O documentata si emotionanta evocare a Badacinului si a lui Iuliu Maniu*
*Adrian Borz, Monografia satului Badacin si a familiei Maniu, Editura Caiete Silvane, Zalau, 2012, 302 p.
Foto: carte edito, Badacin, Iuliu Maniu
Anul viitor se vor implini 140 de ani de la nasterea lui Iuliu Maniu si 60 de ani de la moartea acestuia, ca mucenic al neamului.
In ajunul unui an jubiliar, s-ar cuveni sa stim mai multe despre ambianta geografica si spirituala, inclusiv etnografica, in care a crescut si s-a format unul din artizanii Unirii din 1918, probabil cel mai important si, desigur, cel mai moral om politic al romanilor din toate timpurile. Si-a asumat aceasta obligatie, pe care a realizat-o exemplar, parintele Cristian Borz, parohul greco-catolic al Badacinului. Acesta a oficiat prima liturghie greco-catolica dupa 1948 in casa lui Maniu, in decembrie 1992. In scurta perioada de cand este in fruntea credinciosilor a realizat o biserica admirabila, amplasata pe terenul donat de Maniu inainte de razboi. Se afla in curs de edificare a unei case parohiale si este implicat cu toata staruinta in refacerea monumentului istoric de la Dealul Tarinii, care a fost casa lui Maniu.
Asa cum s-a mai scris, pentru multa lume Tara Salajului este locul unde este amplasat acel perimetru magic, care are ca puncte de reper: Bocsa Romana, de unde este originar Simion Barnutiu, Basestiul, in care personalitatea tutelara a fost Gheorghe Pop, presedintele Partidului National Roman pana in 1919, Bobota familiei Coposu, tatal lui Corneliu fiind preot, si Badaciunul lui Iuliu Maniu. Pentru mine, axis mundi trece prin Badacin, chiar si numai pentru faptul ca acolo am petrecut primii ani de viata, ani care, insa, pentru familia mea, nu au fost deloc usori. Candva, poate am sa relatez intamplari din acea perioada, macar nepotilor mei. Cei din generatia mea, care s-au aflat sub stapanire straina mai bine de patru ani, cred ca s-ar putea regasi in atmosfera acelor vremuri, daca voi scrie candva despre acesta.
Cartea incepe cu o situare a Badacinului in constiinta neamului, semnata de dr. Virgil Bercea, Episcopul de Oradea, continua cu „marturisiri” minunat scrise de parintele Matei Boila, stranepotul lui Maniu, ce nu se sfieste sa spuna ca „unchiutul” era „de fapt un taran din Badacin”, (ceea ce consider ca este un suprem omagiu pentru ruda lui), are un Cuvant Inainte de dr. Marin Pop, cercetator stiintific din Zalau, specialist in istorie moderna, si mai cuprinde o „Introducere” a autorului. Cam intinsa aceasta parte introductiva, dar nu inutila, daca se citeste atent monografia.
Capitolul I, impartit in sapte subcapitole, care, la randul lor, se divid in paragrafe, contine monografia localitatii Badacin pe parcursul a 141 de pagini. Printre altele, trateaza spatiul etnografic in care se afla satul, se refera la istoricul acestuia in contextul comitatelor salajene care s-au succedat si din care a facut parte Badacinul, la populatia localitatii – in trecut, au mai existat, pe langa romani, atat maghiari, cat si evrei – la viata spirituala, la elemente de cultura populara, si in final la epoca contemporana.
Remarcabil mi s-a parut prin rigoare subcapitolul 4 despre populatia localitatii, pe baza datelor continute in 8 recensaminte desfasurate din 1850 pana in 2011. Cele scrise despre cultura populara sunt asa de exacte, incat par ca emana de la un etnograf. (Despre imbracaminte si obiceiuri pot sa dau si eu marturie.) Cand se refera la perioada colectivizarii, autorul nu a ezitat sa culeaga informatii de la supravietuitorii acelor vremuri. Se mentioneaza ca, in fruntea acestei operatiuni de siluire a constiintelor, a fost Pop S. Ioan (p.152), ruda de-a lui Maniu si vecin de-al bunicii mele. Nu cred insa ca ar trebui omis Man Patriciu, care era si el neam de-al lui Maniu. Pentru staruinta lui in obligarea badacinenilor de a renunta la pamantul lor, care nu a fost mult si bogat, a primit recompensa, devenind primarul comunei Pericei, de care apartine Badacinul. Patrita, cum ii ziceau satenii, a fost si var al tatei, dar, de dragul adevarului, consider ca ar trebui inclus in categoria acelora de care consatenii nu au sa-si aminteasca cu mult regret, chiar daca pentru localitate nu a fost un gospodar rau.
