“Succesele” procurorilor Hrudei si Deritei in pragul modificarii raspuderii magistratilor

In timp ce judecatorii si procurorii se arata indignati de propunerea modificarii raspunderii magistratilor, justitia romana in general, si cea clujeana in special, sufera grav la capitolul calitatea urmaririi penale, a rechizitoriilor sau a respectarii drepturilor omului. Gazeta de Cluj va prezinta in continuare unele dintre cele mai notabile esecuri ale procurorilor Mircea Hrudei si Daciana Deritei, care au instrumentat dosare stufoase, numaic a apoi acestea sa se finalizeze prin solutii de achitare pe linie.

Inceputurile si prieteniile de procuror ale lui Mircea Hrudei

Procurorul sef DIICOT Mircea Hrudei s-a remarcat intr-un mod negativ printr-o serie de dosare trimise in judecata care s-au dovedit a nu fi altceva decat instrumente de denigrare a imaginii celor implicati. Dintre acestea, cele mai rasunatoare esecuri sunt dosarele  “Gazeta”, dosarul de constituire si sprijinire a unui grup infractional organizat a omului de afaceri Arpad Paszkany,  cel de influentare a pietei de capital al lui Horia Ciorcila, Gicu Gansca si asa mai departe. In cazul dosarului “Gazeta” rechizitoriul a fost respins datorita gravelor nereguli comise de procurorii Hrudei si Deritei, Arpad Paszkany a fost achitat, in timp ce si Horia Ciorcila sau Gicu Gansca au fost gasiti nevinovati. Mai mult de atat, in dosarul stramutat la Braila, incoerenta acuzatiilor si faptul ca celebrul caz “Gazeta” a fost fost unul “la comanda” reiese intr-un mod cat se poate de clar si din faptul ca din totalitatea persoanelor care s-au constituit parti vatamate, mai mult de 70% si-au retras pretentiile. De mentionat este si faptul ca dintre cei care au ramas ca parti vatamate la dosar, niciunul nu s-a obosit macar sa-si angajeze un avocat, instanta fiind nevoita sa le acorde tuturor unul din oficiu.

Cariera de procuror a lui Mircea Hrudei a inceput pe langa judecatoria Huedin, unde acesta se “instrumenta” dosare de furturi de lemne si alte infractiuni minore, pana cand a fost avansat la gradul de sef al DIICOT Cluj. Mergand pe tablou relational, este de amintit faptul ca Mircea Hrudei a fost mult timp un apropiat de seama al fostului comisar sef (r.) Toma Rus, despre cei doi spunandu-se ca ar fi si parteneri de afaceri. Pe plan administrativ-economic, Mircea Hrudei a reusit performanta de a inchiria pe banii contribuabililor sediul DIICOT Cluj, de pe strada Andrei Muresanu, 15, de la Terhes Gheorghe, asociatul colegului sau de sectie Rotary, Viorel Bunea. Pentru informarea cititorilor va aducem aminte ca numitul Viorel Bunea a fost asociat cu Horia Ciorcila, cel care ulterior avea sa fie trimis in judecata de catre Hrudei, in firma OmniConstruct, unde Horia Ciorcila a fost nevoit sa il dea afara pe Viorel Bunea. Tot pe linia tabloului relational, este de mentionat si faptul ca fratele lui Viorel Bunea era militianul Gheorghe Bunea, fostul cadrul didactic la Scoala de subofiteri Cluj, pe care a si renovat-o Viorel Bunea.

Horea Ciorcila a fost declarat nevinovat, insa Claudiu Silaghi nu a mai apucat ziua aceea

