Omul de afaceri Ion Țiriac și primarul Clujului, Emil Boc, încearcă să organizeze un turneu masculin de tenis în Cluj Napoca.
Discuţiile dintre Ţiriac şi Boc au început încă din toamna anului trecut şi au fost reluate la începutul lui 2019. Potrivit prosport.ro, miliardarul român va cumpăra licenţa pentru unul dintre cele patru turnee mari, de un milion de euro, pe care ATP-ul le va introduce în circuit începând cu anul viitor, va asigura finanţarea, iar Boc şi primăria pe care o conduce vor asigura sprijinul logistic. În acest moment, Clujul va pune la dispoziţie Sala Polivalentă, „casa” echipei de Fed Cup a României, iar edilul a promis că va construi, în preajma ei, alte patru terenuri impuse de forul mondial pentru a putea organiza un eveniment de asemenea natură.
În paralel, Ţiriac va obţine licenţa pe viaţă şi va asigura, alături de diferiţi sponsori, latura financiară a evenimentului. Prin lege e interzis ca primăriile să finanţeze astfel de competiţii, motiv pentru care premiile care se vor ridica la un milion de euro vor veni din partea fostului jucător de tenis.
În mare, proiectul este pus la cale, iar posibilităţile sunt două: competiţia va avea loc fie primăvara, pe zgură indoor, fie în toamnă, după Wimbledon, pe hard indoor. Aici totul depinde de cum merg negocierile cu cei din ATP şi cât de repede acestea ajung la final, iar informaţia a fost confirmată şi de Ilie Năstase: „Din câte am înţeles va fi un turneu de băieţi la Cluj, în sală. Şi la Bucureşti ar trebui să fie, dar mai vedem. Depinde de Primării la Bucureşti. Şi eu, şi domnul Ţiriac, şi domnişoara Halep am făcut mai multe, ne-am bătut cu mulţi, dar nu am putut. Cei care vin, după ce murim noi, să se lupte cu cei care vor, cu Primăria, cu cei care vor ei”, a declarat „Nasty”, luni, la ProSport Live.
Prin această idee, Ion Ţiriac încearcă să dea un restart în tenisul masculin românesc, ramură care, în afara lui Marius Copil, la simplu, şi a dublului Tecău-Mergea, a încetat să mai producă rezultate. Miliardarul care deţine şi competiţia de la Madrid a pierdut licenţa de organizare a BRD Năstase-Ţiriac Trophy în 2016, după 21 de ani în care spectatorii de la Bucureşti au văzut pe viu, sezon de sezon, o competiţie pe zgură desfăşurată fie în septembrie, fie în aprilie.
Fernando Verdasco (6,3, 6-2 în finala cu Lucas Pouille) e ultimul câştigător al turneului BRD Năstase-Ţiriac Trophy organizat la Arenele BNR.
În 2016, după ce Terenul Central al complexului din Cotroceni a fost închis ca urmare a faptului că nu are aviz ISU, Ion Ţiriac a cedat licenţa turneului, pentru doi ani, oraşului spaniol Marbella.
Turneu WTA la Cluj, marea miză
În paralel, cuplul Ţiriac-Boc mai încearcă o lovitură şi se gândeşte la un mare turneu WTA la Cluj: „Evident că suntem în discuţii. Sperăm ca într-o zi să avem acest turneu la Cluj. Mai multe detalii nu pot da acum, dar suntem optimişti”, a spus Emil Boc, completat, zilele trecute, de Ion Ţiriac: „Vreau ca anul acesta să cumpăr un turneu de tenis. Dacă este un turneu indoor, se va juca la Cluj. Am vorbit cu Emil Boc, are sală, are de toate. WTA va face o nouă serie de turnee. Va fi cu premii de un milion de euro. Sunt patru turee, iar eu vreau să cumpăr unul dintre ele, care să fie la o dată bună”.
Logica? Odată cu ascensiunea uluitoare a Simonei Halep şi cu entuziasmul creat în jurul echipei de Fed Cup a României, Boc şi Ţiriac consideră că aducerea unei competiţii de asemenea anvergură la Cluj ar însemna un mare pas în faţă. Atât ca imagine a sportului, cât şi financiar, pentru că o astfel de reţetă, cu Simona Halep în prim-plan, ar aduce mult mai multe beneficii decât turneul masculin.
În 2019, Bucureştiul va organiza a cincea ediţie a turneului WTA BRD Bucharest Open, competiţie care se desfăşoară între 15 şi 21 iulie şi care are premii de 250.000 de dolari.