Bătaie generală, la beţie, ca-n „Şapte păcate”, la o nuntă ce a avut loc la Cluj-Napoca! Incidentul s-a petrecut sâmbăta trecută, în sala de evenimente „Amiral” de pe strada Câmpinei! Culmea, „spectacolul” l-a început însuşi mirele, un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu un pumn aplicat în faţa unui chelner, fără motiv, trecând apoi la naş! Curând, a început o bătaie cruntă, între un „nucleu dur” – alcătuit din circa zece persoane – fiind necesară intervenţia mai multor echipaje de poliţie şi jandarmi, din incident rezultând rănirea și unui jandarm. Din surse apropiate incidentului aflăm că după acest eveniment soţia mirelui agresiv este hotărâtă să divorţeze de acesta!

 

M.M. e un tânăr mănăşturean, în vârstă de 30 de ani, cu „arderi” rapide şi hotărâte. Sâmbătă, 3 noiembrie, acesta trebuia să-şi încununeze, la sala de nunţi „Amiral”, relaţia cu superba lui soţie, cu care are şi un copil de un an! Însă, se pare că datorită alcoolului consumat în exces lucrurile au luat-o razna şi la nuntă a început o bătaie generală, ca-n filme… Din surse apropiate evenimentului petrecut în seara respectivă, bătaia a început în jurul orei 23.30, după plecarea majorităţii nuntaşilor, moment în care starea mirelui şi a invitaţilor săi apropiaţi era în apropierea comei alcoolice… Brusc, mirelui i-a venit ideea să-l cheme la el pe un tânăr chelner, vezi-doamne, pentru o comandă, iar în momentul următor pumnul i-a ţâşnit direct în faţa acestuia, lăsându-l lat. Apetitul de bătaie fiindu-i deschis, se pare că mirele s-ar fi concentrat în continuare şi pe naş, după care bătaia s-a generalizat, cuprinzând vreo zece tineri care au început să-şi împartă pumni între ei, cu generozitate. Curând, alarmat de proprietarii sălii, la faţa locului şi-a făcut apariţia şi un echipaj de poliţie, dar pentru că oamenii legii nu i-au putut „birui” pe nuntaşi, aceştia au chemat ajutoare. Au reuşit, într-un final, să aplaneze conflictul – dar abia după ce un jandarm a fost rănit, încasând un cap în gură, în timp ce încerca să-l imobilizeze pe unul dintre tinerii surescitaţi la maximum. „Totul a început de la starea accentuată de beţie în care se aflau aceştia, nu a fost vorba de alceva”, ne-a declarat un martor prezent la „gala” de wrestling. De asemenea, acesta ne-a declarat că două din victimele agresiunii – jandarmul şi tânărul chelner – vor depune plângere penală pe numele agresorilor, cât despre ce intenţionează să întrerpindă naşul neştiindu-se deocamdată nimic. Cert este însă faptul  – arată martorul – că şi proaspăta mireasă este hotărâtă, ca după acest eveniment, să divorţeze de soţul ei năbădăios…

 

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 23:30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, în curtea unui restaurant de pe strada Câmpina, din Cluj-Napoca, are loc un scandal între mai multe persoane. Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție au intervenit pentru aplanarea conflictului. Întrucât la fața locului erau mai multe persoane recalcitrante, au fost solicitate în sprijin și alte echipaje de poliție. Pentru aplanarea scandalului, s-a impus imobilizarea a 5 persoane; acestea au fost conduse la sediul unității de poliție pentru clarificarea situației. În cadrul procedurilor de imobilizare, un polițist ar fi fost amenințat cu acte de violență de către un bărbat de 30 de ani, din Cluj-Napoca, iar un jandarm ar fi fost lovit de către un bărbat, de 24 de ani, din Cluj-Napoca. Documentele întocmite cu privire la acest incident au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale”, a declarat Carmen Pompaş, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.