Printre cele mai de “succes” dosare instrumentate de catre Mircea Hrudei se afla cel al omului de afaceri Horea Ciorcila, care a fost ulterior achitat de catre Tribunalul Bucuresti. Pe langa Horia Ciorcila, presedintele Bancii Transilvania,in dosar au mai fost acuzati de spalare de bani si  Georgios Christofourou, directorul general al Bank of Cyprus Romania si Mirela si Claudiu Silaghi, si acestia fiind gasiti nevinovati de catre instanta bucuresteana. Horea Ciorcila a fost pus sub acuzare in iulie 2010, alaturi de fostul vicepresedinte al Bancii Transilvania, Claudiu Silaghi, sotia si soacra acestuia, doi bancheri ai diviziei locale a Bank of Cyprus si doi brokeri de la BT Securities si IFB Finwest, pentru o serie de tranzactii derulate cu actiunile TLV in 2009 inainte ca Bank of Cyprus sa intre in actionariatul BT. Pe parcursul anchetei derulate de procurorii DIICOT Cluj, Claudiu Silaghi a decedat din cauza unui accident vascular cauzat de starea de stres a urmaririi penale. La putin timp dupa aceea, Mircea Hrudei a fost reales in functia de sef al DIICOT Cluj.La aflarea verdictului de achitare, reprezentantii familiei lui Claudiu Silaghi au sustinut printr-un comunicat de presa ca sentinta reprezinta doar o palida consolare.

“Astazi, prin sentinta Tribunalului Bucuresti, dupa un proces care a durat peste un an de zile, s-a facut dreptate, justitia stabilind ceea ce noi am stiut dintotdeauna: cei trei membri ai familiei Silaghi sunt nevinovati. Asa cum am sustinut inca de la inceput, acuzatiile formulate de procurori au reprezentat o grava eroare cauzata de lipsa de intelegere a mecanismelor pietei de capital si a modului in care acestea functioneaza. Din pacate, sentinta de astazi nu mai reprezinta decat o palida consolare pentru familia noastra. Ne putem gandi doar la reabilitarea memoriei tatalui nostru, Claudiu Silaghi, care a plecat dintre noi pe parcursul acestui proces, suferind enorm datorita acuzatiilor nedrepte aduse celor dragi lui si nerezistand presiunii insuportabile a acestor grave acuzatii ce s-au dovedit nefondate.
Nicio hotarare judecatoreasca nu ii va putea da viata inapoi, dar, pentru amintirea lui si pentru noi, este important ca dreptatea in care a crezut atat de mult s-a realizat, in cele din urma, astazi. Suntem in continuare la dispozitia justitiei, ne vom sustine nevinovatia pe mai departe si asteptam ca acest calvar sa se incheie cat mai repede cu putinta”, se arata in comunicat

Gicu Gansca, trimis in judecata pentru fapte care nu sunt infractiuni

Procurorii DIICOT Cluj l-au acuzat  si pe Gicu Gansca, unul dintre patronii ACI Cluj, cat si pe Rares Nilas, director din cadrul Bancii Transilvania, de manipularea pietei de capital. Lipsa totala de profesionalism a procuorilor care au instrumentat acest caz reiese in mod evident din faptul ca aceltia nu numai ca nu erau in tema, insa nici nu au s-au obosit cat de putin pentru a afla modul in care se realizeaza tranzactiile bursiere inainte ca lui Gicu Gansca sa ii fie imputate ilegalitati. La unul dintre termenele din cadrul procesului, avocatul Sergiu Bogdan a cerut sa fie luat in considerare faptul ca Rares Nilas si Gicu Gansca sunt acuzati de manipularea unei piete de capital (RASDAQ, n.red.) care nu se afla sub reglementarile Legii pietei de capital. De asemenea, profesorul Sergiu Bogdan a explicat ca procurorii DIICOT care au facut cercetarile in acest caz, Mircea Hrudei si Daciana Deritei, au cerut un punct de vedere Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), iar acest organism de supraveghere a pietei bursiere a raspuns ca piata pe care Rares Nilas si Gicu Gansca nu este reglementata de aceasta lege. Mai mult, avocatul a cerut ca reprezentantul DIICOT Cluj sa spuna care este partea vatamata in acest dosar, dar aceasta solicitare a ramas fara raspuns.

Pe cale de consecinta, Judecatorul Curtii de Apel a raspuns favorabil cererilor avocatilor lui Rares Nilas si Gicu Gansca. Conform avocatului Sergiu Bogdan, raspunsul asteptat de instanta se afla deja la dosarul de urmarire penala, intrucit procurorii Hrudei si Deritei au facut aceasta solicitare CNVM-ului care a raspuns ca piata RASDAQ nu este reglementata de legea mentionata anterior.

