Patronii firmelor care construiesc rampa de deseuri a Clujului
Chiar daca saptamâna trecuta, Consiliul Judetean (CJ) Cluj a emis autorizatia de construire a depozitului ecologic pentru deseuri, finalizarea proiectului poate intâmpina probleme pentru ca patronul uneia dintre firmele care vor construi rampa este acuzat, din mai multe directii, de fals, iar partenerul sau din societate este condamnat, cu drept de recurs, intr-un dosar al DNA. Proiectul rampei ecologice a judetului Cluj are o valoare de circa 76 de milioane de euro, 60% din finantare fiind suportata de Uniunea Europeana, iar restul de Ministerul Mediului.
Constructia viitoarei rampe si centru ecologic pentru deseuri, care se vor face in zona localitatii Feleac ar fi trebuit sa inceapa in urma cu aproximativ un an de zile, dar a fost intârziata din cauza diferitelor contestatii depuse la licitatiile pentru asigurarea acestui proiect. Astfel, abia saptamâna trecuta CJ Cluj a putut emite autorizatia de construire pentru centrul ecologic de deseuri, iar de construirea lui se va ocupa un consortiu de firme format din Confort SA – Atzwanger SPA – Ladurner Impianti SRL si SV Vel Service SA care vor trebui sa termine centrul in 14 luni. Acesta nu este singurul proiect pe managementul deseurilor câstigat de cei de la Confort SA. Consiliul Judetean Arad a acordat Proiectul "Sistem de management integrat al deseurilor solide in judetul Arad" firmei Confort SA. Valoarea proiectului este 122.573.648 de lei, din care valoare eligibila conform POS, 112.905.765 lei. Din aceasta ultima valoare, co-finantarea Uniunii Europene prin FEDR a fost 80%, adica 90.324.607 de lei.
Tot la Arad, cei de la Confort in asociere cu Vel Service au câstigat in toamna anului trecut proiectul "Sistem de management integrat al deseurilor solide in judetul Arad". De aceasta data, valoarea proiectului s-a ridica la 122 milioane lei.
In acest timp, unul dintre patronii SC Confort, Georgica Cornu, supranumit "regele asfaltului" din Banat, va trebui sa raspunda la mai multe acuzatii de fals venite din mai multe parti.
El este acuzat de primarul din Timisoara, Gheorghe Ciuhandu, ca ar fi falsificat o serie de documente pentru a putea participa la o licitatie organizata de municipalitatea aradeana. In acest caz, conform surselor judiciare, Parchetul de pe lânga Judecatoria Arad s-a autosesizat. Concret, pentru a câstiga o licitatie organizata de Primaria Arad, cei de la Confort au trebuit sa depuna la dosar un proces verbal de receptie a lucrarilor si doua recomandari din partea Primariei Timisoarei. Cei de la Confort au depus aceste acte pe care apare semnatura edilului timisorean, Gheorghe Ciuhandu. La un timp dupa depunerea actelor, Ciuhandu a declarat ca el nu ar fi semnat nici un act si ca documentele ar fi falsuri. In replica, Gheorghe Cornu, patronul SC Confort, a sustinut ca nu a falsificat nici un document.
"Parchetul de pe lânga Judecatoria Arad s-a sesizat din oficiu cu privire la acest caz, cu autor necunoscut, sub aspectul savârsirii infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale. Dosarul a fost trimis Politiei Municipiului Arad in vederea efectuarii cercetarilor", sustine o sursa judiciara.
Aceleasi documente, reclamate de primarul timisorean ca fiind false, au fost descoperite si la Caras-Severin, unde cei de la Confort au participat la mai multe licitatii.
Acuzatii de fals si mita
O alta acuzatie de documente falsificate vine in cadrul unei licitatii organizate de Compania Nationala de Drumuri si Autostrazi (CNADNR) la care a participat firma Confort SA.
CNADNR, prin Consiliul Judetean Mehedinti, a organizat o licitatie de reabilitare a 65 de kilometri dintr-un drum judetean, proiect in valoare de 100 de milioane de lei. Au participat doua societati, Confort SA si Erpia SRL, iar firma din urma a fost descalificata.
Printre documentele cerute la caietul de sarcini a fost cerut un document care sa ateste "experienta antreprenorului" in lucrari similare, iar reprezentantii Confort au depus un asemenea act emis de CNADNR. Insa, firma descalificata, Erpia SRL, a facut o cerere la Compania de Drumuri prin care solicita sa se raspunda daca statul a emis un astfel de document pentru firma lui Cornu, iar raspunsul a fost negativ. Mai mult, cei de la Erpia au facut o contestatie la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) in care au aratat ca firma Confort a câstigat in mod ilegal licitatia, facând referire si la documentul falsificat. Insa contestatia a fost respinsa.
Nici Lucian Caraiman, asociatul lui Cornu in cadrul SC Confort SA, nu a fost ocolit de asocierea numelui sau cu afaceri controversate. el a fost condamnat, cu drept de recurs, in cazul procurorilor DNA "Mita la Electrica". El a fost acuzat de dare de mita, delapidare, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, toate in forma continuata.
