Petre este un vajnic oltean din localitatea doljeană Leu, în vârstă de 42 de ani, iar sufletul său e pe măsura semnificaţiei numelui comunei din care provine. Deşi rupt de beat, „puiul de Leu” este plin de energie şi pus pe glume chiar şi la I.M.L.Cluj, unde este însoţit de doi poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere! Mărturiseşte deschis că după ce-a fost “mangă”, încontinuu, timp de patru zile – şi, mai ales nopţi – la UNTOLD a pornit în aceeaşi stare spre casă, la volanul maşinii proprii. N-a ajuns departe: în zona Tribunalului Cluj a lovit, în plin, o maşină, fiind repede înhăţat după aceea de către poliţişti! Pe numele acestuia s-a deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

“Eu am deschis şi am încheiat UNTOLD-ul!”

Nu sunt, n-am fost şi nici nu voi fi vreodată un fan al UNTOLD-ului, această bachanală sau, cum să-i zic şuaree modernă, în care Clujul este asediat timp de patru zile de “zombie” din întreaga lume, inşi care navighează – în derivă, pe străzile oraşului de cinci stele – asemeni peturilor aduse de curenţii apei la un baraj  Nici nu am urmărit, cu obstinaţie ca-n alţi ani, pe la U.P.U. sau în zona stadionului, cazuri pe care să le prezint apoi publicului şi să-i oripilez pe cei ce deplâng decăderea acestei lumi. Aşa că anul acesta i-am lăsat pe UNTOLD-eri să se simtă bine în propriile umori. Însă, se vede, soarta n-a vrut să lase lucrurile aşa, drept pentru care mi-a adus – luni, 6 august, după încheierea festivalului – un caz de-a dreptul “iconic”, naţional şi emblematic, descins direct din marşul “Pui de lei”!  Un bărbat, evident şifonat de băutură este adus de doi poliţişti.  Cei trei sar rândul, sub privirile, timorate, ale celorlalţi pacienţi care aşteaptă în faţa uşii cabinetului. Cei trei zăbovesc vreo cincisprezece minute acolo, timp în care medicii îi prelevează bărbatului probe de sânge, pentru a se constata gradul de alcoolemie al acestuia. Apoi, după consult, pacientul iese şi  ia loc pe un scaun aflat în sala de aşteptare, totul în timp ce poliţiştii întocmesc actele de constatare a evenimentului rutier, pe care cel prins cu mâţa în sac urmează să le semneze. Între timp încropesc un dialog cu bărbatul, iar acesta îmi mărturiseşte că e muncitor pe un şantier de construcţii . Apoi se lansează, cu dezinvoltură, într-o mulţime de poveşti fiind, asemeni majorităţii „sudiştilor”,  un ins deschis şi extrem de comunicativ – din ce în ce mai vivace, în ciuda stării sale de beţie. Proclamă acesta, cu glas profetic şi gesturi teatrale, lăsând să se vadă inscripţia de pe tricoul său, pe care sunt imprimate cuvintele „BEGINNING AND THE END” („ÎNCEPUTUL ŞI SFÂRŞITUL”): „ Ăsta-i tricoul cu care am fost îmbrăcat în ultima zi de festival, fiindcă de-a lungul desfăşurării lui am purtat patru, toate tematice, plus în permanenţă o cravată de pionier cu tricolor”. Îl rog, curios, să-mi citeze şi celelalte motto-uri de pe tricouri, dar omul scutură din cap, refuzând cu hotărâre: „Sunt băut acum şi nu mi le mai amintesc”!  Apoi continuă, având aerul că mă muştruluieşte după ce l-am abătut de la mesajul pe care vreasă mi-l transmită: “Eu am deschis UNTOLD-ul şi tot eu l-am închis. Am rămas până la capăt… Nu fusesem niciodată la Cluj, doar visam să ajung aici, aşa că am pus pe “navigator” şi direct la Cluj Arena am ajuns! Iar apoi pe strada Deva, absolut la nimereală. Iar pentru că pe acolo tot patrula un echipaj de poliţie, i-am întrebat pe poliţai dacă e cu plată parcarea pe strada respectivă – iar ei mi-au spus că nu, aşa că mi-am stabilit pe Devei cartierul general! Timp de patru zile am dormit câte trei – patru ore pe zi, în maşina mea A3 – şi-am şi băut, recunosc, multă, multă bere. Nu ştiu, estimez că au fost cam o sută de sticle – dar nu ştiu cum să socotesc: din momentul în care m-am trezit sau înainte de a mă culca?  Oricum, luaţi-o cum e dezavantajos pentru mine şi avantajos pentru dumneavoastră”!

 

“Un  festival pentru străini şi pentru românii bogaţi, din străinătate”!

Mărturiseşte în continuare că, după concertul care a încheiat festivalul, cel al lui Armin van Buuren a părăsit stadionul, cu “turma” – şi a urcat apoi în maşină, cu gând s-o zbughească spre casă cât mai repede. “Cum am scăpat, tai-o acasă…  Dar a fost o decizie neînţeleaptă şi buf! în centrul Clujului, pe lângă Tribunal – la ora 10.38, cum scriu aici poliţiştii – am lovit o maşină care ieşea sau nu ieşea dintr-o parcare! Nu mai ştiu cu exactitate dacă i-am lovit faţa sau partea laterală, maşina mea e lovită uşor dar cealaltă e paradită bine. Am simţit un şoc, dar, recunosc am fost laş, aşa că am vrut s-o “tai” repede! Însă am dat peste cine nu trebuia şi am fost oprit imediat de poliţişti”, explică acesta, cu aceleaşi gesturi largi. Îmi povesteşte apoi de impresiile sale despre festival, venite de la un “pui de Leu”, român de condiţie medie: „Am văzut că tema festivalului era spiritul lupului, şi apăreau acolo, deasupra scenei nişte capete de lup… Credeţi că e o coincidenţă sau e vorba de geto-daci, Decebal, de steagul lor – acum, când se sărbătoreşte centenarul Marii Uniri?  Asta a fost partea – zic eu – frumoasă a festivalului, plus organizarea, la milimetru. Dar cea urâtă a fost jecmăneala participanţilor la UNTOLD şi taxarea lor cu preţuri de 2.000 – 3.000 de lei pentru un apartament, timp de patru nopţi, plus preţurile de acolo. Aşa că eu susţin, cu fermitate, că a fost un festival organizat special pentru străinii şi românii, bogaţi, din străinătate, deşi eu consider un mit ideea, preconcepută, cum că  românii care lucrează în străinătate sunt bogaţi”! Apoi, la finalul dialogului nostru îl mai întreb un lucru: cu ce impresie pleacă din Cluj-Napoca şi care sunt părerile sale despre muzica, în sine festivalul UNTOLD. Răspunde, aproape instantaneu: “Plec cu un gust amar, deoarece eu sunt depresiv de felul meu – ceea ce, bănuiesc, dumneavoastră vă convine de minune, pentru că se potriveşte ştirii pe care o scrieţi… În privinţa muzicii pe care am ascultat-o aici nu pot să vorbesc decât la superlativ. Păi, cum altfel? Muzica asta e viaţa mea şi doar pentru ea trăiesc! Sincer să vă spun, ea m-a scos din c…t de-a lungul vieţii, în perioadele dificile pe care le-am trăit până acum – şi tot ea m-a băgat înapoi, cu siguranţă acum cu această întâmplare”!

 

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“Conducătorul auto în vârstă de 42 de ani din comuna Leu, judeţul Dolj, pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de deplasare, a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Acestuia i s-a găsit o alcoolemie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub  influenţa băuturilor alcoolice, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.