Dispariția unei persoane petrecută în luna iulie 2017 în localitatea Aluniș, comuna Zagra, a fost tratată cu indiferență și nepăsare de către poliție, deși erau suficiente indicii că acolo a avut loc o tragedie. Lipsa cetățeanului în cauză nu a pus pe jar organele legii așa cum era de așteptat și drept consecință să fie dispuse măsuri de căutare și elucidată dispariția acestuia. Din contră, cazul a fost lăsat în nelucrare, așteptându-se să se rezolve de la sine, grație hazardului sau unei întâmplări favorabile.

Până la urmă această dispariție misterioasă a fost rezolvată grație unei unei întâmplări chiar norocoase, s-a dovedit că este vorba de o crimă și ea a fost practic dezlegată de mai mulți angajați de la Protecția Copilului în cursul derulării unei anchete de rutină în legătură cu situația copiilor principalilor suspecți de comiterea omorului.

Omorul a fost comis anul trecut, în luna iulie, când dispariția unei persoane nu a pus deloc în alertă, organele de poliție. Deși familia acesteia a raportat autorităților că omul a dispărut, acest fapt nu a pus pe jar pe cei abilitați, deși au existat numeroase indicii că dispariția în cauză era una cu cântec. Mai ales că omul când a plecat de acasă a spus unde merge, el practic dispărând de la familia la care a fost în vizită. Nu au fost efectuate nici un fel de investigații de către polițiștii de la postul de poliție din Zagra, de cei de la Secția 6 Poliție Rurală din Năsăud, de care aparține postul de poliție respectiv. Deși dispariția a fost raportată poliției județene conform procedurilor existente, nici acest lucru nu a determinat poliția să desfășoare niște activități elementare, de rutină, practic o îndatorire legală, obligatorie, de a stabili ce s-a întâmplat cu persoana în cauză.

 

Caz tratat cu indiferență luni bune

 

Dispariția acestei persoane, o crimă după cum s-a dovedit, dacă nu interveneau dintr-o întâmplare angajații de la Protecția Copilului, care au ajuns detectivi fără voie, avea toate șansele să ajungă un alt AN (autor necunoscut) celebru, să devină un nou ”schelet” în fișetele polițiștilor bistrițeni, alături de ”Crimele în serie de la Sălcuța” și ”Crima de la Punte”, rămase nedezlegate de zeci de ani. Mai mult, la circa o lună după producerea evenimentului, prin luna august 2017, mai precis în 25 august, un țăran din Aluniș, care își cosea un teren din apropierea satului, a dat din întâmplare peste un craniu, mandibula și două bucăți de oase ce păreau a fi părți dintr-un braț uman. Speriat, omul a alertat degrabă organele de poliție locale, pe cei din Zagra, care la rândul lor au raportat evenimentul la Secția 6 Poliție Rurală Năsăud și mai departe la IPJ BN, la Serviciul de Investigații Criminale. Paradoxal, deși lucrurile erau mai mult decât evidente, nimeni nu a făcut o simplă deducție, pe care o putea face orice polițist începător, abia ieșit de pe băncile Școlii de Agenți de Poliție din Cluj, să lege găsirea oaselor de origine umană de dispariția bărbatului din Aluniș, care fusese raportată cu o lună mai devreme. S-a mers pe aceeași rutină păcătoasă, caracteristică muncii de poliție, fiecare a raportat, apoi și-au pus mâna în fund nefăcând absolut nimic. Ba da, să nu fim nedrepți ceva tot s-a făcut, fragmentele de oase umane găsite au fost trimise și supuse unor analize ADN, și comparate cu probe biologice prelevate de la copii celui dispărut, rezultatul sosind abia prin luna martie 2018. Atât și nimic mai mult.

În sfârșit, în acea etapă a anchetei polițiștii au avut confirmarea că acestea sunt părți ale unui cadavru uman secționat și aparțin omului raportat ca dispărut. Nici în acel moment lucrurile nu au declanșat o alertă la poliție, investigații în zonă, stabilirea cercului de relații a victimei, audierea acestora, stabilirea traseului victimei, cu cine s-a întâlnit în orele premergătoare dispariției, sau mai bine spus a omorului. În acel stadiu poliția, practic, a avut dovada indubitabilă că fragmentele de oase umane găsite, aparțin persoanei raportată dispărută în luna iulie 2017 și se aflau în fața unei crime. Fără nici o îndoială că având confirmarea unei crime abordarea polițiștilor de la Investigații Criminale s-a schimbat, dar fără mare folos, s-au învârtit în jurul cozii, fără să facă nimic concret pe calea descoperirii autorului sau autorilor crimei. Dar a intervenit hazardul, care i-a scos de multe ori din impas pe polițiști și și-au arogat merite care nu se justifică.

