Povestea tânărului de 22 de ani, fost militar din Legiunea Străină, distrus în bătaie de bodyguarzi în „Janis Club”!

Pol Antonio este un tânăr de 22 de ani – român neaoş din comuna sălăjeană Dragu – al cărui nume care te duce cu gândul la San Antonio,  autorul francez al renumitelor cărţi poliţiste şi de aventuri. La I.M.L.Cluj îl însoţeşte iubita lui, Timea, şi tatăl, un om simplu de la ţară. Chipul tânărului nu poate fi distins – doar ochii săi, scrutători şi inteligenţi – fiindcă poartă un bandaj pe figură care-i susţine oasele zdrobite în noaptea de 5 spre 6 ianuarie de către doi bodyguarzi în fatidicul „Janis Club”. Şi, din vorbă-n vorbă, pe lângă istoria nefericitei întâmplări trăită în lcalul din Cluj-Napoca, am aflat şi povestea spectaculoasă de viaţă a acestuia, de fost „ostaş” în Legiunea Străină.

Un nou atac la „Janis Club”

Tânărul sălăjean – stabilit de ceva vreme la Floreşti, la iubita lui – declară încă din prima clipă că a fost nenorocit în rău-famatul „Janis Club”, local situat în buricul Clujului. Mă cuprinde un fior văzându-i faţa distrusă şi îmi amintesc brusc zecile de tineri (nu exagerez!) pe care i-am întâlnit la I.M.L. Cluj, pe parcursul anului 2017, snopiţi în bătaie, în incită sau la ieşirea din „gangul” localului. Brusc, reporterului de „eveniment” i s-au succedat, prin faţa ochilor minţii, imagini dintr-un film mut – cu Charlie Chaplin, parcă  – unde, „Deus ex machina”, oamenii erau pocniţi şi apoi târâţi în stradă, ca pe bandă rulantă, asemeni unor păpuşi de câlţi aflate în mâna unui călău implacabil. Incidente care n-au trezit nicicum „emoţia” autorităţilor, dar care oriunde în altă parte ar fi stârnit o alertă teribilă şi arfi determinat măsuri extreme. Şi, referindu-se la acest teribil incident de la „Janis”, Antonio îşi începe mărturisirea:

„În noaptea de 5 spre 6 ianuarie, la circa o jumătate de oră după miezul nopţii, i-am zis iubitei că plec spre casă iar Timea mi-a răspuns că doreşte să mai rămână cu nişte prietene aflate cu ea. Mă aflam aproape de ieşire, iar ea la câţiva metri de mine, ambii în club. I-am strigat să-mi dea hainele – care erau lângă ea – când s-a declanşat, pe neaşteptate, coşmarul: o tânără necunoscută a atenţionat un bodyguard zicându-i că fac scandal”.

Intervine în discuţie chiar Timea, întărind spusele iubitului ei:

„Eu deşi i-am zis fetei să se potolească, tot a sărit între noi bodyguardul. Eu m-am băgat în faţa lui ca să vorbesc cu Antonio şi să încerc să-i dau hainele însă respectivul – din câte am înţeles sportiv de performanţă – m-a dat la o parte ca pe-o cârpă. După care a sărit pe Antonio, împreună cu încă un coleg de-al lui, l-au împins afară din club şi apoi l-au luat la bătaie. Erau nişte tineri trecuţi cu ceva de 21 de ani care trepidau şi parcă abia aşteptau să bată pe cineva”.

Îşi continuă relatarea victima: „Le tot ziceam să mă lase să vorbesc cu Timea, ca să-mi dea hainele, însă m-am trezit culcat la pământ din câţiva pumni. Unul dintre bodyguarzi a venit pe la spate şi m-a ţinut iar celălalt m-a lovit în nas.  Eram îmbrăcat numai într-o bluză, însă, în ciuda acestui fapt, când am văzut că vin spre mine am luat-o la fugă. Unul dintre ei m-a urmărit până aproape de „Central”, dar n-a reuşit să mă prindă”. Ajuns apoi la un non-stop, la magazinul „Sora”, tânărul şi-a cumpărat o sticlă cu apă şi şi-a spălat faţa distrusă şi năclăită de sânge. Însă, văzut de un taximetrist, acesta a coborât din maşină şi i-a spus, direct:

