PSD-istii turdeni acuzati de “vanatoare imobiliara”

Turdeanul Ioan Suciu reclama o serie de nereguli la Biroul de Carte funciara din Turda vizavi de o retrocedare cu “cantec” in care sunt implicati un fost sef de la Combinatul de Sticla Turda si liderul PSD Turda, avocatul Ucu Faur. In rand cu Suciu, tot mai multi clujeni reclama nereguli la birourile de Carte funciara din Cluj. In acelasi timp, mii de carti funciare ale imobilelor clujenilor au disparut in urma cu cativa ani.

Turdeanul Ioan Suciu spune ca este proprietarul unei parcele de teren din Turda pentru care se judeca de ani buni pentru a o putea dobandi. In aceasta istorie imobiliara este implicat Vasile Sarbu, fost director la Combinatul de Sticla Turda, si avocatul Ucu Faur, unul dintre liderii PSD Turda. Suciu spune ca Vasile Sarbu a obtinut in mod nemeritat drepturile asupra unui teren din apropierea centrului orasului, fiind ajutat de angajatii de la biroul de Carte funciara Turda si de avocatul Ucu Faur. Concret, in urma cu cativa ani, Comisia locala de fond funciar Turda i-a atribuit lui Ieronim Giurgiu o parcela de teren care i s-ar fi cuvenit lui Suciu. Dupa o perioada de timp, in posesia acestui teren a intrat fostul sef al combinatului de sticla, Vasile Sarbu, iar Suciu contesta modul in care Sarbu a devenit proprietarul terenului.  
“Doresc sa primesc o xerocopie a fiecarei piese din dosarul CF 14738 Turda cat si numele persoanelor si functia salariatilor biroului Cartii funciare Turda care prin operatiunile lor in cartile funciare nr 1524 si 4795 mi-au creat multitudinea de “noduri” pentru a le trimite printr-o sesizare celor in drept de verificare a lor fara a ne pasa de domnul avocat Ucu Faur, care se spune ca ar fi finul cumparatorilor Sarbu Ana si Vasile”, spune Suciu. Fostul director al Combinatului de Sticla Turda, Vasile Sarbu, nu a putut fi contactat pentru a comenta aceasta situatie.

Plangeri penale intr-un caz asemanator

O problema aproximativ similara o are Szabo Eva Maria care, asemenea turdeanului, se judeca de ani buni pentru a putea intra in posesia unui teren asupra caruia spune ca are drept de proprietate. Spre deosebire de cazul prezentat anterior, Szabo a facut si plangeri penale pentru a-si gasi dreptatea.
“Am inregistrat plangerea la Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj Napoca (nr.1056/P/2009). dupa mai bine de un an de zile, exasperata ca in dosar nu se fac cercetari, am facut o plangere de tergiversare la mijlocul lui martie 2010, iar dupa o luna de zile s-a dat rezolutia de neincepere a urmaririi penale fata de cei pe care i-am acuzat de rea-credinta, adica pe membrii comisiei locale aplicare a fondului funciar din Cluj Napoca (Laszlo Attila, Aurora Tarmure, Daniela Simonca, Lavinia Pop, Zsejki Marchis Aurora, Pop Mia si Sicoe Adrian). Am atacat aceasta solutie printr-o plangere la Prim Procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj Napoca (541/II/2/2010) care mi-a respins plangerea respectiva motivand ca membrii comisiei nu se fac vinovati de abuz”, explica Szabo.
Procurorul Andreea Doina Sotelecan (Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj Napoca) a motivat ca “exista o imposibilitate obiectiva de aplicare in totalitate a prevederilor titlului executoriu, datorita faptului ca nu a fost identificata in totalitate suprafata de teren recunoscuta partii vatamate”, insa la dosarul cauzei exista trei identifica realizate la diferite intervale de timp de catre trei experti topo, care au trasat o serie de harti care arata perimetrul proprietatilor respective.
“Una dintre persoanele care se invecineaza cu proprietatea respectiva, Horvath Ladislau are un titlu de proprietate care cred ca este fals. I-au pus o cifra in plus, un 5, astfel ca titlul de proprietate 255834/2242/16.04.1997 este emis de Comisia de aplicare a fondului funciar Cluj Napoca, dar nu se regaseste in arhivele Cartii Funciare Cluj. Cei de la primarie spun ca e o eroare, iar cei de la Cartea Funciara spun ca nu exista un asa titlu de proprietate. Cu toate astea, Horvath se foloseste de teren si a si vandut o bucata din el”, spune Szabo.
“Ca urmare a verificarilor efectuate asupra bazei de date a Serviciului de Cadastru din cadrul OCPI Cluj, nu a fost identificat titlul de proprietate nr 255834/2242/16.04.1997, dar a fost identificat titlul de proprietate 25834/2242 din 16.04.1997 prin care se reconstituie dreptul de proprietate in suprafata de 5.800 de mp in favoarea numitului Horvath Ladislau”, se arata intr-o adresa a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) Cluj.

