Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso este de părere că Grecia va trebui să părăsească zona euro dacă nu va respecta angajamentele asumate în cadrul planului de relansare.
Angela Merkel (Cancelarul Germaniei Angela Merkel a declarat că va lua măsuri suplimentare, dacă este nevoie, pentru ca Grecia să păstreze moneda unică.)
Presa internaţională a dezbătut în ultimele săptămâni soarta Greciei în zona euro, mai ales având în vedere ameninţarea unei noi recesiuni care planează asupra regiunii, precum şi mesajele contradictorii care vin dinspre liderii instituţiilor europene. Grecii nu au reuşit să formeze o coaliţie de guvernare după ultimul scrutin legislativ şi urmează să organizeze noi alegeri anticipate pe 17 iunie.
Negocierile pentru formarea unei coaliţii guvernamentale în Grecia au eşuat şi urmează să se organizeze noi alegeri. Partidele extremiste de stânga se vor folosi probabil în următoarele alegeri de opoziţia populaţiei faţă de măsurile de austeritate prevăzute de acordul de bailout pentru a câştiga majoritatea. Chiar dacă nu vor să se supună cerinţelor din exterior, grecii vor să rămână în zona euro, iar renunţarea la moneda unică nu pare o soluţie pentru un stat care nu dispune de resurse pentru o revenire economică spectaculoasă pe cont propriu.
Dacă Grecia va rămâne fără bani în iunie, disponibilitatea politicienilor şi a populaţiei de a se conforma recomandărilor din acordul cu instituţiile de creditare ar putea creşte simţitor. Iar ieşirea din zona euro ar face în acest context împrumuturile de pe pieţele financiare practic imposibile. O economie care depinde semnificativ de importuri şi nu produce mare lucru, axându-se în principal pe turism s-ar confrunta cu o inflaţie galopantă, dat fiind că preţurile energiei importate vor fi în continuă creştere. Acesta este unul din motivele principale pentru care întreaga Europă dezbate pe marginea posibilităţii ieşirii Greciei din zona euro, iar următoarele alegeri sunt extrem de importante pentru destinul acestei decizii.
Guvern interimar pentru anticipate
Liderul socialist grec Evangelos Venizelos a anunţat că Grecia trebuie să se întoarcă la urne pentru alegeri legislative, din cauza lipsei de acord între liderii politici cu privire la un guvern de coaliţie după scrutinul din 6 mai. Grecia a numit joi un guvern interimar format din 16 miniştri, în majoritatea lor înalţi funcţionari şi profesori universitari, a cărui misiune va fi pregătirea noilor alegeri anticipate de la 17 iunie, a anunţat noul prim-ministru, Panayotis Pikramenos, potrivit AFP. Acest cabinet, condus de preşedintele Consiliului de Stat, este format din profesori universitari, un general în retragere şi un diplomat.
Ministrul desemnat al finanţelor, George Zanias, care a condus consiliul economic al ţării, a fost unul dintre principalii negociatori ai restructurării datoriei Greciei, întreprinsă la începutul anului. Petros Molyviatis, un diplomat în vârstă de 83 de ani, va fi ministrul Afacerilor Externe, portofoliu pe care l-a mai deţinut între 2004-2006. Fostul şef de Stat Major, Frangos Frangoulis, va conduce Ministerul Apărării.
Grecii vor reveni la urne la 17 iunie, pentru un scrutin considerat de mare risc în contextul derutei economice din ţară şi al previziunilor care dau drept favorită stânga radicală Syriza, care se opune măsurilor de austeritate stabilite cu creditorii internaţionali şi rămânerii Greciei în zona euro. Paralizia politică din Grecia a provocat şi un început de panică bancară, populaţia retrăgând din conturi circa 700 milioane de euro doar în cursul zilei de luni.
FMI ia în calcul ieşirea din zona euro
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a menţionat marţi, la Paris, posibilitatea unei „ieşiri ordonate” a Greciei din zona euro, într-un interviu pentru canalul de televiziune France 24, informează AFP. Dacă nu se respectă angajamentele, trebuie să se facă revizuirile cuvenite, iar „aceasta înseamnă fie finanţări suplimentare şi timp suplimentar, fie mecanisme de ieşire, care ar trebui să fie o ieşire ordonată în acest caz”, a declarat Christine Lagarde. „Este ceva ce ar fi extraordinar de costisitor şi care ar prezenta mari riscuri, dar aceasta face parte din opţiunile pe care suntem obligaţi să le privim din punct de vedere tehnic”, a adăugat oficialul FMI. Christine Lagarde şi-a exprimat totodată speranţa că va fi găsită „o soluţie de compromis”.
