Prim-adjunctul şefului SRI, Florian Coldea, a confirmat la audierile de joi declaraţiilor fostului ofiţer Daniel Dragomir potrivit cărora fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a fost interceptat pe baza unui mandat de siguranţă naţională.

Daniel Dragomir a făcut aceste dezvăluiri în emisiunea Controverse realizată la B1 de Andrei Bădin.

”A spus că da, pentru că persoane împotriva cărora se obţinuse astfel de mandate de securitate naţională, desigur, la solicitarea Servicuilui şi ştiau despre ele, dacă erau sunate de acele persoane considerau că nu ar trebui să nu răspundă pentru că atunci ar fi aprins un beculeţ”, a declarat Claudiu Manda, precizând că fostul prim-adjunct al şefului SRI, Florian Coldea, a fost întrebat dacă el şi George Maior, pe interceptări de siguranţă naţională, au fost ascultaţi.

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a susţinut că George Maior, fostul şef al SRI, a fost interceptat, în anul 2013, pe baza unui mandat de siguranţă naţională, precizând că Maior a fost informat de Alina Bica, fapt ce ar i-ar fi atras şefei DIICOT antipatia lui Florian Coldea.

„Îmi aduc aminte de o situaţie în care chiar domnul Maior a fost interceptat pe mandat de siguranţă naţională de către Coldea. (..) În 2013 Serviciul a început o activitate în zona pieţei de capital care era lucrată în binom. Florian Coldea şi Codruţa Kovesi rezolvau ei o situaţie acolo în care era vizată o persoană apropiată de Maior. Acea persoană şi Maior erau ţine în dosar”, a spus Daniel Dragomir la B1Tv.

Fostul director al SRI George Maior a fost interceptat de fostul său adjunct Florian Coldea și de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, pe un mandat de interceptare dat pentru finul său Mircea Ursache de la ASF. Și fostul președinte Traian Băsescu a fost ascultat pe un mandat de securitate națională dat pentru consultantul său politic Dan Andronic. Persoanele care au dezvăluit în interior scandalul au fost arestate în scurt timp. Este vorba de Alina Bica și Elena Udrea. 

Domnul Maior a fost interceptat pe mandat de securitate națională de către domnul Coldea, a declarat fostul colonel SRI Daniel Dragomir recent la B1 Tv în emisiunea Controverse realizată de Andrei Bădin în care a fost invitat și jurnalistul Ion Cristoiu.

În 2013, SRI a început o activitate în jurul pieței de capital și au fost obținute mai multe mandate de securitate națională care erau lucrate după venirea doamnei Kovesi în binom. Doamna Kovesi cu domnul Coldea rezolvau ei un dosar în zona pieței de capital care implica o persoană extrem de apropiată de domnul Maior. Aceea persoană (n.red- Mircea Ursache de la ASF, finul fostului director al SRI) și domnul Maior erau tințe în mandatul de securitate națională. Undeva, în primăvara lui 2014, șefa DIICOT Alina Bica merge la George Maior și îi spune: vezi că am primit informări venite/ disjunse dinspre DNA de pe piața de capital și ești tință în acele mandate. Stiți ce a făcut domnul Maior? După o săptămână s-a dus la doamna Bica și i-a spus: Alina, am verificat, așa este, am vorbit cu Florian. dar să știi că nu eu sunt tință. Din acel moment, Florian Coldea a urât-o pe Alina Bica de moarte, a declarat colonelul Dragomir.

Se urmăreau toți între ei, a mai susținut Daniel Dragomir.

Se ascultau reciproc, a completat Ion Cristoiu.

Dan Andronic și cu fostul președinte Traian Băsescu era ascultați pentru a vedea ce fac de Maior. Timp în care Kovesi și cu Coldea o ascultau pe Bica și pe Maior. Timp în care și Bica încerca să asculte și ea dar după cum vedem nu i-a ieșit. Asta era lumea anticorupție, o luptă între găști, a mai spus fostul înalt oficial SRI.

Câteva luni mai târziu Alina Bica era reținută și mai apoi arestată în mai multe dosare de DNA.

Erau înregistrate inclusiv întâlniri ambientale între George Maior și finul său Mircea Ursache, a susținut Dragomir.

La rândul său, Ion Cristoiu a povestit cum Elena Udrea l-a informat pe fostul președinte Traian Băsescu că este interceptat pe un mandat dat lui Dan Andronic.

Dan Andronic era pe mandat de siguranță națională în timp ce era prieten cu ei (n.red- cu George Maior). Doamna Udrea datorită că Andronic vorbea cu Traian Băsescu s-a dus să îi spună președintelui că sunt interceptați, ascultați de SRI. I-a chemat Traian Băsescu și ei au negat prima dată. Spune și ea (n.red-Elena Udrea) în Jurnal, a dezvăluit Ion Cristoiu.

În a doua discuție din ce știu eu Florian Coldea a continuat să nege în fața președintelui. Iar George Maior s-a întors spre Coldea care era în dreapta lui și i-a spus: Florine, nu îl putem minți pe președinte. Da, domnule președinte, așa este!, a relatat Daniel Dragomir.

Pentru că Udrea adusese între timp și numărul de mandat, a completat Ion Cristoiu.

După câteva luni, Alina Bica și Elena Udrea au fost reținute de DNA și mai apoi arestate.

Fostul președinte a mai fost ascultat și pe alte mandate, a susținut colonelul Dragomir.

Erau mai multe cete de mafioți care se băteau între ele, a mai precizat fostul colonel SRI.

Erau mai multe centre de putere: Cotroceni, Maior cu Ghiță, Coldea și Kovesi, mai era și SIE, Doi și un sfert, a explicat Ion Cristoiu.

 

Sursa: flux24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.