Doi Clujeni au fost pe punctul de a pierde locul de veci din Cimitirul Central unde le este înmormântată toată familia din cauza administraţiei cimitirelor care a uitat de faptul că are obligaţia de a respecta Regulamentul Local al cimitirelor. Nici Consiliul Local nu s-a lăsat mai prejos şi a bătut câmpii până ce judecătorii clujeni au făcut lumină şi au dat o sentinţă finală.
Magistraţii Tribunalului Cluj au obligat Administraţia Cimitirelor, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Local să atribuie unor clujeni un contract de concesionare a unui loc de veci pe perioada 2017-2037, după ce cei doi l-au pierdut din cauză că atât primăria, cât şi responsabilii de administrarea cimitirelor le-au luat ilegal acest drept.
Totodată, prin sentinţa aprobată autorităţile locale au fost obligate să plătească în locul clujenilor taxele aferente pentru o perioadă de 20 de ani.
Isa Gavozdea Ileana Gabriela şi Isa Gavozdea Ion au pierdut dreptul de concesionare asupra unui loc de mormânt din simplul fapt că au lipsit din ţară, iar administraţia cimitirelor nu a respectat prevederile legale şi nu a efectuat demersurile necesare pentru ca cei doi să fie înştiinţaţi.
După decesul mamei lor, cei doi fraţi au fost luaţi de către o verişoară stabilită în Germania pentru a fi crescuţi până la împlinirea vârstei de 18 ani. După ce au revenit în ţară, în anul 2013, cei doi fraţi au contactat Administraţia Cimitirelor pentru a afla care este situaţia locului de veci un de le este înmormântată toată familia, iar administraţia le-a comunicat faptul că respectivul contract de concesiune a încetat în 2004 şi că dreptul de concesiune asupra locului a fost pierdut deoarece aceştia nu au adus actele de moştenire necesare.
Având în vedere că cei doi nu au fost notificaţi în acest sens, aceştia s-au adresat Primăriei municipiului Cluj-Napoca, iar de acolo au fost sfătuiţi să efectueze demersuri pentru a face succesiunea prin Tribunal, pentru a obţine o sentinţă care să atestate că cei doi sunt moştenitori legali după bunica lor, iar după să efectueze o cerere pentru a încheia unu contract de concesiune pentru acel loc de mormânt.
După ce au obţinut sentinţa, aceştia au depus în luna martie 2013, aşa cum au fost sfătuiţi încă o cerere pentru încheierea contractului de succesiune, însă răspunsul celor de la cimitir nu a fost în favoarea lor: „Ne pare rău dar sentinţa nu este nouă opozabilă.”
Astfel fraţii Isa Gavozdea au mai depus o nouă cerere la Consiliul Local, pentru ca cei din consiliu să analizeze situaţia lor şi să le dea soluţii în vederea obţinerii dreptului de concesiune.
După o săptămână Consiliul Local a respins cererea pe motiv că situaţia celor doi nu se încadrează la situaţii excepţionale, însă de data aceasta a încălcat şi două prevederi legale, respectiv nu a analizat cererea printr-o hotărâre, ci a lăsat la interpretarea reprezentanţilor administraţiei cimitirelor, iar mai mult decât atât motivarea respingerii a fost făcută prin intermediul unui alt articol cuprins în Regulamentul Local al Cimitirelor, ce era total nepotrivit pentru situaţia lor: „pot beneficia de atribuirea anticipată decesului a unui loc de înhumare persoanele suferinde de o boală malignă cu pronostic grav, pe bază de acte doveditoare în acest sens.”
Şi-au căutat dreptatea prin tribunale
Răspunsul celor de la cimitir i-au făcut pe cei doi fraţi să apeleze la instanţă şi să solicite schimbarea deciziei de respingere a cererii.
Deoarece după decesul titularului contractului de concesiune, nu s-a mai efectuat nici un demers în sensul transcrierii şi plăţii concesiunii, contractul a expirat iar locul de veci a revenit Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca.
În cadrul procesului magistraţii au arătat că această situaţie nu este una excepţională şi care să nu poată fi reglementată printr-o hotărâre a Consiliului Local, ci ea este în mod expres reglementată prin unele prevederi legale, ce arată că dreptul de concesiune poate fi preluat, la cerere de către moştenitorii legali, iar calitatea de moştenitor se poate dovedi prin certificate care să ateste acest lucru.
În motivarea hotărârii instanţa a arătat că administraţia cimitirelor nu a respectat Regulamentul local al cimitirelor şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute din regulament cum ar fi înştiinţarea concesionarilor în perioada de la sfârşitul anului între 1-31 decembrie, în care expiră contractul de concesiune şi pentru care nu a fost achitată taxa de reconcesionare. Această notificare trebuia să se facă în scris, cu confirmarea de primire la ultimul domiciliu cunoscut al concesionarului.
Totodată nu a fost respectată nici legea ce stabileşte drepturile şi obligaţiile în legătură cu activităţile funerare, cimitire şi crematorii umane, care prevede că: „Administraţia asigură întocmirea şi păstrarea unui registru de evidenţă în care se înscriu în mod obligatoriu următoarele date: număr curent, ziua, luna, anul înhumării sau a aşezării în nişă a urnei cu cenuşă, datele de identificare a defunctului, adresa de la ultimul domiciliu, data decesului, numărul parcelei, al rândului şi al locului de înhumare, numele şi adresa persoanei care a comandat înhumarea şi observaţii cu privire la tipul şi lucrările locului de înhumare.”
Reclamanţii au lipsit din ţară în perioada 2001-2003, iar Administraţia cimitirelor nu a notificat persoana care a făcut ultima înmormântare în anul 2001, despre faptul că respectivul contract de concesiune a expirat de trei ani de zile începând din anul 2004.
Încă un motiv pentru care s-a impus încadrarea situaţiei reclamanţilor într-o situaţie excepţională este faptul că în urma ultimei înmormântări, reprezentanţii firmei care s-au ocupat de acest lucru au confirmat faptul că nu mai este posibilă aşezarea unui alt decedat deoarece din punct de vedere tehnic locul nu mai permite acest lucru.
Pentru toate aceste motive Tribunalul Cluj-Napoca a emis o sentinţă în favoarea reclamanţilor:
„ Admite acţiunea precizată de reclamanţii Isa Gavozdea Ileana Gabriela şi Isa Gavozdea Ion, domiciliaţi în Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, prin primar Emil Boc, Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Dispune obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri în conformitate cu prevederile art.95 „Situaţiile excepţionale, neregulamentate de prezentul regulament, vor fi soluţionate de către Consiliul Local prin hotărâre privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a cimitirelor aparţinând domeniului public al municipiului Cluj-Napoca. Dispune obligarea pârâtului la încheierea contractului de concesiune cu reclamanţii, având ca obiect locul de mormânt situat în Cimitirul Central parcela IIA, în calitate de moştenitori, cu plata anticipată a taxelor aferente perioadei de concesiune”, se arată în soluţia pe scurt al Tribunalului Cluj.