Zona euro şi-a reiterat luni seara susţinerea „de neclintit” faţă de menţinerea Greciei în uniunea monetară, într-un moment în care această ţară încearcă să găsească o soluţie la criza politică ce îi influenţează viitorul. Ţările membre ale zonei euro au „intenţia de neclintit să păstreze Grecia” în rândul lor, a declarat luni preşedintele Eurogrup, Jean-Claude Juncker, criticând vehement propaganda acelora care susţin ipoteza ca Atena să fie exclusă.
Însă ministrul german de Finanţe şi candidat la conducerea Eurogrup, Wolfgang Schäuble, a susţinut în momentul sosirii la Bruxelles, un discurs ferm, eliminând orice atenuare a planului de reforme cerut Atenei. „Nu văd ce am mai fi putut noi face în termenii negocierilor” cu Grecia, a declarat acesta. Juncker a menţionat la rândul său că acest plan nu va fi negociat, evocând posibilitatea unei prelungiri a amânării punerii în operă.
Trebuie "abordate punctele în ordine: mai întâi un Guvern grec, urmând ca acesta să anunţe că se angajează în susţinerea programului convenit", a declarat Juncker, adăugând că "dacă apar circumstanţe extraordinare, el nu exclude de la început faptul că se poate vorbi de o prelungire a amânării" de punere în operă a măsurilor hotărâte.
Şi Spania este în pericol
„Posibilitatea ca Grecia să părăsească zona euro nu a fost subiect al dezbaterii, nimeni nu a pledat pentru acest lucru” în timpul serii, a insistat Juncker cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe ai celor 17 state membre, la Bruxelles. „Suntem 17 ţări membre coproprietare ale monedei noastre comune, nu îmi imaginez nicio secundă că Grecia va părăsi zona euro, este absurd, este vorba doar de propagandă”, a adăugat premierul luxemburghez. „Nu îmi place modul în care unii ameninţă Grecia zi de zi, nu este o modalitate de a trata prieteni şi cetăţeni ai Uniunii Europene”, a menţionat acesta.
Pe lângă Grecia, reuniunea Eurogrup, în urma căreia nu a fost anunţată nici o decizie formală, a permis şi abordarea problemelor Spaniei, care a anunţat o reformă bancară. Miniştrii celor 17 state au „felicitat măsurile anunţate” de Guvernul spaniol în ceea ce priveşte sectorul bancar, şi i-au cerut acestuia să „pregătească garanţii suplimentare în caz de necesitate”.
Numeroşi observatori s-au întrebat dacă instituţiile bancare, de fapt, vor putea să facă faţă singure acestor noi reguli şi dacă Madridul nu va avea nevoie de un ajutor pentru recapitalizarea băncilor sale. Situaţia bugetară a Spaniei este dificilă, aceasta promiţând că va avea în anul următor un deficit de 3 la sută din PIB, dar deficitul public va ajunge la 6,3 la sută în cazul în care nu vor fi luate noi măsuri de reducere a cheltuielilor, conform Bruxelles-ului.
Comisia Europeană nu oferă concesii
Şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat recent că Grecia ar trebui să aleagă dacă vrea să rămână sau nu în clubul euro. Grecia va trebui să părăsească zona euro dacă nu va respecta angajamentele asumate în cadrul planului de relansare, avertizează preşedintele Comisiei Europene.
„Daca acordurile nu vor fi respectate, acest lucru înseamnă că nu sunt întrunite condiţiile pentru a continua cu o ţară care nu îşi respectă angajamentele”, a declarat Barroso într-un interviu acordat postului italian SkyTG24.
Barroso a subliniat ca are „mult respect pentru democraţia greacă. Dar trebuie să respect şi celelalte 16 state ale zonei euro care au aprobat planul de relansare destinat Greciei”, a argumentat el. „Toata lumea trebuie să respecte acordurile, este ca într-un club. Nu vreau să mă refer la o ţară anume, dar o ţară care nu respectă reglementările, mai bine să plece”, a spus el.
Din partea liderilor europeni, însă, semnalele sunt mai pozitive. Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Francois Hollande, şi-au declarat dorinţa comună de a păstra Grecia în zona euro, în ciuda efectelor devastatoare pe care le are această ţară asupra întregii regiuni. Germania şi Franţa sunt pregătite „să studieze posibilitatea unor măsuri suplimentare pentru creşterea Greciei”, dacă această ţară va avea nevoie, a declarat Merkel în timpul unei conferinţe de presă susţinută alături de Hollande, la Berlin. „Vrem ca Grecia să rămână în zona euro”, a adăugat Merkel.
Diana Gabor