Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat în totalitate, marţi, raportul Inspecţiei Judiciare privind controlul efectuat la Parchetul General, fiind apreciat că managementul la această unitate de parchet a fost unul eficient, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Secţia pentru procurori din CSM a luat în discuţie, în prezenţa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, „Raportul Inspecţiei Judiciare numărul 5116/IJ/983/DIP/2017 având ca obiect eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentare de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat”.
Pe 13 noiembrie, Inspecţia Judiciară anunţa că a trimis la Consiliul Superior al Magistraturii raportul privind controlul efectuat la Parchetul General. Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, Parchetul General nu a formulat obiecţiuni la raportul întocmit de inspectorii judiciari.
Inspecţia Judiciară a început controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe data de 4 septembrie, fiind vizată activitatea desfăşurată la PÎCCJ în 2016 şi semestrul I al acestui an.
Echipa de control a fost formată din opt inspectori judiciari.
Cele două controale au fost incluse în calendarul de activităţi pentru anul 2017 ca urmare a propunerii ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
Pe 19 iunie, Toader a trimis la Inspecţia Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA şi Parchetul General. Cererea era motivată de faptul că la cele două instituţii nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp.