Procurorul DIICOT Ioan Lumperdean pare să facă noi abuzuri în cazul omului de afaceri Ioan Opre. Acest dosar ar putea intra în istoria jurisprudenţei datorită abuzurilor făcute de oamenii din sistem. După ce s-a dispus refacerea urmării penale, procurorul de caz tocmai asta a uitat…sau nu a vrut – refacerea urmării. Practic, Ioan Opre a fost trimis în judecată pentru o faptă pentru care nu există urmărirea penală, fapt care este extrem de grav.
Procurorului DIICOT Ioan Lumperdean i s-a întors de mai multe ori dosarul lui Ioan Opre de către instanţă datorită gravelor neregularităţi din cadrul rechizitoriului. Lui Lumperdean i se cerea să refacă rechizitoriul datorită crasei sale incompetenţe, observată chiar şi de judecătorii de la Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj. După ce s-a reluat urmărirea penală în cazul afaceristului Ioan Opre, ordonanţă dată de şeful DIICOT Bistriţa Năsăud, procurorul de caz Ioan Lumperdean a făcut din nou ce a vrut şi fără să realizeze urmărirea penală aşa cum era obligatoriu, a dispus extinderea urmării, fapt ce încalcă legea. În acest context, având în vedere lipsa unei urmări penale, nu era posibilă extinderea acţiunii penale faţă de Ioan Opre, ceea ce înseamnă că ordonanţa ar trebui să devină nulă. Practic, Ioan Opre a fost trimis în judecată pentru o faptă pentru care nu există urmărirea penală, având în vedere că procurorul DIICOT a dat copy-paste la vechiul rechizitoriu, iar urmărirea penală care s-a cerut nu există.
Lumperdean nu ascultă nici de şef, nici de judecător
Ori Lumperdean nu ştie să facă ce i s-a cerut, ori vrea cu orice preţ să-l distrugă pe Ioan Opre, altfel nu înţelegem de ce procurorul comite atât de multe abuzuri în acest caz. O avea Lumperdean vreo obsesie pentru Opre?
Şi judecătorul de cameră preliminară a respins rechizitoriul făcut de Lumperdean şi a cerut refacerea acestuia, judecătorii fiind extrem de exigenţi în înfăptuirea legii. Instanţa a motivat că rechizitoriul nu este convingător şi prezintă multe neregularităţi, spunând că acuzaţiile imputate inculpatului nu sunt descrise în mod clar pentru ca instanţa să poată stabili exact obiectul judecăţii. Tocmai din acest motiv s-a dispus restituirea cauzei la Parchet pentru a se face rechizitoriul, însă Lumperdean a ignorat cu desăvârşire atât cererile judecătorului, cât şi cele a şefului său.
DIPI şi-a băgat coada în cazul lui Opre
Ioan Opre a fost suspus unei anchete penale de către DIPI, organ judiciar necompetent. Concret, ne referim la interceptările din dosar, o altă încălcare flagrantă a procesului penal. Interceptările respective au fost realizate de către DIPI, prin urmare probele obţinute sunt nelegale, cei de la DIPI neavând competenţa de a efectua acte de urmărire penală.
Asta, după ce interceptările au apărut după rechizitoriu. Ioan Lumperdean, procurorul DIICOT care a ”orchestrat” mai toate abuzurile din acest caz, este cel care a trimis dosarul în judecată fără interceptările la dosar. Ulterior le-a trimis, dar acest lucru poate să ridice diverse semne de întrebare. Oare de ce nu a pus procurorul Ioan Lumperdean mandatele de interceptare de la început? O fi uitat de ele? Aşa trebuie să procedeze procurorii DIICOT? Să trimită dosarele incomplet? Dar oare nu cumva acel dosar trebuia să fie vizat şi de procurorul şef înainte să fie trimis în judecată? Deci să înţelegem că doi procurori nu şi-au dat seama că au uitat de interceptări? Cam abuziv, domnilor procurori.
Abuzuri pe bandă rulantă a lui Ioan Lumperdean
Procurorul DIICOT Ioan Lumperdean a demarat în mai 2015 un nou dosar de evaziune fiscală fără să fie stabilit un prejudiciu. Mai mult, cu toate că cei de la Finaneţele bistriţene au făcut un control care a durat aproape un an la firmele lui Ioan Opre, nu i-au aplicat acestuia nicio amendă şi au observat doar mici deficienţe în valoare de câteva mii de lei. Nici cei de la finanţe, nici specialiştii din cadrul DIICOT nu au estimat un prejudiciu cert în cadrul cauzei, dar şoferi care au lucrat cu Ioan Opre sunt chemaţi la audieri. Cu toate că anumite persoane au mai fost chemate la audieri, procurorii i-au anunţat că acestea nu vor mai avea loc aşa că întreaga procedură pare să se fi stopat temporar.
Prelungire de control judiciar făcută „pe genunchi”
Amintim că în 2015, Ioan Luperdean a solicitat prelungirea controlului judiciar pentru Ioan Opre doar cu o zi înainte de expirarea celui anterior. Legea prevede însă clar ca acesta să acţioneze cu cinci zile înainte.
Cu alte cuvinte, articolul 235 din Codul de procedura penală ce prevede prelungirea măsurii arestului preventiv pe care procurorul are obligaţia să o facă cu cinci zile înainte de expirare, s-a modificat, iar acel termen de 5 zile ce era iniţial cu titlul de recomandat, acum e obligatoriu prin CCR 336 din 30 aprilie 2015.
Acelaşi lucru se aplică şi la procedura de prelungire a controlului judiciar, deoarece vorbim de o altă măsură preventivă. Lumperdean era obligat să sesizeze instanţa şi totodată să îl cheme la audieri pe Ioan Opre.
Pe cât de absurd sună, pe atât de real este. Ioan Oprea a fost înştiinţat că i s-a prelungit controlul judiciar, la câteva zile după. Astfel, putem spune că acesta este un alt abuz marca Ioan Lumperdean, prin simplul fapt că legea îl obligă pe procuror să efectueze prelungirea doar după AUDIEREA inculpatului şi nu să o pună în direct aplicare, pe încă 60 de zile. Mai mult decât atât, Lumperdean i-a comunicat lui Opre măsura dispusă, abia după 3 zile de la implementare, producând o altă ilegalitate.
Conform art 215, aliniatul 8, în cursul urmării penale procurorul ce a luat măsura poate dispune din oficiu sau la cererea inculpatului, prin ordonanţă, impunerea sau revocarea unor obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice,pentru a justifica aceasta, DUPĂ AUDIEREA INCULPATULUI.
Luperdean însă nu l-a mai chemat la audieri pe Ioan Opre şi a pus direct în aplicare prelungirea controlului judiciar. Procesul verbal semnat de Opre prin care a aflat că se află sub control judiciar pentru încă 60 de zile s-a încheiat în data de 14 octombrie:
„Anul 2015,luna octombrie, ziua 14, în oraşul Năsăud, judeţul Bistriţa Năsăud (…) am procedat la invitarea la sediul Poliţiei Năsăud a numitului Ioan Opre (…) ocazie cu care i-am adus la cunoştinţă, că faţă de el Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT, Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud, a dispus prelungirea măsurii controlului judiciar prin ordonanţa din 09.10.2015, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 11.10.2015 şi până la data de 09.12.2015”.