S-a activat planul roşu la Cluj! Un incendiu grav a izbucnit în parcarea subterană a unui bloc cu zece etaje situat pe strada Oașului din Cluj-Napoca. Un număr de 20 de persoane sunt blocate la etajele superioare, iar alți 11 oameni au fost evacuați de pompieri și șase au ieșit singuri.

„Șase persoane s-au autoevacuat, 11 persoane au fost evacuate de pompieri, iar alte 20 sunt blocate la etajele superioare. Aceștia nu se pot autoevacua din cauza fumului dens de pe casa scării”, arată IGSU.

Fumul gros i-a făcut pe locatari să iasă pe balcoane şi să ceară ajutor. Peste 20 de oameni au fost evacuaţi cu ajutorul unor scări exterioare ale maşinilor de pompieri.

Toţi oamenii au fost salvaţi la timp de către pompieri dar chiar şi aşa 13 au avut nevoie de îngrijire medicală pentru că s-au intoxicat cu fum. Imediat ce în parcarea de la subsolul blcoului a izbucnit incendiul, fumul înecăcios a invadat toată scara blocului şi a ajuns până la etajul 9.

Locatarii au rămas captivi în casele lor pentru că nu au mai putut ieşi în scara blocului. Aşa că au ieşit pe balcoane şi au cerut ajutor. Pompierii au ridicat scări şi aşa i-au evacuat pe toţi, rând pe rând.

Imobilul este nou construit şi echipe de muncitori încă fac lucrări aici. Deocamdată nu se ştie cauza incendiului, însă se fac cercetări. Cât despre locatarii intoxicaţi cu fum , ei au primit ajutor din partea medicilor veniţi cu 5 ambulanţe.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.