 

Crimă scoasă la iveală întâmplător, datorită unei anchete sociale

 

Dezlegarea enigmei acestei crime, dar și a identificării autorilor acesteia, a fost posibilă datorită unei anchete sociale realizate de angajați ai Direcției pentru Protecția Copilului Bistrița-Năsăud. Aceștia au derulat o anchetă socială normală legată de situația celor trei copii minori ai cuplului acuzat de crimă, care au fost lăsați în grija bunicilor materni și care nu se mai descurcau cu întreținerea acestora, transformând-se în detectivi fără voie. Informațiile care au dus aflarea adevărului, au venit de la cei doi copii mai mari, unul de trei ani și jumătate și mai ale a celui de cinci ani și 10 luni. Copiii au asistat fără voia lor la scenele violente petrecute în seara fatidică și au auzit discuții ulterior în care se vorbea despre ce ce s-a întâmplat.

Copilul cel mare, cel de cinci ani și 10 luni, a povestit prietenilor de joacă din sat că tatăl său ar fi fost cel care l-a omorât pe bărbatul care a dispărut anul trecut, dând și detalii șocante despre cum s-a întâmplat acest lucru. Cei de la Protecția Copilului, printre care și un psiholog, după ce au stat de vorbă cu cei doi copii mai mari, au realizat fără mari dificultăți tragedia care s-a petrecut și au anunțat imediat poliția. Ulterior, cei trei minori au fost luați în regim de urgență și internați la un cămin specializat.

Întreaga activitate detectivistică a angajaților de la Protecția Copilului a fost devoalată de către Teodor Sângiorzan, șef serviciu în cadrul direcției județene:

„La o primă evaluare am constatat că nu sunt conștienți de cele întâmplate. Din câte am sesizat eu, copiii nu au proprietatea cuvintelor și nu înțeleg gravitatea celor pe care ei le afirmă. Asta mă face să mă gândesc că au preluat anumite informații… probabil au și asistat la anumite scene. În mod surprinzător nu prezintă semne de traumă, un eveniment de acest gen te marchează pe toată viața (…) Cei trei copilași care au fost luați în regim de urgență sunt în rețeaua maternală și beneficiază de un climat familial sănătos și sunt incluși într-un program de consiliere psihologică. Vârsta lor este mică, dar cu cel mărișor și cel mare începem să lucrăm pentru că nici nu știm în momentul de față dacă acești copii au asistat la aceste orori ori le-a fost indusă povestea, au surprins diferite faze sau discuții. Am rămas surprinși să auzim ceea ce copiii povesteau. Copiii spun că au văzut anumite lucruri, dar copiii mai și fabulează, deci nu știm exact. Am avut o sesizare, la început, părinții fiind plecați la muncă în străinătate. Noi am aflat că copiii povesteau în sat anumite lucruri îngrozitoare și asta ne-a mobilizat și pe noi și pe polițiști și s-a ajuns la situația în care suntem acum, în care s-a solicitat arestarea presupușilor făptuitori”.

Informațiile obținute de la copii de cei de la Protecția Copilului, au permis polițiștilor să refacă întrega scena a crimei. Un cuplu din Aluniș, împreună cu un prieten, au omorât în bătaie victima în vârstă de 40 de ani, cunoștință și prieten al celor trei. Ulterior, ca să ascundă fapta, au secționat și tranșat cadavrul în bucăți pe care le-au îngropat în locuri diferite. De față au fost și cei trei copii ai cuplului, cel mai mic avea câteva luni, ceilalți doi mai mari realizând poate ce s-a întâmplat cu adevărat.

În data de 24.05.2018, un judecător de la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în dosarul nr.769/112/2018, a decis arestarea preventivă lui Traian Pușcaș și a Anei Irina Vasile pentru o perioadă de 30 de zile. Redăm pe scurt decizia magistratului.

”În baza dispoziţiilor art. 225 şi art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin. 1 lit. „a” şi „b” Cod procedură penală şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. 546/P/2018 şi în consecinţă: – dispune arestarea preventivă a inculpaţilor P.T. şi V.I.-A., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. „a” Cod penal şi profanare de cadavre sau morminte, prev. de art. 383 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (primul inculpat) şi respectiv infracţiunea de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. „a” Cod penal (în ceea ce o priveşte pe inculpată), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24.05.2018 şi până la 22.06.2018, inclusiv. – dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor. Acordă av. M.B. suma de 520 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi, 24 mai 2018, orele 16:30”.
Doru Costin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.