„Urcă, să te duc la U.P.U., că nu poţi merge în halul ăsta acasă. Nu-ţi iau niciun ban”!  La U.P.U. medicii i-au acordat primul ajutor şi au anunţat imediat poliţia, după care l-au transferat cu ambulanţa la Clinica de Chirurgie Maxilofacială. Avea – după cum se menţionează şi în foaia de ieşire din spital – „fractură cominutivă piramidă nazală, fractură peroneu lateral sinus şi maxilar stâng, piramidă nazală afirmativ agresiune”. „Apoi, dimineaţă am vrut să merg acasă, în Sălaj, însă la ocazie nu m-a luat nimeni, aşa că l-am sunat pe tata. A venit repede, cu o maşină, m-a dus acasă şi acum ne-am prezentat împreună la I.M.L. ca să-mi scot certificat. Oricum, ce-am păţit la Cluj, într-un minut n-am păţit în cele douăzeci de luni cât am fost în Legiunea Străină”, adaugă tânărul, profund decepţionat.

Ajuns în Legiunea Străină, din întâmplare

Între timp consultaţia tânărului tărăgănează deoarece a apărut, o urgenţă. Aşa că ultima frază a tânărului mă incită şi-l rog să-mi povestească acest capitol din viaţa lui. Tânărul se execută, cu promptitudine: „Este o experienţă minunată care – în ciuda enormelor eforturi pe care le implică antrenamentele şi „tratamentul” la care sunt supuşi de către superiori legionarii – merită încercată de oricine deoarece poţi învăţa acolo o mulţime de lucuri esenţiale despre viaţă. Am întâlnit în perioada aceea persoane din toate colţurile lumii, cu care am păstrat o prietenie strânsă. De aceea, pot să spun că am cunoscut şi trăit poveşti de viaţă frumoase – dar şi poveşti triste, cum până la urmă s-a dovedit a fi şi a mea”. Apoi descrie împrejurările în care a ajuns în Legiunea Străină: „Aveam nouăsprezece ani şi un prieten care – aflat sub imperiul lecturilor cărţilor de senzaţie şi a filmelor de pe internet – a zis că se înrolează în Legiunea Străină, cu orice preţ. El făcea sport, sală, eu niciodată, doar că am un organism foarte sănătos. Am zis că îl însoţesc în Franţa ca să fiu alături de el, dar până la urmă s-a întâmplat să dau şi eu examen. Am ajuns la Marsilia, apoi în Aubagne, unde se afla centrul de recrutare, însă prietenul meu nu şi-a luat testele. Atunci, ambiţionat, am participat şi eu şi – spre marea mea mirare – am reuşit să mă mobilizez şi să trec testele de tracţiuni şi alergare, astfel că am fost admis”.

Mărturiseşte că în continuare a rămas la instrucţie într-o localitate situată la circa 160 – 200 km de Marsilia, unde au urmat patru luni de instrucţie generală şi o lună şi jumătate de „fermă”. Explică tânărul, observându-mi nedumerirea: „Ferma e o clădire în pustietate unde faci numai instructaj: armament, topografie, cursuri de prim ajutor. Nu instrucţia sau marşurile de 80 de km pe zi mă terminau, ci testele psihice – batjocoritoare – care ne anihilau personalitatea”. Intervine tatăl său, care asculta cu atenţie relatarea fiului său: „Chiar ne spunea mereu de treaba asta şi noi îl sfătuiam să vină odată acasă să nu le mai suporte”. Îşi continuă relatarea, cu aplomb, Antonio: „La început am fost civil, apoi, după două săptămâni de instucţie, angajat voluntar. Ca să ajungi legionar trebuie să faci marşuri lungi – primul de 70 de km – şi după aceea să treci la unul din regimentele lor: paraşutişti, cavalerie  – tancuri, maşini blindate, genişti sau la unitatea din Guyana Franceză, numită Selva (n.n. – pădure ecuatorială veşnic verde). Iar ca să intri în regiment mai faci un marş – „red-marche”- de 100-120 de km. Abia după aceea am intrat în regiment, la cavalerie. Au urmat alte două luni de instrucţie regimentară şi de acolo am ajuns la Escadronul IV, care se ocupă cu recunoaşterea traseului şi transmiterea informaţiei. Acolo, la orice misiune, eu mă aflam în prima linie. Am urmat în continuare un stagiu de exerciţii comune cu marina franceză”. În cadrul acestei misiuni legionarii aveau misiunea de a îmbarca tancurile şi maşinile pe un vapor. „Ieşeam în largul mării, stăteam două-trei zile legate de tot ce trebuie făcut pe un vas de luptă, după care au urmat două săptămâni de simulare de lupte. Debarcam şi începeam simularea de luptă. Aveam pe noi veste cu microcipuri – care se detectează prin laser – şi ni se dădeau misiuni, gen: parcugeţi de la punctul A la punctul B şi transmiteţi ce se întâmplă”, mărturiseşte Antonio.

