Institutul Victor Babeș a finalizat testele pe probele prelevate la autopsia micuțului Theodor Nedelcu, declară surse sigure, pentru Evz. Totodată, rezultatul lor nu a ajuns nici până în ziua de azi la familie. Motivul este halucinant.
Părinții lui Theodor Nedelcu așteaptă de patru luni finalizarea anchetei pornite pe 17 mai, ziua în care copilul lor a sfârșit în chinuri groaznice. Până în acest moment, nicio instituție abilitată – ANSVSA, DSP sau INML nu au oferit niciun motiv pentru moartea copilului de trei ani și jumătate, ne spun surse din cadrul anchetei cât și tatăl băiatului. „Ba procurorul a fost în vacanță, ba probele au fost reexaminate…”, ne explică unul dintre anchetatori. Realitatea se pare că este alta: Institutul de Medicină Legală (INML) nu a primit plata pentru testele efectuate în laboratorul de la Spitalul Victor Babeș și, din acest motiv bulversant, nu au emis buletinele de analize către Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Stelian Nedelcu își încleștează dinții de durere la fiecare clipă în care își amintește că a avut un copil perfect sănătos, iar în momentul de față nu are nici cel mai mic indiciu despre ce putea să-i cauzeze moartea, în condițiile în care fusese văzut cu 4 ore înainte de tragedie și de doi medici urgentiști de pe ambulanțe. „Vreau să știu cine e vinovat pentru moartea lui Theodor. Încerc să am răbdare, dar vreau răspunsuri”, ne-a declarat tatăl micuțului cu glasul înecat de plâns. Așteaptă de patru luni un set de analize care sunt de mult timp gata, ținute într-un sertar și adunând praf.
Moartea misterioasă a lui Theo
Theodor Nedelcu, în vâstă de trei ani și jumătate, și-a pierdut viața, pe 17 mai ac. în condiții suspecte, la mai puțin de 24 de ore după ce a gustat din lipia unei shaorme, pe care au consumat-o părinții. Ei bănuiesc faptul că produsul alimentar ar fi fost toxic, fapt care va fi confirmat sau infirmat doar de rezultatele probelor toxicologice.
Copilul din orașul Pantelimon a fost adus „deshidratat grav, aproape incompatibil cu viața” la Camera de Gardă a Spitalului de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Și starea părinților era una proastă, așa că au fost și ei analizați de medici, însă nu li s-a recomandat internarea: „Analizele mele de sânge și ale soției, făcute la Balș, au avut rezultate bune, normale”, ne-a declarat Stelian Nedelcu, tatăl micuțului.
Ancheta făcută pe genunchi
Poliția și organele abilitate pentru prelevarea probelor au ajuns după circa 24 de ore de la incident la shaormeria suspectată de părinți ca fiind sursa nenorocirii, deci după ce s-au făcut două curățenii generale, iar DSP Ilfov nu a preluat probe din casa micuțului, deoarece bunicii nu au fost de acord ca anchetatorii să intre fără acordul părinților – care se aflau la spital.
Dr. Dănuț Crăciun, director executiv în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Ilfov, ne-a declarat, la acel moment, că nu a insistat să intre în casă și nici nu a contactat părinții pentru permisiunea de a recolta probe epidemiologice, ci au preferat să-i lase să-și plângă copilul. Așadar, shaormeria a fost găsită nevinovată de cei de al ANSVSA, rezultatele testelor fiind toate negative, iar firma își continuă activitatea. Și dacă sursa toxică ar fi fost chiar în casa micuțului, nimeni nu va ști, deoarece DSP a preferat să facă o anchetă bazată pe emoție, nu pe dovezi.
Sursa: evz.ro