“Blondul”, pericol public al sălilor de jocuri: “Fraierii să ştie că aparatele sunt setate astfel încât să nu se câştige”!

Ioan Drăghici – zis “Blondul” – deşi nu a împlinit decât 27 de ani, are o poveste de viaţă desprinsă parcă dintr-un film de aventuri. Mi-o relatează, pe larg, în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj unde s-a prezentat, bătut de nişte romi, montaţi de patronul unei săli de jocuri din Floreşti, drept răzbunare fiindcă – supărat că pierduse două mii de euro, sâmbăta trecută – i-a distrus acestuia două aparate! Însă gestul nu a fost gratuit, deoarece “Blondul” ştie din surse sigure că, atunci când apare câte un fraier cu mulţi bani, un angajat trece într-o încăpere alăturată şi  – atent la camerele de supraveghere – conduce jocurile printr-un computer legat la aparatele din sală, setându-le atât de bine încât clientul rămâne la final “ras, frezat şi bărbierit”!   

“Cam de pe la douăzeci de ani am prins pasiunea jocurilor”

Cu o sinceritate debordantă, Ioan Drăghici reacţionează favorabil, imediat după ce-l întreb despre scopul vizitei sale la I.M.L.Cluj. Mărturiseşte – pus, evident, pe făcut confesiuni – că are multe de povestit despre împrejurările care l-au adus aici, însă istoria lor e mult mai lungă, numai să am răbdarea s-o ascult. Plus că are convingerea că tot ce-mi va relata îi va ajuta şi pe alţii să nu aleagă calea pe care el a ales-o, culmea, din plictiseală! Îl asigur că sunt numai ochi şi urechi, aşa că tânărul în vârstă de 27 de ani – ins extrem de abil şi inteligent, în ciuda vârstei fragede – îşi  începe, vioi, confesiunea: “Eu sunt născut la Bucureşti, dar am făcut şcoala gimnazială la Buzău, de unde era originar tata şi ceva ani de liceu la Iaşi, de unde era mama. Deci am trăit succesiv, în cele trei oraşe, cu menţiunea că la Bucureşti am locuit, cu intermitenţe, în diverse perioade ale vieţii mele. Am avut vreo patru-cinci domicilii până la vârsta asta – dar în Cluj locuiesc de zece ani, am aici familie şi un băiat în vârstă de patru ani!” Arată în continuare că rebel fiind, de când se ştie, a dorit întotdeauna să fie independent financiar – aşa că a început să muncească, în construcţii, încă de la paisprezece ani. “Acum lucrez la aceeaşi firmă de zece ani. Am vechime şi sunt foarte bun în ceea ce fac, în domeniul structurilor – ele înglobând, practic, meseriile de fierar betonist, tâmplar, dulgher şi zidar. Şi acum am o echipă compusă din zece oameni – unii chiar depăşind şaizeci de ani, cu peste patruzeci de vechime în muncă – dar, ce să fac dacă respectivii nu-s la fel de buni ca mine şi nu pot avansa… Câştig bine şi cam de pe la douăzeci de ani am prins pasiunea asta a jocurilor”. Nu-şi încheie bine fraza şi mă conving rapid că omul nu e un fanfaron, asta după ce îi sună insistent telefonul. Se depărtează puţin şi discută, preţ de câteva minute cu cineva, dându-i cu glas ferm indicaţii de natură tehnică. Evident, referitoare la o lucrare ce trebuie înfăptuită pe parcursul zilei, când el va lipsi de la muncă. “Avem de pus la punct o vilă din Cluj şi oamenii nu ştiau cu exactitate ce urmează să facă. Dar i-am lămurit, aşa că sper să meargă bine treaba şi în lipsa mea. Am multe de rezolvat azi, inclusiv o plângere la Poliţia Floreşti”, se justifică tânărul, parcă intimidat puţin de postura în care l-am surprins.

“Angajatul resetează aparatul, aducând câştigul la zero”