„Am scăpat de moarte printr-o întâmplare dumnezeiască”

Explică totuşi că a fost nevoit să se retragă din legiune după un an şi opt luni de activitate: „Au început pentru mine şi problemele cu spatele, în timpul instrucţiei pe vreme friguroasă, dar un incident incredibil  – pe care nu-l pot trece decât pe seama destinului – m-a determinat să mă folosesc de această chestie cu sănătatea şi să mă retrag. În stagiul cu marina franceză aveam patru nivele – unul de teorie şi trei de practică. La noi în escadron am fost singurul propus să merg la stagiul final. Însă, văzând că-s singurul trimis acolo am ieşit la raport şi, cum ar veni, am renunţat la misiune. Dorisem să merg cu restul escadronului în serviciul de gardă, prin oraş, iar ei m-au separat de camarazii mei, aşa că, fire încăpăţânată şi orgolioasă fiind, am hotărât să mă împotrivesc”. Însă, această ciudată hotărâre, aparent inexplicabilă, a avut până la urmă o raţiune care scapă puterii de înţelegere a lui Antonio: „Am aflat zilele următoare că barca pe care trebuia să urc eu s-a scufundat, în timpul unei misiuni iar cei cinci militari au murit. Totul, după ce un baraj s-a fisurat şi apele învolburate au înghiţit ambarcaţiunea. Normal, eu trebuia să fiu printre morţi şi abia apoi am realizat că m-a salvat această ciudată decizie să mă împotrivesc”. Intervine din nou tatăl tânărului: „Decizia lui, chiar inexplicabilă a fost, se pare, venită de la Dumnezeu – care a vrut să-l ţină pe băiat în viaţă!” Antonio mărturiseşte mai departe că vestea morţii acelor legionari dar şi stilul comandanţilor, de „ramassage” (n.n. – de batjocură,  fiind făcuţi mereu „gunoaie”) l-au marcat atât de tare încât s-a decis să iasă cu orice preţ din Legiunea Străină. A persistat în demersurile sale până ce, finalmente, a reuşit să iasă din rândurile legiunii. Însă, cu toate aceste neajunsuri, consideră că timp de un an şi opt luni a avut parte de experienţe ieşite din comun, care l-au călit din toate punctele de vedere. „Şi, uite, după atâtea pericole prin care am trecut, să mă trezesc pocit de nişte bodyguarzi prea zeloşi şi însetaţi de sânge, nu la Marsilia, ci la Cluj” – exclamă el, supărat-foc. Între timp este poftit în cabinetul de consultaţii şi după scurt timp se întoarce cu certificatul fâlfâind în mână. Apoi, după ce şi-l împătureşte cu grijă îşi ia rămas bun şi părăseşte instituţia, cu paşi mari, însoţit de iubită şi de tatăl său. Nerăbdător să ajungă la Secţia 1 de Poliţie din Cluj-Napoca şi să întocmească plângere pe numele atacatorilor săi.