Conform rechizitoriului de mai bine de 100 de pagini semnat de Mircea Hrudei si Daciana Deritei, procurori DIICOT Cluj, “Gansca Gicu Agenor cunostea modalitatile de tranzactie pe piata de capital in conditiile in care achizitionase tot prin SC BT Securites actiuni la Mecom SA Brasov (dosar 278/D/P/2010 inregistrat la DIICOT Cluj). Pe cale de consecinta, Gansca Gicu Agenor cunostea faptul ca realizarea unei tranzactii la un pret stabilit anterior printr-un antecontract este posibila doar daca se realizeaza o manipulare a pretului pe piata de capital”, se arata in rechizitoriul DIICOT Cluj. Conform aceluiasi document, “fapta invinuitului Gansca Gicu Agenor care, in baza unei rezolutii infractionale unice, in perioada noiembrie 2007 – februarie 2008, a cumparat pe piata reglementata RASDAQ actiunile ACIS ale emitentului SA ACI Bistrita SA in modalitatile prezentate, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de manipulare a pietei de capital, in forma continuata", mentioneaza procurorii DIICOT in rechizitoriu. Considerand faptul ca acuzatiile aduse de catre Mircea Hrudei si Daciana Deritei nu cad sub incidenta legilor penale,  judecatorii de la Curtea de Apel Cluj au trimis dosarul Curtii de Justitie a Uniunii Europene de la Luxemburg pentru a se pronunta daca faptele constituie infractiuni sau nu, instanta europeana ramand inca in pronuntare.  

Iulius Mall, motivul pentru care Hrudei si Deritei il vroiau inchis pe Paszkany

Tot intr-un dosar instrumentat de catre Mircea Hrudei si apropiatiia cestuia, omul de afaceri Arpad Paszkany a fost trimis in judecata pentru constituirea unui grup infarctional si santaj. Pe fond, in fata Tribunalului Cluj, Arpad Paszkany a fost achitat, procurorii DIICOT declarand recurs. La data de 11 martie 2011, judecatorii Curtii de Apel Cluj au decis respingerea apelului declarat de catre DIICOT Cluj impotriva sentintei de achitare data de instanta de fond. Procurorii DIICOT si-au incercat inca o data norocul, de aceasta data declarand recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), procesul urmand a se finaliza anul viitor.
Initiativa procurorilor Mircea Hrudei si Daciana Deritei de a-i denigra imaginea omului de afaceri clujean este justificata de interesul patrimonial pe care acestia ii aveau cu privire la cine avea sa construiasca mall-ul pe terenul Casei Tineretului din cartierul Ghorgheni. Cu ocazia audierii sale, Arpda Paszkany a aratat, nu o data, cum se leaga lucrurile in dosarul in care era acuzat, cat si motivul pentru care se urmareste cu atata ardoare arestarea si reducerea sa la tacere.

