXX. Nu-i asa laba giule?
TOATA TIGANIADA ACEASTA NU AR FI INCEPUT DACA IN SPATELE EI NU SE ASEZA CE L CARE DE ANI BUNI LA SICANAT SI TOCAT PE TODEA PENTRU AI LUA LOCUL,,ANTON VIOREL CRISAN CARE IN TOT ACEST TIMP A SPERAT CA LUI I SE CUVINE POSTUL OCUPAT DE TODEA CHIAR SI CEL DE EPISCOP.NU POTI STA CA UN PASA INCONJURAT DE CADINE ASA CUM FACE ACESTA CHIAR SI SEARA TIRZIU MAI LA O MAMALIGA SI LA REVELIOANE IN PELERINAJE SI PESTE TOT UNDE MERGE INCONJURAT DE FEMEILE ALTORA NELASATE SA INTRE INTR O VIATA NORMALA DE CASATORIE SI EL STIND SI DIRIJINDULE PRECUM BIVOLARU PE CELE DIN MISA..MEREU AM AUZIT CA NUMAI SI NUMAI DE EL ASCULTA EPISCOPUL SI CA EL DIRIJEAZA TOATA MITROPOLIA DE LA CLUJ,OARE CUM AR FI DLE EPISCOP SA L ASEZATI SI PE ACEST VICAR LA LOCUL CARE I SE CUVINE CA RASPLATA PENTRU INCOMPETENTA SI NEPASAREA CU CARE A TRATAT FUNCTIILE PE CARE I LE A TI INCREDINTAT PENTRU BATJOCURA DIN CATEDRALA UNDE PE UN PERETE A ASEZAT O ICOANA CU CHIPUL LUI DE SFINT LOC UNDE SI A ANGAJAT TOATE NEAMURILE LOC UNDE IN LOC DE SLUJIRE SFINTA A CREAT UN CLUB PREOCUPAT DE SFINTE DISTRACTII CU INSTRUMENTE SI MULTE FEMEI NEMARITATE PROSTERNATE IN FATA LUI.ASA SE INTIMPLA CIND NU I LASI SA SE IUBEASCA SI SA SE CASATOREASCA PE TINERII BISERICII SI VREI TU SA I CELIBEZI FORTAT CUM A TI PATIT O MULTI DIN CEI CARE A TI PUTEA FORMA O MANASTIRE CA TOT A DISPARUT MONAHISMUL GR CAT.CELIBATARI IN AFARA MANASTIRI NU AR TREBUI SA MAI FIE CA SE AJUNGE LA SCANDAL.VAZI CAZUL TODEA.
Nu inteleg ce legatura au agiamii astia de la secta asta catolica cu preacurviosul maestru Pomohaci , poate doresc arzator sa- i cante in orchestra pe post de suflatori in dramba caci la cicanelul cu branza canta insusi maestrul…. of, of, mai-mai
Secta catolica ? dar D-vs Doamna Gina ? ce sustineti ? pe fostul parinte Pomo…
https://www.ziardecluj.ro/duceti-copiii-la-suspectul-de-pedofilie-cristian-pomohaci-sarutat-pe-gura-un-baietel-la-jina-copilul-fost-adus-chiar-de-mama-lui-la-fostul-preot
Da , asa este, sunt absolvent a Liceul Agricol, sectia mecanizare, sunt tractorist iar meseria este bratara de aur. La baba asta nu-i coi da casa niciodata, noi tractoristii sa nu avem apartament la oras? Ieri prietenul meu , dl avocat Costin i-a trimit batranei intampinarea pentru noul proces. am pus acolo mai multe exceptii, don’Costin m-a asigurat ca casa babei (si cei daca-i cacofonie, la tractoristi se admite) imi va ramane mie, chiar daca nu am dat nici un ban pe ea. Vreau sa-l mut pe baiatul meu la Cluj sa aiba si el casa la oras , sa nu mai zica Diana ca eu nu am facut nimic pentru el. Cand voi ajunge episcop sau cardinal la Blaj pe el il fac vicar-general la Cluj, ca sa moara de ciuda dusmanii, deja am discutat cu Criha si Teglas miscarea asta.
Baietii veseli de la episcopia catolica din cluj si-au gasit sfarsitul golaniilor in pixurile iscusite ale unor jurnalisti redutabili care detin dosare de presa mult mai serioase prin care corul fetitelor cu sutana va fi invitat sa dea pe goarna usturatoare ode penale.
