A

Scandalul momentului îl are, din nou, în prim plan pe Dacian Cioloș și noul său partid înființat – PLUS. Istoricul Marius Oprea, căruia i se mai spune și ”vânătorul de securiști”, a publicat un articol în care susține că în spatele înregistrării Partidului Libertății, Unității și Solidarității condus de Dacian Cioloș se află Alexandru Iordache, fondatorul firmei de avocatură ”Iordache &Partners”, fost maior de Securitate înainte de 1989 şi coordonatorul anchetei penale împotriva istoricului. Dacian Cioloș încearcă acum să-și spele păcatele și au urmat diverse reacții din partea fostului premier: ba a declarat că sigur oricare dintre noi avem legături cu Securitatea, ba că nu asta a vrut să zică, ba că nu a știut nimic despre tatăl lui Adrian Iordache care a înregistrat partidul la tribunal. Se pare că Iordache nu este singurul cu bile negre, și fostul avocat al Mișcării România Împreună a fost acuzat de Guvernul României de abuz în serviciu, notificare ce a ajuns pe masa procurorilor DNA.

Ce susține, pe scurt, Marius Oprea

”<<Eminența cenușie>> din spatele partidului condus de Dacian Cioloș este de fapt o mai veche cunoștință: anchetatorul meu de la Securitate, fostul maior de la Direcția de cercetări penale, Alexandru Iordache”, scrie Oprea în materialul său.

„Toți fondatorii, aşa cum apar pe site-ul Tribunalului Bucureşti sunt de la Casa de avocatură „Iordache &Partners”, fondată în 1992 de Alexandru Iordache, personaj care mi-e mai cunoscut mie, lui Caius Dobrescu și Sorin Matei drept ”maiorul Alexandru” de la Securitate, coordonatorul anchetei penale la care am fost supuși în vara anului 1988. Secretarul general al partidului condus de Dacian Cioloș este Iordache Adrian Alexandru (”managingpartner” la „Iordache Partners”) și fiul fostului nostru anchetator, ”maiorul Alexandru”, de la Serviciul de anchete penale al Securității Municipiului București. Preşedintele partidului este o anume Daneş Raluca Florina (senior associate la firmă) și vicepreşedinte este Iordache Iulia (soţia secretarului general și nora lui Alexandru Iordache). Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de Dacian Cioloș a fost înființat, așadar, ca partid de familie al fostului meu anchetator de la Securitate”, continuă el.

Amintim că, potrivit datelor de la Registrul Partidelor Politice, Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate, denumirea prescurtată: PLUS, a fost înregistrat în urma deciziei pronunțate de Tribunalul Bucureşti în data de 26 octombrie 2018, decizie rămasă definitivă.

”Spovedania” lui Cioloș

Fostul premier Dacian Cioloş a afirmat că nu a ştiut, iniţial, cine sunt cei care înregistrează noul partid PLUS, că nu a făcut o analiză a familiei lui Adrian Iordache şi că acesta nu doreşte să facă politică, doar s-a implicat pentru a ajuta acest proiect.

Dacian Cioloş a declarat, într-o conferinţă de presă, că avocatul Adrian Iordache a înregistrat PLUS împreună cu soţia sa şi cu o angajată de la cabinetul său.

El a precizat că cei trei fondatori (Daneş Raluca Florina – președinte, Iordache Iulia – vicepreşedinte și Iordache Adrian Alexandru – secretar general) au făcut acest demers pentru a ajuta acest proiect politic, dar nu au intenţia de a face politică şi nu se vor regăsi în structurile de conducere ale partidului.

Cioloş a mai spus că nu a făcut analiza situaţiei familiei lui Adrian Iordache şi că nu ştia cine este tatăl avocatului.

”Deci domnul Adrian Iordache a fost unul din iniţiatorii acestui proiect. Este un avocat serios, profesionist, competent. Evident că noi nu am făcut analiza situaţiei familiei dânsului atunci când dânsul a luat această iniţiativă. Nu ştiam cine este tatăl dânsului şi nici nu m-a interesat, nu facem dosare de cadre pentru colaboratorii noştri, ne bazăm strict pe ce înseamnă ei, persoanele respective, competenţa lor şi nu rudeniile, familia părinţiiş.a.m.d. Eu cred că e important să înţelegem că în societatea pe care o dorim fiecare trebuie să fie responsabil pentru actele sale, pentru faptele sale. Dacă cineva din familia dânsului sau din altă parte a încălcat legea sau sunt alte probleme, cred că sunt instituţii care trebuie să îşi facă treaba şi să ia decizii în această direcţie”, a explicat Cioloş..