Prezentarea detaliata a localitatii, cu tot ceea ce aceasta investigatie implica,care a avut ca temei si consultarea unui consistent material documentar, cred ca fac si mai convingatoare cuvintele lui Maniu: „La Badacin. Pana si aerul este mai proaspat. In linistea gradinii uit greutatile zilnice, pentru ca aici sunt cu adevarat acasa.” Sau, cum s-a scris intr-un material publicat nu de prea mult timp in Magazin Istoric, prin care se comenta o fotografie facuta in curtea locuintei de la Dealul Tarinii, oricine ajunge in Salaj merita si trebuie sa viziteze Badacinul. Atat pentru asezamintele spirituale (sunt trei biserici), pentru Casa Memoriala dr. Ioan si Clara Maniu, devenita scoala, cat si pentru casa familiei, care, totusi, pana la urma, va trebui sa fie reparata, si pentru minunatul cimitir familial, tot din Dealul Tarinii, in care odihnesc rudele cele mai apropiate ale lui Maniu, cimitir pe care nici comunistii n-au indraznit sa-l profaneze. Pe aceeasi linie de gandire, doresc sa reproduc cele spuse de PS Virgil la 25 iulie 2010, la sfintirea noii biserici greco-catolice: „Fiecare roman are datoria ca cel putin o data in viata sa treaca pe la Badacin. La fel cum se merge in Tara Sfanta la Ierusalim, sau la Roma, trebuie sa mergem la Badacin. Iuliu Maniu a fost un reprezentant al neamului romanesc pe care dumneavoastra ar trebui sa-l pastrati in suflet.” (p.98). Consider, deci, ca localitatea se inscrie in randul celor mai reprezentative locuri de pelerinaj istoric: una, Alba Iulia, Blaj, Curtea de Apel, iar pentru perioada mai apropiata Sighetu Marmatiei.
Si acum permiteti-mi o constatare personala. Cand urci pe drumul de la Simleu la Badacin, aflandu-te in varful dealului, peisajul este cu adevarat mirific. Nu vezi casele satului de pomii fructiferi care le inconjoara. Daca este primavara, toti sunt in floare si parca ai ajuns in alta lume.
Partea a doua a cartii (p. 142-246) este consacrata lui Maniu, inaintasilor acestuia, in general rudelor, si unor persoane care i-au fost apropiate.
Cunoasterea personalitatii lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873-5 martie 1953) este o datorie a istoriei nationale. Inainte de 1989, lucruri corecte si curajoase despre acesta a scris prof. Ioan Scurtu. A revenit aspra barbatului de stat si dupa Revolutie, cand nu a mai avut nici un fel de interdictii. In 1997 a aparut cartea lui Apostol Stan, una serioasa si temeinica. Dar, dupa cum spunea Z.Ornea in Romania Literara, cartii ii lipseste un anume fior care ar trebui sa cuprinda pe oricine incearca sa se apropie si sa scrie biografia unui personaj coplesitor prin taria de caracter, credinta si asumarea totala in indeplinirea cuvantului dat. Cele scrise de Cristian Borz despre Iuliu Maniu sunt partea cea mai rezistenta a lucrarii. Sunt redactate impecabil, cu dragoste si atasament, fara sa aiba un caracter encomiastic. Afirm cu toata raspunderea ca au si o valoare literara prin emotia ce o determina. In unele privinte, le compar cu cele relatate de marele ziarist Nicolae Carandino in cartea „Nopti albe si zile negre”. Acesta i-a fost coleg de celula lui Maniu la Sighetu Marmatiei. Presedintele PNT i-a cerut ziaristului, ca odata eliberat, sa mearga la Roma „sa-i comunice Papei ca traise viata-ntreaga ca unit” si ca regreta mult ca, in perioada cat a fost liber, nu a solicitat o audienta Pontifului Suprem. La marile aniversari din anul 2013, cartea lui Carandino ar merita sa fie reeditata. Pentru a fi mai convingator, reproduc cateva randuri din cele consemnate de memorialist: „Noaptea am auzit caruta poposita in curtea inchisorii, uruiala rotilor, nechezatul cailor, zgomotul usor frecat al sleaurilor. Maniu pleca spre groapa comuna si spre gloria eterna.”
Foarte interesante si incitante sunt portretele lui Ioan Maniu, tatal lui Iuliu –pe care l-a parasit atat de devreme – si a mamei Clara, pe care fiul ei a iubit-o deosebit de mult. Ca unul care a cunoscut-o pe sora lui, numita Cornelia, calugarita franciscana Cecilia, sunt de parere, intemeiat si pe portretul acesteia, ca, in caracterizarea unei persoane, autorul utilizeaza cele mai semnificative detalii, pentru a o face pe deplin verosimila. Imi aduc aminte ca la sora Cecilia pentru tratamente naturiste veneau oameni suferinzi de la mari departari, iar intreaga asistenta era acordata dezinteresat si cu mult devotament. Si despre Ionel Pop, nepot de-al lui Maniu, participant la Marea Adunare de la Alba Iulia, fost notar al Constituantei, scriitor, dar si vanator si pescar de elita, relatarea este aproape completa. Cred ca ar fi trebuit sa se scrie si ca slujba inmormantarii a avut loc intr-o zi geroasa din luna ianuarie 1985 in catedrala „Sfanta Treime” din Blaj. Apropo de Ionel Pop, personajul principal din „Mierla”, una din povestirile ce le contine cartea lui, „Vapaia”, acesta l-a avut ca model pe bunicul meu Gheorghita Man, caruia ii reproduce nemodificat pronumele.