Punctul de vedere al I.P.J. Cluj referitor la incidentul din Janis Club

“La data de 08.01.2018, un tânăr, de 22 de ani, din judeţul Sălaj, în calitate de persoană vătămată, a sesizat Poliţia municipiului Cluj-Napoca cu privire la faptul că, la data de 06.01.2018, in jurul orei  00:30, în timp ce se afla lângă intrarea unui local public din Piața Unirii, a fost agresat fizic de doi bărbaţi care erau responsabili cu securitatea în acel local. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, faptă prevăzută de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

Scria autorul Ionuţ Cataramă, în HOTNEWS despre Legiunea Străină: “Legiunea Străină (în franceză „Légion étrangère”) este o unitate a Armatei franceze, întemeiată la 9 martie 1831, printr-un decret dat de Ludovic-Filip al Franţei. Legiunea a fost creată pentru voluntarii străini care, după Revoluţia Franceză din iulie 1830, nu mai aveau voie să se înscrie în Armata franceză. Voluntarii străini sunt conduşi de ofiţeri francezi, iar în zilele noastre, printre combatanţi sunt acceptaţi şi cetăţeni ai Republicii Franceze, care, în prezent, formează 24% din numărul total de recruţi. Legiunea are acum în jur de 11.700 de soldaţi, iar sediul Cartierului General este la Aubagne. Unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai Legiunii, scriitorul sovietic Maxim Gorki, a spus: „Legiunea mi-a dat casă, masă şi, mai presus de toate, uitarea contemporanilor, de care aveam nevoie în lupta cu mine însumi”. (…) Deviza Legiunii este „Legio Patria Nostra”, iar conţinutul ideii, dincolo de nuanţa naţionalistă, este pur ezoteric. Visul de a deveni războinic, luptător sau simplu bărbat al armelor rămâne pentru totdeauna viu în sufletele unor copii. Când cresc, ei se uită în jur şi nu regăsesc nimic din valorile în care cred. Pasul următor pentru majoritatea acestor tineri este înrolarea. Legiunea Străină este ea însăşi o legendă vie, care îi aşteaptă pe toţi cei dispuşi să-şi desăvârşească destinul sub steagul celui mai cunoscut corp militar din istoria modernă a omenirii. (…) „Mergi sau mori” („March or die”) este cel mai cunoscut motto al Legiunii Străine. Este o mărturie a durităţii antrenamentelor zilnice ale legionarilor şi, în egală măsură, o trimitere la vechile concepte marţiale, potrivit cărora ostaşul este dator să se înfrângă pe sine însuşi în fiecare zi, autodepăşindu-şi capacităţile umane. De altfel, cea mai importantă calitate a unui legionar este rezistenţa fizică. Glumind, mai mult sau mai puţin, în comparaţie cu cei 120 de paşi pe minut regulamentaţi în cursul unui marş pentru infanteriştii Armatei franceze, legionarii trebuie să menţină un ritm de 88 de paşi pe minut în timpul marşurilor. La antrenamente, legionarii mărşăluiesc pe o distanţă de 40 de kilometri, având în spate echipamentul militar, armele aferente, un bidon cu apă şi o sticlă cu whisky. Combinaţia „bagajului” variază între 30 şi 35 de kilograme, în funcţie de anotimp şi de tipul de misiune. În timpul marşurilor, legionarii cântă „Le Boudin”, cel mai cunoscut cântec al Legiunii, vechi de peste 100 de ani. Alt aspect demn de atenţie este deprinderea tehnicilor de luptă, legionarii dezvoltând un sistem care cuprinde karate, jiu-jitsu, kung fu, silat şi sambo. (…) Printre legionarii celebri îi găsim, de-a lungul istoriei, pe Alexandre Walewsky (fiul nelegitim al lui Napoleon cu contesa Walewska), prinţul Aage al Danemarcei, prinţul Louis Napoleon, politicianul de dreapta Jean Marie Le Pen, scriitorul Maxim Gorki şi Paul Atanasiu, un personaj, din păcate prea puţin cunoscut în România, dar care a atins celebritatea în Franţa. Atanasiu este unul dintre cei mai renumiţi sculptori europeni şi a devenit pictorul oficial al Armatei franceze. Decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai importantă distincţie a Republicii Franceze, Paul Atanasiu a servit în Legiunea Franceză din 1991 până în 2006, şi este singurul român care a ajuns la gradul de colonel în această puternică trupă de comando.