In cazul afacerii Iulius Mall, procurorii Daciana Deritei si Mircea Hrudei au fost anchetati pentru presupuse fapte de trafic de influenta. Din cate se pare, acestia s-au implicat in “afacerea” Iulius Mall detinuta de Iulian Dascalu, un controversat om de afaceri. Intreaga retea a fost dezvaluita prin sesizarea omului de afaceri Arpad Paszkany, reprezentantul societatii care a licitat pentru concesionarea unui teren din cartierul Gheorgheni necesar construirii unui mall. Potrivit lui Arpad Paszkany si a cercetarilor derulate de catre Directia Nationala Anticoruptie (DNA) societatea reprezentata de omul de afaceri clujean a pierdut chiar daca, conform caietului de sarcini, a obtinut un punctaj mai mare decat societatea lui Iulian Dascalu. Rechizitoriul DNA arata ca “Din recalcularea efectuata de specialisti a rezultat un punctaj net in favoarea SC South East Euromentor SRL, respectiv 194,45 puncte fata de 118,5 puncte cat ar fi trebuit sa i se acorde SC Iulius Grup SRL”, se arata in constatarea DNA. “(…) In strainatate fiind, la data de 24 februarie 2007, am aflat de la personalul din subordinea mea din Romania, ca am fost tinta unor abuzuri si actiuni de denigrare din partea DIICOT Cluj si, in concret, a doamnei procuror Daciana Deritei si a domnului procuror Hrudei Mircea, cu participarea unor lucratori de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Cluj. Mentionez ca pana la aceasta data, organele de Politie si Procuratura nu m-au cautat la domiciliu, pentru a verifica daca sunt sau nu plecat din Romania. In realitate, eu sunt victima unei licitatii trucate de catre Marius Nicoara si subordonatii sai, iar profitorul este Dascalu I. (Iulius Mall). Interesul mai sus mentionat il argumentez prin aceea ca d-na procuror Deritei Daciana, care urmareste cu atata ardoare sa ma vada arestat, pentru a-mi „inchide gura”, este in relatie de rudenie apropiata cu d-na Mariuca Pop, secretar al CJ Cluj, care, cot la cot cu M. Nicoara, a fraudat licitatia cu privire la construirea unui centru comercial pe imobilul cunoscut sub numele de „Casa Tineretului”, in favoarea „victimei” Dascalu I. Mai mult, fiica D-nei secretar al CJ Cluj Pop Mariuca, Andrei Ramona Camelia (numele luat dupa casatorie), este in relatie de rudenie (verisoare) cu D-na procuror Deritei Daciana, avocata fiind in Baroul Cluj, reprezinta interesele firmelor lui I. Dascalu in Cluj. Mentionez ca si actiunile judecatoresti si comerciale pe care le-am avut cu firmele lui Dascalu I., activitati considerate de D-na procuror si colegii ei infractionale, au avut loc prin participarea personala a sus numitei, D-na avocat Andrei Ramona Camelia, ruda cu D-na procuror. In aceste conditii rezulta cu certitudine, ca D-na procuror Deritei si colegii domniei sale, urmaresc sa-mi creeze un statut de vinovat si fugar periculos pentru a determina si influenta judecatorii sa ma aresteze, situatie in care reducerea mea la tacere fortata, ar favoriza rudeniile, afaceristii si persoanele implicate in trucarea licitatiei mentionate, in frunte cu M. Nicoarã”, arata Paszkany in memoriul sau.

Gasca lui Hrudei si Deritei, iesita la “pensie” sau condamnata

Abuzurile de putere si neregulile facute de catre procurorii Mircea Hrudei si Daciana Deritei in majoritatea dosarelor pe care le-au instrumentat nu puteau fi infaptuite fara prieteniile pe care acestia le au in cadrul seviciului DIICOT. Chiar daca parea invincibila, “gasca vesela” de la DIICOT s-a cam destramat, unii ajungand in pensie, altii parasind localitatea, unii chiar ajungand condamnati penali. Cum comisarul Toma Rus, fostul sef al DIICOT, a iesit la pensie, Mircea Hrudei si Daciana Deritei au fost nevoiti sa se bazeze pe oamenii de incredere ai acestuia, agentii Kiss Corci, Alin Pintican, Adrian Balaj sau Petru Filip. In timp ce Kiss Corci a ales sa se autoexileze la Bucuresti in perioada in care Toma Rus devenea subsecretar de stat, subofiterii Alin Pintican si Adrian Balaj si-au continuat activitatea la limita legii pana cand au fost timisi in judecata pentru purtare abuziva in forma agravanta. Fiind judecati de catre Curtea de Apel Cluj pentru ca au batut cu bestialitate o persoana in timp ce trebuiau sa o audieze, Alin Pintican si Adrian Balaj au fost condamnati la pedeapsa amenzii penale, hotarare pe care au contestat-o fara succes la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ). Dupa ce judecatorii ICCJ le-a respins recursul, cei doi agenti au fost dati afara din DIICOT Cluj, ocuparea unei functii in cadrul acestei institutii fiind incompatibila cu o condamnare penala. Din “vechea gasca” a ramas doar Petru Filip, comisar care a fost avansat la rangul de sef la Antidrog, dupa condamnarea colegului sau Adrian Balaj.

Sabin RIPAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.