SRI-istii devin procurori

Proiectul de lege prin care ofiterii SRI vor putea ancheta si trimite in judecata a fost adoptat de Camera Deputatilor pentru simplul motiv ca mare parte dintre politicieni au lipsit de la vot. La adoptarea in mod tacit a acestui proiect a contribuit si majoritatea deputatilor clujeni. Din cei 9 politicieni alesi sa ii reprezinte pe clujeni, doar doi au fost la locul de munca cand s-a votat proiectul controversat, independentul Vasile Soporan si PDL-istul Petru Calian.

PDL-istul Cezar Preda a initiat un proiect de lege extrem de contestat conform caruia unii ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii ar putea avea prerogativele unui procuror, adica sa trimita in judecata si sa instrumenteze diverse dosare. Majoritatea politicienilor din opozitie s-au aratat impotriva acestui proiect pentru ca, in opinia lor, daca SRI-istii ar avea aceste prerogative ar avea loc o serie de abuzuri.
Cu toate acestea, cand proiectul de lege a ajuns “in mainile” deputatilor majoritatea s-au spalat pe maini, uitand de vehementa cu care contestau propunerea lui Preda. Printre deputatii prezenti la vot, PSD-istul Niculescu Duvaz, a declarat ca adoptarea tacita a acestui proiect de lege reprezinta o “pagina neagra”.
“Inauguram din nou, din pacate, o pagina neagra in parlamentarismul romanesc. Astazi asistam la o manevra care a dus in mod deliberat o lege la adoptare tacita, desi aveam toate motivele, toate semnalele si am avut si toate insistentele ca sa fie dezbateri asupra acestei legi care priveste libertatile fundamentale dobandite in decembrie 89 de unii care am incercat atunci sa facem orice pentru a dobandi aceste libertati. E adevarat ca s-ar parea ca pe altii astazi ii incomodeaza aceste libertati. Trebuie sa fac aceasta remarca, sa-mi exprim profunda dezamagire, imi exprim dezamagirea fata de toti cei care lipsesc”, a declarat Duvaz.
Pedelistul Mircea Toader spune ca “eu, ca unul care, probabil ca stiti ca am avut destul de multa treaba cu sistemul acesta vechi si cu o forma prin care securitatea avea o directie de cercetari penale, n-am sa fiu de acord niciodata ca o institutie de servicii sau un organism care reprezinta un serviciu de informatii, sa intervina in activitatea civila prin acest sistem. In lege, sigur ca, destul de interpretativ, ceea ce stiu eu si ce am citit nu se refera niciodata la cercetari penale din domeniul civil”.

SRI-isti cu atributii crescute

Specialistii in drept considera ca prin acest proiect de lege, prin care o parte din ofiterii Serviciului vor primi statut de statut de „organ de cercetare penala”, interceptarile, spre exemplu,  nu vor mai trebui solicitate de un procuror. Avocatul Liviu S. spune ca, pe langa faptul ca un serviciu secret nu poate avea rolul unui organ de urmarire penala, exact aceleasi prevederi se regaseau in codul penal din 1968, prevederi care, puse in aplicare au fost cunoscute sub denumirea generica de politie politica.
“In nici o alta tara, un serviciu secret nu poate avea rolul unui serviciu de urmarire penala sau a unei instante. Mi se par cumplite acelasi gen de dispozitii au existat si in Codul de Procedura Penala din 1968, din vremea lui Ceausescu. Probabil ca autorul propunerii legislative s-a inspirat din acele documente! “Ofiterii cu cercetarea speciala” au “competente” exclusiv cu privire la infractiunile savarsite in legatura cu serviciul de cadrele militare, dar nu sunt „ofiteri de politie judiciara” ! Acum se vrea sa fie „organe de cercetare penala speciala”, adica SRI-ul sa faca ce face politia judiciara sau parchetul. Se urmareste ca aceste practici, deja uzuale, sa intre in legalitate. Si acum sunt telefoanele dumneavoastra, a oamenilor de afaceri, a politicienilor sunt ascultate sub motivul generic de supraveghere in vederea combaterii terorismului sau a asigurarii sigurantei nationale”, spune avocatul.

Deputatul care se zbate pentru gluten si prescolari face procurori din SRI-isti
Chiar daca initiatorul acestui proiect de lege, PDL-istul Cezar Preda, este seful comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii SRI, initiativele de pana acum ale acestui deputat nu au nimic in comun cu activitatea SRI, transformarea SRI-istilor in procurori fiind singura lui initiativa care se circumscrie in domeniul de activitate al Serviciilor. Spre exemplu, Preda a avut un proiect legislativ pentru aplicarea unor “masuri pentru cresterea prestigiului educatiei in invatamantul primar, clasele I-IV, si gimnazial”, un alt proiect privitor “infiintarea, organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private”. “Propunerea legislativa privind instituirea unor masuri de protectie a minorilor” a fost respinsa definitiv, propunerea privitoare la “acordarea de produse lactate si de panificatie pentru elevii din clasele I-VIII din invatamantul de stat si privat, precum si pentru copiii prescolari din gradinitele de stat si private cu program normal de 4 ore”, este in dezbatere, o alta propunere pentru “sprijinul acordat romanilor de pretutindeni” este in dezbatere, iar cea privitoare la  “etichetarea produselor care contin gluten” este retrimisa la comisiile Camerei.

“Oameni care spun ca SRI e creat pentru a face rau oamenilor. Pot spune ca nimeni in aceasta tara nu poate constata modernizarea acestui serviciu care se modernizeaza de 20 de ani. Acesta serviciu s-a europenizat cu decenta si lipsa de implicare in ceea ce inseamna mizeria comuna. Serviciului i s-au pus in carca o serie de derapaje. 10% din ceea ce inseamna mandate apartin SRI-ului si in marea lor majoritate sunt pe contraspionaj la care nici un parlamentar sau om destept n-ar trebui sa-si dea cu parerea. Lucrurile pe care le vedem sunt responsabilitatea altor institutii. Articolul 13 vine de la consilierii mei care n-au nici o legatura cu SRI. Au avut si ei si STS-ul amendamente”, deputat PDL, Cezar Preda.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.