După ce s-a „fript” în două rânduri, cu două guverne care au devenit prea independente, Liviu Dragnea adoptă o nouă strategie în relaţia dintre Executiv şi partid. Cu un premier mai docil decât precedenţii, liderul PSD preia treptat controlul direct şi în ministere.
Surse politice au explicat, pentru stiripesurse.ro, cum funcţionează noua strategie a preşedintelui PSD. Acesta are în fiecare minister cel puţin un secretar de stat care răspunde direct în faţa lui. Dacă iniţial aveau rolul de a raporta şefului PSD tot ce mişcă în ministere, oamenii lui Dragnea preiau treptat tot mai multe atribuţii. Astfel, avem miniştri care capătă treptat un rol „onorific”, în timp ce secretarii de stat conduc de facto ministerele.
Liviu Dragnea împuşcă astfel doi iepuri dintr-un foc. Pe de o parte, le oferă baronilor PSD satisfacţia de a-şi vedea oamenii în funcţii importante. Pe de altă parte, liderul PSD este cel care dictează deciziile până la nivel de detaliu. Practic, miniştrii au parte de un dublu filtru, pentru că secretarilor de stat puşi de Dragnea li se adaugă şi consilierii premierului. Consilierii premierului verifică la sânge nu doar activitatea Vioricăi Dăncilă, ci şi deciziile şi cheltuielile din ministere.
Primele exemple de secretari de stat care au preluat multe din atribuţiile miniştrilor sunt la Ministerul Culturii şi la Ministerul pentru IMM-uri şi Mediul de Afaceri. George Ivaşcu a transferat dreptul de semnătură pentru toate proiectele finanţate de Ministerul Culturii secretarului de stat Sorin Cristian Giuvelea. La IMM-uri, secretarul de stat Paula Pîrvănescu este persoana care „taie şi spânzură” în locul ministrului Radu Oprea.