Aurel Rezmuveş are 38 de ani şi e originar din localitatea sălăjeană Cizer, însă de câţiva ani s-a stabilit împreună cu soţia şi cei patru copii ai săi  la Călăţele-Pădure. Marţi 12 februarie, la I.M.L.Cluj, acesta s-a prezentat, bătut-măr, împreună cu soţia şi cumnatul pentru a-şi scoate certificat medico-legal. Mărturiseşte că se ocupă cu tăiatul cetinei din pădurea din zonă şi relatează – omiţând că a fost prins asupra faptului de către pădurar – că a avut un incident violent cu câţiva localnici care l-au bătut cu o bâtă,  scăpând de atacatori doar prin fugă. De aceea, după plecarea sa reporterul „Gazeta de Cluj” a dorit să se edifice asupra incidentului şi a „săpat” ceva mai adânc. Iată ce a descoperit!

Hoţul: „Am scăpat din mâinile lor cu hainele smulse, la bustul gol”!

Bine şifonat, pe coridoarele I.M.L.Cluj, Rezmuveş îşi face cruci şi mărturiseşte că a scăpat ca prin minune în viaţă după ce a fost atacat de nişte localnici, furioşi, în timp ce culegea nişte cetină din pădure. Povesteşte acesta, cu glas gâtuit, semn că suferă dureri serioase: „Stăm în Călăţele, la cumnatul meu şi altă posibilitate de a trăi nu avem decât tăiatul cetinilor, pentru o firmă care vinde coroane – aşa că ne aflam în pădure împreună cu băiatul meu în vârstă de 14 ani şi cu soţia. Pe noi au năvălit vreo cinci-şase inşi dintre care l-am cunoscut pe Todor, pădurar în Beliş şi pe fiul lui, Dan, care l-a lovit în urmă cu câţiva ani pe fiul meu, cu o sticlă în cap şi de atunci ne urăşte şi mai tare fiindcă l-am câştigat în justiţie şi a fost obligat să ne despăgubească… M-au întrebat ce fac în pădure, iar eu le-am zis că fac ce pot, la care Todor m-a apucat de gât şi Dan a luat o bâtă şi a început să mă croiască peste tot cu ea! N-am mai ştiut de mine dar, ca prin vis, am văzut cum unul dintre ei îl loveşte cu pumnul pe fiul meu şi apoi sparge parbrizul maşinii firmei în care încărcam cetina!” Intervine în discuţie Ioana, soţia lui Aurel: „Când am văzut cum îl bat am strigat să nu-l mai lovească fiindcă mi-l omoară, bărbatul meu fiind diabetic şi cu început de ciroză. Atunci unul dintre ei a fugit şi după mine şi l-a lovit şi pe băiat, când i-a implorat să nu dea în tatăl lui. Am reuşit să ne refugiem cu toţii în maşină şi să pornim în viteză de acolo, părăsind locul, doar bietul Aurel a rămas la cheremul lor, care-l băteau fără milă. A scăpat în bustul gol când l-au prins din nou, reuşind numai aşa să se elibereze şi să o ia la fugă, la vale, de unde l-am luat noi cu maşina, mai târziu, reuşind să ne refugiem cu toţii la poliţie”! Adaugă bărbatul, ţinându-se de creştet pentru a fi mai explicit: „Nu mai puteam răsufla, aveam dureri mari de cap şi aşa, într-un hal fără de hal fiind, cu 270 glicemie am fost dus la Spitalul din Huedin. Dar cel mai important lucru a fost că am scăpat cu viaţă şi copiii mei au în continuare un tată”. Bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce după câteva minute cu un certificat în care medicii i-au recomandat o săptămână de îngrijiri medicale. Îndrumându-l tototdată, spre „Ortopedie”, pentru efectuarea unei radiografii la cele două degete pe care Rezmuveş le consideră fracturate dar nu deţine acte medicale care să certifice acest lucru… „Oricum, treaba asta nu va rămâne aşa, am angajat deja un avocat şi ne vom lupta cu sătenii până la capăt, deoarece – chiar dacă am cules ilegal cetină – ei trebuiau să cheme poliţia, nu să se poarte în aşa hal cu noi”, concluzionează soţia lui. Apoi, cu o determinare uriaşă întipărită pe feţe, cei trei părăsesc instituţia medicală clujeană…