Fostul premier crede că este nevoie de oameni cinstiţi în politică, nu de persoane care ajung la putere să îşi corecteze cazierele sau să îşi umple buzunarele de bani.

Guvernul l-a acuzat pe Tiberiu Petrescu de abuz în serviciu

În trecut, și Tiberiu Ionuț Petrescu, avocatul care s-a ocupat de înființarea partidului Mișcarea România, s-a aflat în mijlocul unui scandal privind prejudicierea Poștei Române. Concret, în anul 2013, comisia de control a Guvernului a verificat contractele pe care Poșta Română le-a avut cu S.C Smart Telecom Solutions S.R.L, S.C PoshSolutions S.R.L și S.C G4S Cash Solutions S.R.L.

În urma verificărilor s-a stabilit că Poșta a încheiat contracte păguboase cu cele trei firme, contracte în urma cărora Poşta Română a fost prejudiciată cu peste 8 milioane de lei.

Controlul la Poşta Română a avut la bază solicitări transmise de DirecţiaNaţionalăAnticorupţie (DNA) în martie şi aprilie 2013 se arată în sinteza raportului, transmisă de Guvern. Verificările au vizat împrejurările în care au fost încheiate, puse în executare şi au încetat trei contracte: două contracte de asociere în participaţiune încheiate cu SC Smart Telecom Solutions SRL, în 2006, repectiv cu SC Posh Telecom Solutions SRL, în 2009, şi unul de prestări servicii din 2006, încheiat cu SC G4S Cash Solutions SRL.

Printre cei implicați în acest scandal a fost și Tiberiu Ionuț Petrescu care pe vremea respectivă era director adjunct al Companiei Naționale Poșta Română. Potrivit raportului de control, Tiberiu Petrescu și încă șapte angajați ai Poștei au fost reclamați pentru exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi de abuz în serviciu, pentru încheierea contractului cu SC Posh Telecom Solutions SRL, cauzând o pagubă de 1.1 milioane lei în patrimoniul Companiei Naționale ”Poșta Română” SA și obținerea unui avantaj patrimonial de către SC Posh Telecom Solutions SRL.

Ancheta DNA

Tiberiu Ionuț Petrescu, precum și alți reprezentanți ai Poștei Române nu au fost trimiși în judecată. În schimb, în 2015, procurorii DNA au găsit vinovații, dispunândtrimiterea în judecată a inculpaților Ștefan Gheorghe (la data faptelor primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunilor de: trafic de influență, spălare a banilor (8 acte materiale), instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul), Florin Aurelian Ciobotaru (la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcției comerciale din CN Poșta Română SA, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul), Cosmin Dragoș Mihăilescu (pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul), Marian Constantinof(om de afaceri care controla printr-un interpus SC Posh Telecom Solutions SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul), Dan Mihai Toader și EmmanouilSorillos(director general al CN Poșta Română SA, respectiv, administrator al SC Smart Telecom Solutions SRL, la data faptei, pentru săvârşirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu).

Petrescu, consilierul ministrului

În anul 2012, Tiberiu Petrescu a ajuns consilierul ministrului Răzvan Mustea-Șerban, fost Ministru al Comunicațiilor și al Societății Informaționale în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Patru ani mai târziu, începând cu 2016, Tiberiu Petrescu a fost consilierul prim-ministrului Dacian Cioloș. Tot în anul 2016, Cioloș l-a numit pe Petrescu în conducerea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, fiind în Comitetul de Supraveghere.

După ce Dacian Cioloș a fost înlocuit de Sorin Grindeanu, Tiberiu Petrescu a fost și el eliberat din funcție. Guvernul Grindeanu a desfiinţat, în prima şedinţă, prin ordonanţă de urgenţă, Cancelaria premierului, ale cărei atribuţii, activităţişi personal au fost preluate de Secretariatul General al Guvernului.

În anul 2017, Tiberiu Petrescu a solicitat înregistrarea la OSIM a mărcii „Platforma România 100” și totodată, a fost avocatul care a reprezintat în instanţăMişcarea România Împreună, formațiunea pe care Dacian Cioloș nu a reușit să o înregistreze.

De asemenea, menționăm că și fratele lui Tiberiu Petrescu este de profesie avocat, respectiv Ovidiu Petrescu. Printre clienţii reprezentativi ai acestuia, se numără Roşia Montană Gold Corporation, Deva Gold, Toyota România, Inchcapeplc, Millenium Building Development (dezvoltatorul imobiliar al proiectului „Cathedral Plaza”), BravoInternaţional, Consiliul local al comunei Snagov, Bel Profile, Transenergo Group, Sabin Ivanof, Dan Puric, Tudor Furdui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.