Lacul din Gheorgheni, flancat de cladiri de birouri

Reprezentantii Iulius Mall au cerut consilierilor judeteni extinderea actualelor cladiri de birouri pe suprafata pe care in prezent se afla niste parcari, dat fiind faptul ca firmele internationale care isi desfasoara activitatea aici si-au aratat disponibilitatea de a crea inca peste 2000 de locuri de munca.

Pe malul lacului din Gheorgheni se vor construi doua noi cladiri de birouri, in continuarea celor existente deja la Iulius Mall. Tower Office Building va avea zece etaje, iar Lake Side Office Building patru etaje, acestea urmand sa fie ridicate pe locul unor actuale parcari. SC Iulius Mall Cluj SRL a mers pentru a doua oara in fata consilierilor judeteni saptamana trecuta, pentru a cere schimbarea asocierii initiale cu Univers T.
Investitia a fost estimata initial la 22,7 milioane de euro si termenul de finalizare este de 24 de luni din momentul inceperii lucrarilor. Consilierii judeteni au amanat prima data votarea schimbarii termenilor asocierii incheiata intre Univers T si Iulius Mall deoarece au dorit sa analizeze proiectul realizat de firma de arhitectura Arhimar si in Comisia de Urbanism a Consiliului Judetean.

Cladire de zece etaje

In actul ce va fi anexat asocierii se stipuleaza faptul ca pe parcursul lucrarilor constructorul va plati 3.600 de euro pe luna catre Univers T pentru neplacerile cauzate de santier. Mai mult, se arata ca cei doi asociati isi vor imparti profitul, adica investitorul va primi 75% din chirii, suma estimata la minim 45.000 de euro pe luna, iar asociatul principal 25%, de minim 10.894 de euro pe luna.
Reprezentantul Iulius Mall, Sorin Gutman a explicat in sedinta Consiliului Judetean ca, in momentul de fata exista o componenta de birouri, iar firmele isi doresc sa se extinda. Acesta a subliniat ca, prin aprobarea acestui proiect s-ar putea produce aproximativ 2.800 de noi locuri de munca. „Este vorba de doua cladiri de birouri de care sunt interesate niste firme care lucreaza la nivel international si care in ultimul timp si-au aratat intentia de a se extinde. Din acest punct de vedere, cred ca fiecare oras universitar important din tara reprezinta un punct de atractie pentru acest tip de afaceri. Aceste companii au aratat ca exista posibilitati se a se extinde in alta parte, au fost oportunitati oferite de catre Bucuresti, de Timisoara si Iasi. Noi ne-am exprimat intentia de a investi la Cluj, dansii au fost perfect de acord avand in vedere ca gasesc aici suficienta forta de munca calificata”, a aratat Gutman.

Maxim 2800 de locuri de munca

Acesta a vorbit si despre locurile de munca pe care extinderea cladirilor de birouri le va crea in zona. „Mai ramanea problema acomodarii lor. Avand asocierea deja existenta, avand acel teren disponibil, am sesizat posibilitatea de a extinde aceasta componenta de birouri, astfel incat dansii sa-si poata desfasura activitatea la dimensiunea pe care si-o doresc si la cerintele pietei internationale. Aceasta este motivatia principala pentru care ne-am gandit sa propunem extinderea cladirilor. Sigur, mai raman de discutat foarte multe chestiuni care tin de aspecte tehnice, de finantare, de negociere cu operatorii noii, adica se creeaza un fel de pol, un fel de sinergie impreuna, astfel incat sa existe un plus de locuri de munca, un plus de interes in zona, si de ce nu? Se va ajuta si extinderea centrului universitar, care si el si-a exprimat dorinta de a avea astfel de companii, care se prezinta intr-un fel ca incubatoare de afaceri, pentru ca lucreaza la nivel international cu ultimele tehnologii in domeniu, lucreaza offshore, si atunci cred ca si Clujul ar trebui sa fie interesat pentru a avea aceste companii. La nivel de estimare, pentru ca firmele respective se bazeaza pe dezvoltarea proiectului in sine in privinta acomodarii, undeva intre 2000-26000, poate 2800 de locuri de munca vor fi create, in conditiile in care actuala locatie de birouri din Iulius Mall lucreaza 1300 de persoane”, a subliniat reprezentantul Iulius Mall.
Consilierii locali au votat proiectul de aprobare a actului aditional, cu o singura abtinere, desi au existat obiectii in legatura cu intensificarea circulatiei si a poluarii in zona si pierderea caracterului de spatiu de agrement al lacului din Gheorgheni. Consilierul judetean UDMR Vakar Istvan a aratat ca trebuie avuta in vedere si componenta ecologica a proiectului. „Va fi o zona construita intens. Va trebui sa aveti in vedere sa nu se ocupe pateu de vest a lacului, pentru ca pana la urma acesta a re si o functie ecologica in zona”, a declarat consilierul UDMR.
Dorel Canta a propus ca in actul aditional sa fie subliniat faptul ca noile cladiri nu au voie sa ofere servicii de cazare, care raman exclusiv in atributia Univers T. Si acesta a aratat ca trebuie facuta o analiza pentru ca exista probleme cu circulatia rutiera din zona. Amendamentul lui Canta a fost adoptat de colegii sai din Consiliul Judetean Cluj.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.