Marţi, 22 ianuarie tânărul Paris din Fizeşu Gherlii, un rom chipeş – aşa cum sugerează de altfel şi numele lui – aşteaptă, împreună cu iubita lui în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj. Povesteşte că în ziua precedentă a avut parte de un tratament brutal, din partea unui poliţist local, în parcul situat în centrul Gherlii! Arată că o femeie, care trecea pe acolo, l-a reclamat în timp ce-şi făcea nevoile fiziologice în spatele unui copac, considerându-l probabil exhibiţionist. Iar poliţistul, sosit de urgenţă, în loc să-l amendeze, i-a ars un pumn în gură! Acum tânărul de 20 de ani spune că va merge până-n pânzele albe împotriva omului legii – şi a făcut deja plângere penală pe numele acestuia la Poliţia municipiului!

Junele Paris o are lângă el pe iubita lui, Adela Mihaela, cu care are un copil de un an, prezentând-o drept motivul suprem pentru care nu poate fi considerat exhibiţionist. Arată acesta, teribil de indignat: „Ieri mă aflam împreună cu un prieten în parcul mare din centrul oraşului Gherla şi, brusc, am fost cuprins de nevoi fiziologice. Nu era niciun fel de toaletă în parc, iar până la toaleta de la dig era o distanţă de un kilometru. Deci, n-aş fi rezistat să merg până acolo, aş fi făcut sigur treaba mică pe mine!  Aşa că m-am pus după un copac, dar în timp ce-mi făceam necesităţile fiziologice a trecut pe alee o doamnă de vreo 55 – 60 de ani şi m-a întrebat ce fac acolo. Eu i-am zis că treaba mică. Atunci ea a zis că sună la poliţie, dar chiar în momentul acela au apărut doi inşi de la poliţia locală din Gherla, ambii în uniformă. Au venit imediat la mine, după ce doamna strigase după ei: „Uitaţi ce face după copac”! Atunci ei m-au întrebat de ce nu m-am dus până la dig dacă aveam necesităţi fiziologice iar eu le-am spus că mă trecea tare şi nu rezistam până acolo. În secunda următoare, în loc să mă amendeze, unul din ei, înalt şi chelios – cel mai rău dintre poliţiştii locali din Gherla –  mi-a ars un pumn în faţă şi m-am dus vreo doi metri până m-am proptit într-un alt copac! Am întrebat, plângând, de ce a făcut acest lucru şi am mers la un taximetrist căruia – deşi nu aveam bani – i-am spus ce-am păţit şi l-am rugat să mă ducă până la Poliţia municipiului. Iar el m-a dus”! Tânărul este poftit, între timp, în cabinetul de consultaţii dar pentru că umflătura buzei clamată de acesta nu li s-a părut vizibilă, legiştii de la Cluj l-au lăsat şi ei cu buza umflată: nu i-au recomandat, pe certificat, nicio zi de îngrijiri medicale! Adaugă apoi acesta, indignat la maximum: „Nu-i nimic, nu mă las şi merg mai departe împotriva poliţistului local, fiindcă nu permit să mi se întâmple aşa ceva! Eu sunt om serios, muncesc cu ziua pe la oameni, am o fetiţă de un an şi patru luni şi femeie. Sunt un om serios, deci n-o să permit un asemenea tratament!”

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“La nivelul Poliţiei municipiului Gherla a fost depusă o plângere privind săvârșirea infracțiunii de ,,purtare abuzivă”. Un tânăr, de 20 de ani, din comuna Fizeșu Gherlii, a sesizat faptul că, la data de 21.01.2019, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în parcul din Gherla, a fost surprins de un echipaj de poliție locală în momentul în care își făcea nevoile fiziologice. Astfel, polițistul local i-ar fi aplicat o lovitură în zona feței. Polițiștii fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Pompaş, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.