D l episcop de la cluj gherla ori este neinformat corect de cele petrecute in jurul domniei sale ,ori stie si face pe prostul cu noi .Oare de ce evita sea se intilneasca cu presa ,de ce nu da un comunicat de presa.Biserica in zilele acestea arde si baba se piaptana escaladind muntii elvetiei facind alpinism si relaxinduse dupa decizia fortata de al inlatura pe vasile mihai todea.Biserica gr cat de la cluj se duce pe ripa si nici macar nu i pasa raminind doar interesat de cei care i se inchina si de la care primeste mitre si vesminte scumpe de prin grecia el sa arate cit mai stralucitor chiar daca uni dintre preotii lui nu au posibilitati dde trai de pe o zi la alta raminind orfani si abandonati de cei care aveau nevoie de un ajutor pentru o operatie si alte lipsuri din casele lor.De cite ori a ti trimis vicarul pastoral, pe crisan anton zis toni sa deschida frigiderele din casele parohiale si sa vada cu ce traiesc preotii ,cum se imbraca numai de la piata de vechituri,cum le refuza copiilor excursiile organizate de scoala pe motiv ca nu sunt bani ,cum ramin rusinati in fata sotiilor lor cind vine vorba de cumpararea unei perechi noi de pantofi ori plecarea intr un concediu pt ca sunt fam preotesti care in 25 de ani de slujire a BISERICIi nu au plecat nicaieri din lipsa de fonduri.Multi au ajuns sa fie intilniti prin piata auto din cluj incercind vinzarea unor masini aduse din afara .Unele famili s au destramat fapt imposibil in trecutul BISERICIIunde s a mai auzit in trecut ca o fam de preot gr cat sa se destrame si preotii sa divorteze oare de ce se intimpla acest fapt rusinos doar in perioada aceasta distrugatoare de unitate,dragoste ,slujire ,ajutor reciproc si mai ales de dragoste sfinta intre fratii slujitori asa cum af fi normal.Oare cine va raspunde pentru ura ,dezbinarea,nepasarea si incultura propusa in ultimii si cei mai rai ani veniti peste noi.Excursile in elvetia la relaxare pt uni iar pentru ceilalti suparari si certuri in famili,liosuride tot felul sicane grosolane din toate partile si nepasare crunta din partea celor care au piinea si mai ales cutitul.In situatia data nu ne ramine decit sa o facem praf si pe acel praf sa construim sanatos si trainic biserica cea cu adevarat luptatoare si vie .Pe pacate strigatoare la cer nu se poate,am vazut o cu ochii nostri…..
De legea lui Dumneze, procurori si sula cu cerneala a jurnalistilor seriosi nu scapi nici pe varful Matterhorn. Pacat ca unii au preferat sa treaca prin varful (lui) pintea pentru a ajunge sus! Consecintele sunt pe masura!
CUM A FOST POSIBIL CA TODEA VASILE SA PREDEA IN CALITATE DE PROF UNIVERSITAR LA FACULTATEA DE TEOLOGIE DACA NU ARE STUDII SI CINE LA ANGAJAT SI PLATIT PENTRU NEMUNCA PRESTATA STUDENTILOR TEOLOGI.OARE MAI SUNT ALTE CAZURI DE ACEST FEL ACOLO SA PREDEA MATERII IMPORTANTE NEPROFESORI SI POATE SI AGAJATI SA DEA CU CIOCUL SERVICILOR INTERNE SI EXTERNE CUM SUNT UNII ANGAJATI FOSTI CALUGARI OPTUZI SI MEDIOCRI DIN CALE AFARA DE OBEZI .VA TREBUI SA ANCHETAM CAM MULTE CAZURI BRU PENTRU CA NU REUSIM SA INTELEGEM CUM ACEASTA SFINTA SI MARTIRA BISERICA UNICA PRIN JERTFA OFERITA SA FIE TERFELITA SI DISTRUSA DE PERSONAJE STRAINE DE EA POSTATE IN EPISCOPIE LUIND CELE MAI PROASTE DECIZI POSIBILE CARE NU DUC DECIT LA DISPARITIA EI IN CEL MAI SCURT TIMP POSIBIL.URMATORUL RECESAMINT AL POPULATIEI VA ELUCIDA STAREA DE FAPT.MAI MULTE GENERATII AU INCHEIAT STUDIILE SI IN LOC SA FIE IN PASTORATIE IMPLININD MISIUNEA PENTRU CARE S AU PREGATIT DORNICI DE A SERVI BISERICA AU FOST ABANDONATI SI PUSI IN SITUATII DISPERATE, UNI S AU CASATORIT IN VEDEREA SFINTIRII SI SUNT PURTATI PE LA USI INCHISE.MINTITI FARA RUSINE UNII LUCREAZA PRIN CANSTRUCTII SI ALTI AU DIVERSE SERVICII UMILITOARE PENTRU STATUTUL LOR. UNDE ESTE VIITORUL SI CUM SE POATE CONSTRUI ?
Pentru contraperformanta -previzibila altminteri-de a distruge prin impostura si nepricepere NOBILA BISERICUTA A ROMANILOR ARDELENI va oferim cu dezgust un buchet de tuie in varianta tiganeasca.
BRAVO MIHAITA ! LE-AI DAT-O TARE!
Observ că preotul acuzat cu atâta sălbăticie nu răspunde detractorilor săi cu aceeași monedă. Aceasta spune totul despre calitatea sa morală, dar și despre subteranele întâmplării comentate atât de pătimaș. Urmărind calitatea limbajului, vehemența tonului și conținutul abject al acuzelor, înclin să cred că este vorba de invidii personale, de lupte meschine pentru putere sau, în unele cazuri, doar de lipsa celor șate ani de acasă.
Andaluna
Cum sa fii invidios pe amaratii astea sodomizati de astileanu?!?