Am si unele observatii. La pagina 64, in legatura cu cele intamplate dupa Dictatul de la Viena se scrie: „La cucerirea comunei, in septembrie 1940, mai multi soldati unguri au murit in urma otravirii apei din fantani.” Nu stiu pe ce se bazeaza autorul cand face aceasta afirmatie. Nu am la dispozitie cartea lui I. Bota si C. Ioanitoiu, Martiri si marturisitori ai Bisericii din Romania, la care se pare ca se face trimitere, dar cu siguranta depun marturie, traind in acele vremuri acolo, ca niciun honved nu a murit in Badacin din cauza apei din fantani. Acesta a fost pretextul pentru care tata a fost arestat si trimis in judecata, apoi condamnat la moarte de o instanta militara maghiara. Sentinta nu a fost pusa in aplicare, deoarece autoritatile romane, ca represalii, au arestat un preot reformat maghiar din Aiud. Acesta din urma nu a fost „condamnat”, cum se scrie in monografie, ci, pur si simplu, luat ostatic, urmand sa se procedeze fata de acesta, cum i se pregatea sfarsitul preotului Simion Man. Despre unele inadvertente in evocarea parohului Badacinului dintre anii 1936 si 1948 – deoarece nu sunt esentiale – am sa-i scriu personal autorului si-o sa-i mai trimit material documentar despre Badacin. Revenind la „otravirea fantanilor”, vreau sa subliniaza ca autoritatile de ocupatie au invocat motive de aceeasi natura, si pentru savarsirea masacrelor de la IP si Traznea, localitati in judetul Salaj. S-a spus de catre stapanii vremelnici ca, in aceste localitati, s-a tras asupra trupelor maghiare din turnul bisericii. „Alte masti, aceeasi piesa…” O alta greseala s-a strecurat in paginile consacrate lui Cassiu, fratele mai mare al lui Iuliu. La pagina 172 se spune despre acesta ca, urmare a corespondentei purtate cu „scriitorul francez” Björnsterne Björnson, a fost condamnat la un an de inchisoare, pedeapsa pe care a executat-o. In realitate, laureatul Premiului Nobel pentru literatura din 1903 era norvegian, dupa cum ii arata si numele. La p.244-245, se scrie „Elena Boila (Nana)”; corect Nena, diminutiv de la Elena, la p.242 se arata despre Cornelia ca a fost maritata cu „Sebroniu” Lupas, in realitate Semproniu. Mai sunt si alte erori materiale, ce pot fi usor indreptate la o viitoare editie. De asemenea, ar fi fost bine ca toate fotografiile sa aiba explicatii si, eventual, sa fie situate in timp, daca este posibil.
Capitolul „Documente” este judicios intocmit, dar consider ca diploma de innobilare a lui Laurentiu Man, stramosul lui Maniu, de la pag. 252-255 ar fi trebuit sa fie reprodusa si in limba latina. Coplesitoare pentru taria credintei si intensitatea evlaviei este rugaciunea lui Iuliu Maniu de la fila 281, care, intr-un fel, il caracterizeaza.
Ca unul ce am cunoscut zeci de personaje din cele evocate de autor, care toate au gravitat in jurul lui Iuliu Maniu, mi s-ar putea reprosa ca sunt subiectiv in aprecieri. Mai mult, ma simt si vinovat ca nu am oferit tot sprijinul ce mi s-a solicitat in elaborarea lucrarii. Cu sinceritate si convingere, conchid ca aceasta este o monografie ce merita o larga difuzare. Il indemn staruitor pe autor sa faca tot ce este posibil ca aceasta carte sa fie cunoscuta. Atat la televiziunea publica, la Radio Romania Actualitati in cadrul emisiunii de luni de la ora 21, prin lansari de carte si prezenta volumului la targurile de carte. Cred, de asemenea, ca ar fi bine ca monografia sa parvina la Horea Roman-Patapievici, de la Institutul Cultural Roman, care face atat de mult pentru spiritualitatea romaneasca si ar fi util sa ajunga pe birourile academicienilor Dan Berindei, Ioan Aurel Pop, Florin Constantiniu, prof. dr. Ioan Chindris, care l-a evocat atat de convingator pe unchiul lui Ioan Maniu, adica pe Simion Barnutiu. In acest fel, ar putea sa aiba un ecou care sa reverbereze in spatiul cultural romanesc, cu atat mai mult cu cat despre Maniu a scris si marele scriitor francez François Mauriac, care si-a exprimat revolta cu prilejul intemnitarii lui.
Ca o concluzie final: de acum inainte nu se va putea scrie despre Iuliu Maniu fara sa fie citata si aceasta carte – rodul unei osteneli indelungate, pe care am incercat sa o recenzez.
Adrian Man
1 martie 2012
