În weekendul care a trecut, judecătorul clujean Daniela Griga a murit după ce în urmă cu câteva zile a fost victima unui accident rutier. Judecătoarea Daniela Griga, de la Curtea de Apel Cluj, circula într-un autoturism, pe direcția Sibiu-Cluj Napoca. La un moment dat, din cauza unor lucrări de reabilitare a șoselei de viteză, mașina în care se afla judecătoarea Griga a oprit regulamentar. Potrivit evz.ro, din spate circula cu viteză un autotren care nu a văzut că mașina este oprită și a intrat direct, în partea din spate a acesteia.

Ceasul rău a făcut ca în momentul în care mașina era oprită, judecătorul și-a desfăcut centura de siguranță pentru a lua un obiect de pe bancheta din spate. Exact atunci a avut loc accidentul. În urma impactului, șoferul mașinii în care se afla Daniela Griga a scăpat cu răni mai ușoare. În schimb, magistratul a a fost transportat la spital în stare de comă profundă și a decedat în cursul zilei de sâmbătă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.