Dispar CF-urile clujene

In 2004, la nivelul fiecarui judet s-au infiintat Oficii de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI), prin reorganizarea oficiilor judetene de cadastru, geodezie si cartografie si a birourilor de carte funciara de pe langa Judecatorii. La Cluj-Napoca au aparut probleme chiar de la infiintarea acestei institutii, un mare numar de Carti funciare, acte care sunt intr-un singur exemplar, disparand fara urma. In mod normal, in afara de Parchet, nimeni nu poate cere Cartea Funciara in original. Cu toate acestea, in 2004, momentul la care s-au predat C.F.-urile de la Judecatorie la Cadastru au disparut mai multe CF-uri. Mai exact, la nivelul judetului Cluj, conform procesului verbal de predare-primire incheiat intre cele doua institutii, 21.501 de Carti Funciare au fost declarate lipsa. Este extrem de ciudat cum se poate ca dintr-o institutie a statului sa poata disparea atatea documente oficiale originale. Daca o societate comerciala ar da dovada de o asemenea neglijenta, administratorul firmei, cu siguranta, ar suporta consecinte de ordin penal.
Numerele cartilor funciare se dau in ordinea inscrierilor, astfel ca primul imobil inscris in Cluj-Napoca la Cartea Funciara a primit numarul 1. In acelasi mod, daca o persoana isi cumpara un imobil nou construit pe strada Buna Ziua, spre exemplu, la inscrierea in Cartea Funciara, locuinta va primi un numar nou. Unul dintre notarii clujeni care doreste sa isi pastreze anonimatul, spune ca o parte din foile de C.F. care figureaza ca fiind lipsa sunt disparute in perioada 2005-2007. Interesul pentru ca aceste Foi Funciare sa dispara este al "samsarilor" imobiliari care pot face bani frumosi dintr-un act lipsa. Ei profita de faptul ca cineva nu isi poate dovedi proprietatea asupra unui imobil, pentru a-si reconstitui acest drept pe numele lor.
Conform discutiilor purtate cu mai multi notari clujeni, una dintre problemele spinoase ale Oficiului si Birourilor de Carte Funciara este impunerea unor taxe care nu sunt justificate. Legea prevede ca in cazul cumpararii unui imobil, persoana care este titularul tranzactiei trebuie sa plateasca o serie de taxe la Biroul de CF prin notarul care asista la tranzactia respectiva. "Eu, ca notar percep oamenilor o serie de taxe pentru ca imobilul sa intre in legalitate. Exista mai multe termene care spun, spre exemplu, ca in sapte zile se intabuleaza un contract de vanzare-cumparare. Eu am lucrari din lunile trecute care asteapta si acum sa fie rezolvate. Ce credibilitate mai am eu in fata unui client care m-a platit sa-i rezolv anumite lucruri si cei de la Biroul de CF nu ma lasa?", spune unul dintre notarii din Cluj.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.