"In cursul anului 2003, inculpatul Milea Livius Ioan, in calitate de director general al filialei Electrica Banat, a primit cu titlu de mita de la inculpatul Caraiman Lucian-Nicu mai multe bunuri si servicii (materiale de constructii si lucrari de constructii) in valoare totala de 23.633,15 RON si 511 euro destinate constructiei vilei sale din comuna Sânandrei, jud. Timis. In schimbul mitei, filiala Electrica Banat a incredintat in mod nelegal catre S.C. Confort S.A. contracte de executie a unor lucrari de reparatii la Caminul de nefamilisti al S.C. Electrica SA in valoare de aproximativ 700.000 RON si a platit catre aceasta societate pretul unor lucrari neefectuate sau supraevaluate. Prin aceasta, filiala Electrica Banat a fost prejudiciata cu peste 23.000 RON.
La rândul sau, inculpatul Erimescu Gheorghe, in calitate de director comercial al Sucursalei de Intretinere Electrica Banat, a primit de la inculpatul Caraiman Lucian Nicu tâmplarie PVC si lucrari de constructii si amenajari pentru apartamentul fiului sau in valoare totala de 4.545,99 RON si 709 euro pentru a favoriza S.C. Confort S.A. sa obtina in mod nelegal contractele de reparatii la Caminul Electrica si pentru a plati catre aceeasi firma unele lucrari neefectuate sau efectuate necorespunzator. Pentru aceleasi „servicii", inculpatul Boc Sorin, in calitate de director economic al Sucursalei de Intretinere Electrica Banat, a primit de la inculpatul Caraiman Lucian Nicu tâmplarie PVC tip termopan in valoare de 1.500 de euro si lucrari de constructii amenajari in valoare de 4.783,73 RON efectuate la locuinta sa din comuna Liebling, jud. Timis, inculpata Crudu Iulia Anca a primit lucrari de constructii-amenajari la locuinta sa din Timisoara in valoare de 4.800, 42 RON, iar inculpatul Salvari Ioan a primit bunuri in valoare de 731 euro si servicii de amenajare a unei brutarii administrate de sotia sa", arata comunicatul DNA. Caraiman a fost trimis in judecata, gasit vinovat de magistratii Tribunalului Timis, dar a facut recurs, a contestat decizia respectiva, in acest moment fiind mai multe procese pe rolul instantelor timisorene.
Vel are pe spate scris „FBI"
Cealalta firma din consortiu, SC Vel Service SA, este o societate care anul trecut a avut o cifra de afaceri de peste 24.7 milioane de lei, fata de anul trecut, când cifra de afaceri a societatii a fost de 875.384 de lei. Potrivit site-ului Ministerului de finante, firma are 14 angajati iar obiectele de activitate sunt "Lucrari de constructii a drumurilor si autostrazilor" si "Lucrari de instalatii sanitare, de incalzire si de aer conditionat".
Partea interesanta a acestei societati apare in structura actionariatului. SC Vel Service este controlata de Simona Badea si de firma STRUCTURAL CONSULT INVESTITII SI DEZVOLTARE SA. La rândul ei, aceasta firma este controlata a Simonei Badea, iar printre administratorii firmei se regaseste Ionel Blanculescu. Acest personaj este un fost ministru interimar al Sanatatii pe vremea lui Adrian Nastase si fost ministru delegat pentru coordonarea Autoritatilor de control, in aceeasi perioada. Blanculescu a fost Secretar de stat, presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare si a lucrat 13 ani in Ministerul Apararii Nationale ocupându-se cu "activitatea de analiza". De asemenea, Blanculescu se poate mândri cu un certificat de atestare F.B.I. in activitatea de combatere a crimei financiare si de prevenire a folosirii circuitelor bancare in spalarea de bani murdari.
Patroana societatii Vel Service SA, Simona Badea, este sotia fostului vicepresedinte al Camerei de Comert si Industrii Bucuresti, Ioan Badea, care, in urma cu doi ani, a fost dat afara de la Camera de comert. El a fost consilier local din partea liberalilor la primaria lui Vanghelie (Primaria Sectorului 5 din Capitala) si unul dintre asociatii fostului ofiter de Informatii, Sorin Dobârcianu.
16 firme s-au luptat pentru proiectul rampei de deseuri
Hidroconstructia-Iridex, Confort SA, Keviep Debrecen, Cyes Infraestructuras SA Spania, Panpetrol Paniceni, Strabag Bucuresti, Asocierea Euroconstruct Trading 98-I&C Transilvania Constructii, Gavella Com Oradea, Asocierea Alpine BAU GMBH& Consinit Austria, Acsa, Asocierea Compania Romprest Service SA – SC Grup Arcons SA – Constructii Rutiere Cluj, Asocierea Construcciones Lujan SA – Dinamica Medioambiental SA – Novafor Construct Bec, TCI Contractor General SA, ACI Cluj, Asocierea Conforest SA – Tong Construct , Concefa SA.
Razvan Robu