Articol scris de Doru Bușcu pe catavencii.ro:
După lupte seculare care au durat doisprezece ani, adevărul a ajuns la Parlament. SRI nu mai poate ascunde faptul că a operat ilegal. Păcatele dintr-o viață anterioară, cînd se reîncarnase în vechea Securitate, cînd sufletul său asculta de vocea divinului Băsescu, iar corpul opera după învățătura lui Iulian Vlad, s-au aflat. Ele se aflaseră, desigur, chiar de atunci, din vremea săvîrșirii, dar presa care le-a făcut publice a fost amuțită de cei trei cavaleri ai apocalipsei: Sorin Blejnar, George Maior, Laura Codruța Kövesi.
Cei care n-au crezut atunci și cei care ne-au înjurat pentru că insultăm statul modernizat de Băsescu pot azi să recitească grozăviile asupra cărora avertizam. Le găsesc în raportul parțial asupra activității SRI, publicat de comisia parlamentară a lui Claudiu Manda acum două săptămîni.
De bună seamă că vor mai trece ani pînă cînd parlamentarii vor înțelege cu adevărat gravitatea faptelor comise de conducerile SRI. Dar și nivelul de înțelegere la care au ajuns azi, chiar dacă incomplet și mărinimos cu făptașii, e lămuritor.
Prima concluzie a raportului zice:
“În România s-a legiferat prin hotărîri C.S.A.T. (…), restrîngerea drepturilor și libertăților cetățenilor s-a realizat fără temei legal, efectuîndu-se doar în conformitate cu Hotărîrea C.S.A.T. nr. 0034/2004, act administrativ”. Adică șefii SRI au ordonat interceptări fără ca o lege să le permită asta, călcînd, ei și ofițerii care au pus în mișcare ordinul, legea.
A doua concluzie e că, tot printr-o hotărîre C.S.A.T.,
“au fost adăugate la lege atribuții în plus Serviciului Român de Informații”, prelungindu-i-se, în mod ilegal, puterea dincolo de legea de funcționare (15/1991) și de legea siguranței naționale. Asta s-a petrecut în 2002, în vremea lui Radu Timofte și a lui Ion Iliescu, dar ilegalitatea a fost păstrată în buzunarul de la piept și exploatată mai ales în vremea lui Maior și a lui Băsescu. Și există suspiciuni rezonabile că săvîrșirea faptelor a continuat și în vremea lui Eduard Hellvig și a lui Klaus Iohannis.
A treia concluzie:
“Restrîngerea drepturilor și libertăților garantate de Constituție a fost făcută la scară largă, folosind în mod abuziv aceste instrumente legale: mandate de securitate națională, mandate de supraveghere tehnică și ordonanțele procurorilor de 48 de ore”. Cu alte cuvinte, SRI a lucrat cu numere mari, a interceptat abuziv în masă, nu chirurgical, a ascultat milioane, nu zeci, nu sute și nu mii. A vizat populația în ansamblul ei, nu s-a limitat la dușmanii politici (și ăia vizați ilegal).
A patra:
“Informațiile obținute prin punerea în aplicare a mandatelor de securitate națională (amenințări la adresa securității naționale) erau folosite în dosare penale de infracțiuni de drept comun, evaziune fiscală, corupție etc.”. Foloseau, deci, o atribuție dobîndită ilegal din C.S.A.T. (nu prin lege, ci prin act administrativ) ca să facă dosare unora care nu aveau nici în clin, nici în mînecă cu securitatea națională.
Mai sînt menționate în acest raport preliminar ilegalitățile
ce decurg din protocoalele semnate cu parchetele și ÎCCJ, precum și celelalte ilegalități, numite generic “lucrul în echipe comune SRI-DNA în dosarele penale”. Trebuie spus că toate aceste fapte săvîrșite trimit viguros la Codul Penal și se înscriu, majoritatea, în sfera infracțională a abuzului în serviciu.
Chiar dacă e făcut de o comisie dominată de spaime și ezitări, chiar dacă PSD, ALDE, PNL și mai ales USR tremură de emoție cînd foșnește în apropiere o uniformă de general SRI, raportul comisiei parlamentare îndrăznește să scrie negru pe alb că SRI a săvîrșit fapte ilegale, prevăzute în Codul Penal. Aceste fapte ilegale au ieșit, iată, în spațiul public, avînd imprimată pe umăr parafa Parlamentului, stigmatul suprem al democrației, al celei mai reprezentative autorități a statului.
Ei bine, avînd în vedere că o serie de fapte penale sînt expuse în public,
Parchetul General e obligat să se autosesizeze. Cine îl obligă? Păi, legea. Articolul 292 din Codul de Procedură Penală îi zice Procurorului General astfel: “Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvîrşit o infracţiune”.Dar, după cum vedem, Augustin Lazăr, șeful organelor de urmărire penală, nu s-a sesizat din oficiu. Asta înseamnă că ori n-a aflat că de două săptămîni au fost date oficial în vileag fapte penale săvîrșite de colaboratorii și superiorii lui de la SRI și DNA, ori consideră că lista de infracțiuni descrisă de comisie nu e destul de penală pentru standardele lui.
Ei, nu-i nimic, dacă procuratura nu vrea, poate vrea Parlamentul. Mai există, în caz că procurorii generali se arată îndărătnici cu respectarea legii, un articol ajutător. Articolul 291 din Codul de Procedură Penală sare, practic, în ajutorul tuturor timizilor care ocupă funcții oficiale: “Orice persoană cu funcţie de conducere în cadrul unei autorităţi a administraţiei publice sau în cadrul altor autorităţi publice, instituţii publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum şi orice persoană cu atribuţii de control, care, în exercitarea atribuţiilor lor, au luat cunoştinţă de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, sînt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară.” Asta înseamnă că atît comisia, șeful sau membrii ei, cît și orice ins cu funcție publică oficială pot face o sesizare la parchet.
Iar dacă nici acum nu-și face nimeni curaj,
articolul 292 din Codul de Procedură Penală deschide posibilitatea sesizării chiar pentru șefii și angajații SRI: “Orice persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu de interes public, care în exercitarea atribuţiilor sale a luat cunoştinţă de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală”.
Numai că nici Parchetul General, nici Parlamentul, nici comisia lui Manda, nici SRI și nici altă instituție care reprezintă statul în mod oficial nu s-au deranjat să facă o sesizare. Mai grav, ei nu s-au conformat imperativului legii, fiindcă sesizarea, spune legea, e OBLIGATORIE. Cu alte cuvinte, nefăcînd sesizarea au călcat, pînă una-alta, aceeași lege.
Poate că în Germania parchetul s-ar fi autosesizat imediat, poate că în Franța comisia parlamentară ar fi făcut imediat sesizare, poate că în Luxemburg mai mulți șefi de instituții s-ar fi adresat procurorului, poate că în Belgia însuși șeful SRI s-ar fi autodenunțat și, mai mult ca sigur, în Olanda, Lazăr s-ar fi arestat singur fiindcă a întîrziat atît de mult procedurile. Dar ce ne-am fi făcut cu toate aceste atacuri la adresa Justiției? Slavă Domnului că trăim în România, unde rule of law e o glumă la care rîd Iohannis, securiștii și Monica Macovei.
[…] citeste mai mult pe aici […]