„Primavara araba” si intoleranta religioasa
Aspiratiile spre democratie a tarilor arabe, in care in cel putin trei state, miscarile populare s-au dovedit a fi victorioase (Tunisia, Egipt si Libia), iar in altele (Yemen si Siria), presiunea din partea guvernantilor continua fara ezitare sunt o realitate certa. Aceasta primavara araba, asa cum am mai scris, nu a rezolvat cu nimic problemele economice, dimpotriva, le-a agravat. Viitoarele alegeri parlamentare nu se stie cu certitudine pe cine va aduce la conducere in cele trei tari din Orient. Mi se pare cert, insa, ca tendinta spre islamizare se va accentua, dar este important ca fratii musulmani sa fie mai toleranti si nu niste talibani deghizati in straie mai acceptabile.
As mai vrea sa fac o remarca: miercuri, 12 octombrie, postul de radio RFI arata ca organizatiile pentru drepturile omului din Tunisia semnalau ca politia locala bate pe cei anchetati cu tot atata zel ca in trecut, cand odiosul Ben Ali se gasea la conducerea tarii. Aceasta tara, pana acum, era un loc ideal de vacanta pentru zeci de mii de romani, dar si pentru multi altii din intreaga lumea, indeosebi din Europa. Pentru a renunta la practica violentei statale este nevoie de mult timp, dar acest proces trebuie sa inceapa odata. Cresterea criminalitatii, determinata de involutia economica prin scaderea dramatica a turismului, este o realitate obiectiva, dar bataia si tortura nu sunt mijloacele cele mai adecvate pentru a o combate.
Uciderea a 25 de crestini copti si ranirea a altor peste 200 la Cairo, care demonstrau pentru ca le-a fost incendiata o biserica, dovedeste ca si in asa-zisele tari musulmane mai civilizate, situatia crestinilor este dificila, daca nu foarte grea. In Arabia Saudita si alte tari ale Golfului sunt interzise construirea de biserici, desi in toata Europa musulmanii si-au edificat moschei. In Libia, la Tripoli, in afara de Catedrala Sfantul Francisc, de un locas de cult al Bisericii Anglicane si o biserica ortodoxa greceasca, toate celelalte au fost transformate in moschei: crucea a fost data jos si inlocuita cu semiluna. Au fost profanate si cimitirele in care erau ingropati catolicii italieni, iar la Sabrata, pe locul fostului cimitir, se gaseau oasele celor dezgropati, care nu aveau alta vina decat faptul ca faceau parte din patura colonialistilor si, in plus, erau crestini. O prietena care a mai activat, ca translator, nu numai in Libia, dar si in Siria si Irak, imi spunea recent ca in Siria singura carte crestina care se gasea in librarii era Biblia. Totusi, si aici, ca si in Irak, crestinii puteau sa-si exercite cultul indiferent de rit. (In Irak, ortodocsii se intelegeau mai bine cu crestinii catolici de rit rasaritean decat in Romania, unde Sfantul Sinod le-a interzis preotilor din subordine sa oficieze inmormantari impreuna cu preotii greco-catolici, in general orice oficii religioase.) Academicianul Florin Constantiniu demonstreaza in „Istoria Sincera…” ca nu suntem deloc o natiune toleranta.
In Egipt, intre 6 si 10% din populatia tarii este formata din crestini. Avem crestini de rit latin si cred ca unii apartin Bisericii Ortodoxe, dar putini. Majoritatea crestinilor sunt copti (urmasii vechilor egipteni), care nu sunt exclusi din viata politica si economica a tarii. Fostul Secretar General al ONU, Boutros Boutros-Gali a fost copt, dupa cum au mai fost si alte persoane care au ajuns la functii de demnitate publica, cum ar fi ministri, dar fiindca, in general, acestia au o situatie culturala si economica mai buna ca a musulmanilor majoritari, sunt invidiati si dusmaniti. Cu siguranta, in mediul rural sau in orasele mici, coptii o duc cel mai greu, fiind supusi la discriminari si la tot felul de sicane. Episodic, intervin ciocniri, se incendiaza biserici, nu se dau aprobari pentru a se construi noi lacasuri de cult si, dupa cum se stie, violenta duce la violenta.
Nu cred ca fostul presedinte al Egiptului, precum si cel al Siriei, i-au iubit mult pe crestini, indiferent carei confesiuni apartin, dar pentru a mentine linistea in tara si relatii bune cu Occidentul, le-au permis sa supravietuiasca. Acest lucru s-a intamplat si in Irak, inainte de a fi ocupat de americani. Vicepresedintele acestei tari, pe timpul lui Saddam Hussein, se declara crestin.
Acum, in Irak, situatia crestinilor este mult mai grea, sunt continuu agresati, constransi sa emigreze, iar protestele lumii occidentale sunt destul de blande in fata acestor persistente dovezi de persecutie, care merg pana la uciderea crestinilor, cum s-a intamplat nu demult la Bagdad. Singurul care a luat o pozitie ferma a fost Papa Benedict al XVI-lea. Ma gandesc ca bisericile rasaritene, si ma refer, in primul rand, la Patriarhia Ecumenica a Constantinopolului si la Biserica Ortodoxa Greaca, ar trebui sa fie mai ferme in apararea coptilor, care nu sunt ortodocsi propriu-zis, dar sunt mai apropiati de Biserica Ortodoxa decat de Biserica Romei. Apropo de copti, acestia au un locas de cult si in Bucuresti.
Asa cum am spus, din aceasta perspectiva, nu vad ce lucruri bune vor aduce pentru crestini viitoarele alegeri din Egipt, Libia si Tunisia. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa regretam dictaturile, dar lumea civilizata trebuie sa monitorizeze situatia minoritatilor religioase din tarile musulmane, actionand in consecinta. Incalcarea drepturilor omului trebuie sanctionata nu numai in Orient, dar peste tot pe mapamond, fiindca incalcarea libertatii constiintei este una din cele mai grave atingeri aduse demnitatii umane.
Adrian Man 14 .10.2011