Apoi, tânărul se concentrează din nou asupra relatării şi continuă: “Pasiunea asta a jocului mi-o exercit lângă casă, în sălile din Floreşti, şi “acordeonul” (nota noastră – păcănelele), ruleta, pokerul şi celelalte le cunosc deja la perfecţie. Recunosc, aceasta e deja o boală, ca şi ţigara sau alcoolul – şi numai anul trecut am pierdut 80.000 de lei. Dar, trebuie să ştiţi că eu nu beau deloc, nu am viciul ăsta, dar avându-l pe cel al jocurilor numai de la începutul anului am ras deja vreo 30.000 de lei. Şi în seara zilei de sâmbătă, 26 ianuarie, până la ora şapte seara pierdusem deja vreo 2.000 de euro. Intrasem acolo pentru că se promitea drept mare premiu un bolid scump, pe un banner uriaş, pus afară tocmai ca să atragă fraierii. Ştiam mai demult o chestie de la un văr, fost bodyguard la un astfel de local, şi anume că atunci când intră jucătorul în club acesta e repede filat de conducere şi un angajat îl urmăreşte prin camerele de supraveghere. Apoi respectivul umblă în computerul legat la reţeaua de jocuri electronice şi-l “face” pe client numai din taste. De asemenea, eu, având experienţă în domeniu, m-am prins că nu pot să pierd asemenea sume fără să câştig măcar un mic procent. Şi atunci, nervos fiind, după ce mi-am pierdut aproape toţi banii, m-am enervat teribil şi am spart două aparate – unul cu pumnul şi celălalt cu cotul”. Îi văd pumnul, scrijelit în câteva locuri – de la loviturile pe care le-a aplicat aparatelor, dar şi de la incidentul care a avut loc ceva mai târziu. Adaugă apoi că managerul, pe lângă faptul că a chemat poliţia a pus pe nişte romi din zonă să-l bată, drept răzbunare pentru aparatele distruse. “Intrasem într-un bar din vecini şi după câteva minute m-am trezit atacat de vreo şase inşi, veniţi cu două maşini. M-au rupt în bătaie, cu pumnii şi picioarele, învineţindu-mi ochiul şi umplându-mă pe tot corpul cu vânătăi. Nu i-a ajuns patronului că poliţia mi-a făcut dosar penal pentru distrugere şi lui i-am spus, frumos, că am avut o scăpare dar îi voi plăti cu vârf şi îndesat aparatele… Acum, colac peste pupăză, aflu că din ziua aceea am primit şi interdicţie pentru toate sălile de joc din comună, dar probabil că şi din Cluj-Napoca, fiindcă firmele care funcţionează la Cluj sunt aceleaşi cu cele din Floreşti”, adaugă el.

“E vorba de adrenalină aici – şi de risc”!

“Blondul” este poftit, curând, în cabinetul de consultaţii al I.M.L., de unde se întoarce, după câteva minute, cu un certificat în care legiştii i-au recomandat o săptămână de îngrijiri medicale.  Adaugă tânărul, pregătindu-se de plecare: “Eu o să urmez căile legale împotriva lor şi patronul o să vină şi el la rând pentru acuzaţia de lovire sau alte violenţe –  după ce probabil că mie mi-a deschis dosar pentru distrugere. Mi-am angajat deja doi avocaţi şi o să studieze domniile lor ce variantă mai bună avem, asta pentru că ei ştiu legile mai bine decât mine… Însă, până atunci am un sfat pentru alţi fraieri: LA ACESTE JOCURI NIMENI N-O SĂ IASĂ PE PLUS FIINDCĂ-S MĂSLUITE, INCLUSIV RULETA! Eu ştiu perfect acest lucru fiindcă am încercat toate tipurile de jocuri”. Îl întreb, totuşi, de ce continuă să joace dacă înţelege la perfecţie aceste lucruri. După un scurt moment de gândire îmi mărturiseşte cu un zâmbet resemnat: “E vorba de adrenalină aici şi de risc – şi mie-mi place enorm să risc. Am fost pentru câteva zile şi la Clinica de Psihiatrie, la nişte şedinţe de terapie ţinute de rezidenţi. Dar le-am abandonat repede, fiindcă ce sfaturi să primesc eu de la nişte rezidenţi, care cu toată facultatea lor nu au “absolvit” facultatea vieţii? Şi la mine, să ştiţi, totul vine din plictiseală: o fac să-mi omor timpul. Soţia îmi tot zice să mă las de acest viciu, dar eu nu pot pentru că la jucătorii ca mine aici nu-i vorba de câştig, ci de riscul de care vă vorbeam. De pildă au fost zile când am câştigat 20.000 de lei şi a doua zi m-am prezentat înapoi la sală şi i-am “ras” pe toţi. O singură dată doar până acum mi-am cumpărat un BMW şi mi-am finisat casa, din 10.000 euro câştigaţi, în rest am rispit averi”. Şi-mi spune că, oricum, în cazul lui situaţia nu-i atât de gravă cum a fost în cel al unui coleg de muncă, găsit spânzurat după ce-i furase mamei sale suma de 5.000 de lei.  Apoi, concluzionează: “Mă pot lăsa oricând, că au fost şi şase luni când nu am jucat, deci consider că nu-s neapărat dependent. Dar am un principiu ferm: banii trebuie să circule – şi de-aceea după ce-i pierd, întotdeauna ei vin înapoi la mine. Cred, de altfel, că şi băiatul meu în vârstă de patru ani m-a moştenit, fiindcă a ajuns as în jocuri – ce-i drept, pentru copii, pe care le are pe telefon”. Apoi îşi ia rămas bun şi părăseşte, cu paşi mari, instituţia medicală clujeană.

