Primarul Sorin Apostu a pus pe masa consilierilor trei proiecte de hotărâre referitoare la parcurgerea primilor paşi pentru accesarea de fonduri oferite de statul elveţian pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură destinate îmbunătăţirii mediului înconjurător. Este vorba de 37 de milioane de euro, care ar putea fi direcţionaţi spre modernizarea transportului sau instalarea de panouri solare.

Consilierii locali au votat în ultima şedinţă a forului o serie de hotărâri referitoare la iniţiativa Primăriei Cluj-Napoca de atragere a fondurilor elveţiene nerambursabile. Este vorba de un program de îmbunătăţire a mediului înconjurător, în valoare totală de 37 de milioane de franci elveţieni.
“Este un proiect la care am lucrat până pe ultima sută de metri. Dorim să continuăm strategia transportului ecologic pe care am început-o. Pe primul loc este tramvaiul ca mijloc de transport ecologic de mare capacitate, apoi pe locul al doilea e bicicleta. Sperăm ca în cursul urmatoărelor zile să semnăm proiectul de bike-sharing. Şi troleibuzul şi unele mijloace Euro 5 sunt cotate ca ecologice”, a explicat primarul Sorin Apostu.

Cu sprijinul Consiliului Local

Consilierii au aprobat candidatura Clujului pentru programul de cooperare cu Guvernul elveţian, exprimarea angajamentului pentru alocarea sumelor de bani necesare pentru consultanţi şi aprobarea politicii publice pentru transportul ecologic în Cluj-Napoca. Dosarul de candidatură al fiecărui oraş interesat trebuie depus până pe 30 septembrie, potrivit proiectului de hotărâre.
„Primăria Cluj-Napoca îşi va depune candidatura pentru accesarea de fonduri nerambursabile prin Programul de cooperare româno-elveţian, aria tematică 'îmbunătăţirea mediului înconjurător', finanţare a cărei valoare maximă este de 37 de milioane de franci elveţieni. Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat angajamentul de a susţine proiectele pentru care se solicită finanţare, în ipoteza selectării proiectelor propuse de municipalitate ca eligibile în program, procentul de cofinanţare fiind de 15 la sută”, a declarat primarul Sorin Apostu, la finalul şedinţei Consiliului Local.
Fondurile vor fi direcţionate către investiţii în reabilitarea termică a unor clădiri din patrimoniul municipiului, şcoli şi grădiniţe, dar şi pentru instalarea unor panouri solare în centralele termice ale Regei Autonome de Termoficare. În plus, din acest bani mai pot fi reabilitate staţiile de transport în comun şi dotarea lor cu instalaţii de iluminat bazate pe panouri solare şi pentru achiziţionarea unor troleibuze ecologice.
„Suma nerambursabilă care poate fi atrasă este de maxim 85 la sută din valoarea totală eligibilă a unui proiect. Pentru noi, orice sursă de finanţare disponibilă este un obiectiv important în încercarea de a suplimenta bugetul de investiţii al municipiului. Accesarea acestui fond nerambursabil elveţian ar putea grăbi implementarea proiectelor de reabilitare a unor clădiri publice, sau ar creşte semnificativ ritmul de achiziţie a unor noi mijloace de transport în comun, nepoluante”, a mai spus Sorin Apostu.

Proiecte pe bani europeni

Primăria Cluj-Napoca va realiza mai multe proiecte de infrastructură urbană cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, Axa 1.1, pentru care Uniunea Europeană acoperă 98% din costuri. Este vorba de două programe care vin să modernizeze mobilitatea urbană, prin crearea unei reţele de staţii de închiriere biciclete şi implementarea unui sistem modern de ticketing, şi unul de creare de locuinţe sociale, prin modernizarea şi recompartimentarea unor imobile de pe străzile Albac şi Iuliu Coroianu.
Alt eproiecte pe fonduri europene, derulate în prezent, sunt modernizarea liniilor de tramvai şi reabilitarea Parcului Central “Simion Bărnuţiu” şi a clădirii Cazinoului din Parcul Central. Chiar dacă este un proiect contestat de clujeni, reabilitarea liniilor de tramvai din oraş va costa circa 47 de milioane de euro. Lucrările au început deja, urmând ca la sfârşitul lunii septembrie să fie finalizat tronsonul Bucium-Calvaria. Celelalte două proiecte prioritare care se află pe lista Primăriei Cluj-Napoca, reabilitarea Parcului Central şi a clădirii Cazinoului vor costa aproximativ 42 de milioane de euro. Marea parte a acestor proiecte vor fi finanţate din fonduri POR ale Uniunii Europene.


Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.