O chestiune de onoare
Pe langa inrautatirea starii vremii, pe langa alegerile pentru sefia UBB sau ziua de nastere a primarului suspendat Sorin Apostu, subiectul saptamanii si probabil al lunii ramane demisia lui Emil Boc de la conducerea Guvernului. Personal, cred ca pana si cei mai virulenti protestatari iesiti in strada in ultimele doua saptamani nu se asteptatu ca ceva chiar sa se schimbe si vocea lor chiar sa faca diferenta. Pana si publicatiile de afara au legat demisia fostului premier de manifestatiile spontane care au colorat strazile oraselor din tara, unii ajungand chiar sa compare evenimentele cu primavara araba de anul trecut. Daca scandarile din Bucuresti si din provincie vor contamina si tarile vecine ramane de vazut, eu personal ma indoiesc. Un lucru este, si anume ca pentru prima data de la revolutie incoace, romanii au observat ca pot schimba ceva, daca actioneaza uniti si la unison.
Fara a avea intentia de a minimaliza importanta „succesului” obtinut prin demisia lui Boc, trebuie totusi sa fim sinceri si sa recunoastem ca fostul premier nu a fost tocmai cel mai cu coloana vertebrala, ca sa zicem asa, dintre toti cei pe care i-a avut Romania pana acum. Daca ar fi sa ne amintim cate guverne a condus pana acum, cate injurii a trebuit sa indure, din partea adversarilor politici sau a populatiei, poate multi dintre noi ne-am fi prezentat de mult timp deja demisia, ca un act de onoare. Sub umbrela stricata a continuarii programului guvernamental si a reformelor, nu poti sa ascunzi lipsa de barbatie si onoare, care pe un individ l-ar indruma spre demisie. Acuma, sigur, nimeni nu iti cere sa faci gesturi extreme, ca doar nu suntem in Japonia unde demnitarii isi fac harakiri. Insa totusi, cand o tara intreaga te vrea dus, ce face Boc, se incapataneaza si il joaca pe Alexandru Lapusneanul – Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, sau cum? Este evident ca i s-a cerut sa ramana „pe pozitie” si dupa aceea sa-si ia talpasita. Chiar daca Boc anunta ca decizia de a demisiona ii apartine, ma intreb cine-l crede, ma intreb ce sens mai avea o asemenea minciuna la finalul unui mandat plin de amagiri si suferinte aduse la adresa cetatenilor. Si cu aceasta ultima minciuna: Emil Boc ar vrea sa revina la Cluj, sa ne fie din nou primar si sa predea din nou studentilor de la drept drepturile si libertatile fundamentale garantate de constitutie si incalcate cu atata nonsalanta de catre institutia pe care nu demult a condus-o.
Nimeni nu stie cum va ramane Boc in istorie dupa aventura din capitala. Dar daca imi permiteti comparatia grosolana, Emil Boc se intoarce acasa exact cum face o tanara frumusete dintr-un oras de provincie american, care coboara din autobuz in Los Angeles cu sperante de Hollywood si care ajunge starleta in filme porno. Se intoarce din capitala unsuros si manjit, dar cu mai multa experienta de viata. Si se intoarce si cu o intrebare pe care v-o adreseaza voua, marii familii clujene. Ar vrea sa stie daca il mai iubiti si daca il mai doriti, chiar daca, din mai multe puncte de vedere, a trebuit sa se prostitueze.
Sabin Ripan