“S-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar dosarul are autori cunoscuţi. Cercetările continuă în vederea clarificării tuturor aspectelor care au condus la comiterea faptei”, ne-a declarat, referitor la violenţa comisă asupra lui Ioan Draghici, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj. Totul, în condiţiile în care proprietarul sălii de jocuri probabil n-o fi apucat să depună plângerea pentru distrugere pe numele lui Draghici având, însă, în continuare, două luni la dispoziţie pentru a face acest lucru.

“Dependenţa de jocurile de noroc este o tulburare legată de controlul impulsurilor. Cel ce are o asemenea dependenţă nu-şi poate controla impulsurile de-a juca, deşi este conştient că jocul are  consecinţe negative asupra sa, a persoanelor apropriate lui, dar şi asupra finanţelor sale sau a serviciului, etc. Jocul patologic de noroc este caracterizat prin următoarele simptome: pacientul este preocupat obsesiv să joace sume crescânde de bani, în vederea obţinerii excitaţiei dorite, face repetate eforturi nereuşite de a controla, reduce sau stopa jocul. Apoi, după pierderea banilor la joc revine în altă zi în sala de jocuri pentru a-şi recupera banii pierduţi, minte pe toată lumea, inclusiv pe membrii familiei şi alte persoane pentru a-şi ascunde implicarea în jocul patologic de noroc. De asemenea, comite acte ilegale – precum fals, fraudă, furt pentru a-şi finanţa jocul. Tratamentul dependenţilor de jocuri de noroc este un tratament  psihologic, social şi, în funcţie de caz, medicamentos. Tratamentul medicamentelor se referă mai degrabă la patologic, asociată dependenţei, cum ar fi depresia, anxietatea, tulburările de comportament sau dependenţa asociată de alcool sau droguri. Tratamentul psihologic constă într-un tratament psiho-terapeutic, cel care la noi în clinică se desfăşoară sub forma integrării pacientului în comunitatea terapeutică, implicarea familiei prin terapie familială, terapia cauzelor care au condus la dezvoltarea lui într-o anumită formă de personalitate. O altă formă de tratament este managementul datoriilor. Acesta este o formă suplimentară de tratament a jocurilor de noroc prin care se încearcă cuantificarea tuturor datoriilor făcute de pacienţi într-un anumit interval de timp, iar apoi, cu ajutorul psihoterapeutului, se încearcă gestionarea acestor datorii prin luarea legăturii cu fiecare creditor şi găsirea unei formule prin care să se retituie, în mod gradual, datoria respectivă. Am avut, până zilele trecute, în clinica noastră, un pacient cu datorii de peste 250.000 de euro. Acesta a început prin pierderi la “păcănele”, ulterior a ajuns să joace la ruletă iar în momentul în care starea de excitabilitate pe care ţi-o dă senzaţia de câştig sau pierdere s-a dezvoltat a iniţiat o formă de joc piramidal de tip “Caritas” prin care a luat împrumuturi de la rude şi apropiaţi – de 30-40.000  de euro, ajungând la final la peste 250.000 de euro, pe care în momentul în care împrumuta de la una din rude restituia celuilalt datoria – dar îi rămânea, tototdată datoria veche. A fost extrem de convingător în demersurile sale, astfel încât a atras fondurile respective, de 250.000 de euro. Noi am reuşit –  într-o fază a terapiei, după ce s-a prezentat la noi împreună cu soţia, pe care a minţit-o în legătură cu amploarea şi gravitatea sumelor – să-l determinăm să-i comunice, de faţă cu terapeutul, amploarea datoriilor şi a consecinţelor acestora. Ce-am realizat noi prin terapie au fost următoarele lucruri: să-i stabilizăm atitudinea suicidară, pentru că dorea să-şi pună capăt zilelor, apoi să-l determinăm să-şi dezvăluie toate datoriile. Totodată, după o terapie de numai o săptămână am reuşit să facem în aşa mod încât familia să îl ajute în relaţia sa cu creditorii. Acum mai are doar de rezolvat aceste probleme concrete, cele legate de datorii – şi aşa se explică şi externarea sa, determinată de necesitatea de eforturile pe care trebuie să le facă pentru plata lor. Acum pacientul mai vine la noi doar în secţia de terapie ambulatorie, cu scopul de a-l susţine noi în eforturile sale de a fi stabilizat din punct de vedere emoţional şi pentru a preveni noi impulsuri suicidare”.