Primarul comunei Călăţele: „Nu pot face eu ordine”…

Vasile Tripon, primarul comunei consideră că situaţiile de acest gen sunt des întâlnite şi vinovaţi sunt cei care asigură – fără fermitate însă – ordinea în domeniu: „Problema e că romii iau cetina şi o vând, fapt care se ştie. Vă spun sincer cine-i de vină: poliţia şi Ocolul Silvic. Dacă i-ar trage pe dreapta mai des nu s-ar perpetua situaţia. Se cară cetina cu tonele şi practic romii taie şi brazi de cinci-zece metri, după care rup crengile. Pădurarii ar trebui să păzească mai bine pădurea, de romii care merg cu câte cinci-şase căruţe, iar în cazul acesta – pe care nu-l cunosc foarte bine – localnicii reacţionează ca şi ei, violent. Cum a fost şi la Hădăreni: dacă romii nu ar fi sărit la bătaie, nu ar fi sărit nici românii… Deci, ar trebui să fie mai active autorităţile: poliţia, Ocolul Silvic, jandarmeria montană – şi eu le-am spus lucrul acesta, în faţă că nu-i sprijină îndeajuns pe pădurari. Eu nu mă pot duce să fac ordine dacă nu am asta prevăzut în fişa postului…

Unul din „atacatorii” lui Rezmuveş: „L-am apărat pe pădurar”!

Contactat telefonic Teodor Neag, cel acuzat de agresarea lui Rezmuveş se arată consternat de acuză şi mărturiseşte, fără nicio ezitare: „Să vă spun exact cum a fost. Eu am fost la Huedin, împreună cu fiul meu şi când m-am întors  acasă aud, vizavi de casa mea, o gălăgie de ţigani şi pe pădurarul care răspunde de pădure, imobilizat de unul dintre ei, care-l ţinea vârtos. Şi copilul, mai rapid decât mine, a intervenit şi a sărit să-l apere pe pădurar, care a mai fost bătut de hoţii de cetină, prin octombrie- noiembrie, anul trecut. Şi l-a prins pe ţigan, dar acesta s-a smuls din braţele lui şi şi-a lăsat hainele la el, după care a fugit. Iar pădurarul a sunat la 112, anunţând poliţia că a fost atacat. Nimeni n-a dat în el atunci, nu ştiu ce s-a întâmplat înainte, că se lupta de câteva minute cu pădurarul. Eu atâta am văzut şi ştiu. Plus că – pe lângă maşina care staţiona, încărcată cu cetină – am văzut mai înainte două căruţe de-ale lor, pline şi ele, care se depărtau în viteză de locul respectiv. Şi apoi, după ce fiul meu a intervenit şi a rămas cu hainele în mână, maşina a pornit şi hoţul a fugit. De asemenea, ştiu şi că aceiaşi inşi au mai avut probleme acum doi ani, tot cu un pădurar. Şi eu sunt pădurar, dar în Beliş şi bineînţeles că nu am putut permite să-mi fie bătut colegul”.

Punctul de vedere al Direcţiei Silvice Cluj

La rândul său, Dan Traian Neag, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Cluj ne-a declarat următoarele: „Luni, 11 februarie pădurarul Brândaş de la Ocolul Silvic Huedin a fost agresat de către cetăţeni de etnie romă în timp ce efectua serviciul de patrulare pe raza Cantonului Silvic 1 – Coca. Solicitându-le cetăţenilor să părăseasă zona în vederea evitării sustragerii de cetină şi material lemnos, aceştia au devenit agresivi. Însă, prin efortul conjugat al cetăţenilor din satul Călăţele-Pădure – respectiv Neag Teodor, pădurar la Ocolul Silvic Beliş şi a familiei acestuia, a pădurarului Mocanu de la Ocolul Silvic Huedin şi a părinţilor inginerului Neag, din cadrul Ocolului Silvic Mărgău – s-a evitat o ultragiere fizică a pădurarului. Din păcate, nu e un caz singular cu care s-a înfruntat pădurarul Brândaş, el fiind agresat şi în toamna anului 2018 de către o parte din aceiaşi cetăţeni de etnie romă care sunt acum cercetaţi pentru ultraj de către judecătorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.