Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a avut o serie de întâlniri oficiale la instituţiile din comunitatea de intelligence din Statele Unite ale Americii, se arată într-un comunicat publicat vineri pe site-ul SRI.

Conform sursei citate, la Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), directorul SRI a avut discuţii cu conducerea instituţiei şi cu înalţi responsabili din principalele domenii de activitate ale agenţiei. În contextul noilor provocări de securitate şi al situaţiei regionale, discuţiile s-au concentrat pe cooperarea dintre cele două servicii partenere privind prevenirea şi combaterea riscurilor şi a ameninţărilor la adresa securităţii.

„Colaborarea se derulează în toate domeniile de interes actual pentru securitatea celor două state, cu accente pe domenii precum prevenirea şi contracararea agresiunilor cibernetice, a terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă şi ameninţărilor de tip hibrid. Pe parcursul întâlnirii, oficialii americani au ţinut să mulţumească SRI şi întregii comunităţi de informaţii din România pentru modul în care se implică în combaterea acestor ameninţări”, se spune în comunicat.

Totodată, SRI precizează că, la sediul FBI, reprezentanţii Biroului Federal de Investigaţii au reiterat importanţa continuării parteneriatului strategic dintre serviciul de informaţii român şi cel american.

„Oficialii FBI au apreciat colaborarea FBI-SRI pe componenta schimbului constant de informaţii, a luptei împotriva terorismului şi a criminalităţii organizate transnaţionale. Reprezentanţii FBI au subliniat faptul că parteneriatul cu SRI are deja o tradiţie foarte importantă şi că aceasta trebuie să continue, cu precădere în dosarele de infracţiuni cibernetice, din ce în ce mai complexe”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, directorul SRI a avut şi întâlniri bilaterale cu reprezentanţi din conducerea Homeland Security (DHS), instituţia americană de securitate cu cea mai vastă arie de responsabilităţi de pe teritoriul SUA.

„În cadrul întrevederilor, s-a subliniat faptul că SRI şi DHS trebuie ca în viitorul apropiat să valorifice în comun experienţele particulare pe care cele două servicii le au, în special în domeniul sensibil al ameninţărilor de securitate din cele două state. Tot aici, directorul SRI a amintit progresele semnificative pe care România şi instituţiile sale le-au realizat în ultimii ani şi a pledat o dată în plus pentru continuarea la un nivel accelerat a demersurilor de eliminare a vizelor pentru cetăţenii români”, se precizează în comunicat.

Conform SRI, turneul în SUA a continuat cu o vizită oficială la Departamentul de Stat, unde discuţiile lui Eduard Hellvig cu oficialii americani au vizat contextul global actual, parteneriatul strategic dintre România şi SUA, ameninţările şi riscurile de securitate globală.

Vizita în Statele Unite ale Americii s-a încheiat cu o întâlnire a directorului SRI cu membrii Comitetului Camerei Reprezentanţilor pentru controlul comunităţii americane de intelligence (HPSCI).

„În cadrul convorbirilor, oficialii au împărtăşit experienţe instituţionale naţionale în relaţia dintre servicii şi societate, despre rolul extrem de important pe care parlamentele îl deţin în menţinerea organizaţiilor de intelligence în limitele democraţiei şi în serviciul exclusiv al cetăţenilor, dar şi pentru asigurarea mecanismelor legislative şi resurselor bugetare necesare îndeplinirii misiunilor în contextul de securitate actual”, se mai arată în comunicat.

Potrivit SRI, vizita oficială în SUA a lui Eduard Hellvig este „expresia unei relaţii strânse între Serviciul Român de Informaţii şi agenţiile de securitate americane, oficialii manifestându-şi convingerea că aceasta va contribui la consolidarea cooperării româno-americane circumscrise Parteneriatului Strategic”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.