Redactorul şef de la Caţavencii, Doru Buşcu, i-a transmis directorului SRI Eduard Hellvig o scrisoare deschisă prin care îi atrage atenţia că a primit ameninţări că ar trebui ”potolit” ca urmare a materialelor publicate. Jurnalistul mai descrie cum o maşină de filaj, cu două serii de numere, a lovit automobilul în care era familia sa, iar şoferul i-a râs în nas soţiei.

”Domnule Eduard Hellvig,

Serviciul secret pe care îl conduceți și pe al cărui frontispiciu scrie, într-o latină controversată, “Patria a priori” urmează să-mi facă “de petrecanie”, orice ar însemna lucrul ăsta. Presupun, din cîte îi cunosc pe bătrînii lupi care mi-au purtat sîmbetele și pe vremea regimului Băsescu, că ar trebui să mă aștept la vechea combinație interceptări-filaj-amenințări-ANAF-parchet-stenograme-presă, iar asta vorbește destul de critic despre capacitatea lor de evoluție. Sînt oameni din cercul dumneavoastră – cerc din care eu sper sincer ca dumneavoastră să fi lipsit – și de aceea încerc să le-o iau înainte spunîndu-vă ce pun la cale.

Nu e prima dată cînd sînt avertizat că am sărit calul și că urmează măsurile. E poate a zecea, dacă nu a unsprezecea oară anul acesta. Oameni din nucleul dur al SRI și cîțiva închipuiți din jur, fără știrea directorului, desigur, își dau aere de lichidatori. Își pun mintea și întreaga știință a siguranței naționale cu un biet jurnalist de satiră, citit de puțini și înjurat de mulți. Grav în toată această risipă de energie nu e discursul lor cocoșesc, ci felul neconstituțional și ilegal în care concep “distrugerea” mea. SRI nu are pîrghii legale de pedeapsă nici în ANAF, nici în parchete și nici în alte servicii secrete. Doresc să vă aduc la cunoștință toate aceste proiecte, domnule director, înainte ca ele să vă ia pe nepregătite.

Aș zice că SRI n-are atribuții nici în intimidarea oamenilor pe șosele, intrînd cu mașina de filaj în mașina obiectivului filat, așa că pun aceste evenimente pe seama prostiei agentului, care s-a apropiat prea mult de țintă în timp ce verifica mesageria WhatsApp. Datele complete despre incidentul cu autoturismul sub acoperire, cu două rînduri de numere, legendat la MApN, la Marele Stat Major al Forțelor Aeriene, care mi-a îndoit portiera în luna decembrie, vi le transmit, dacă doriți, în privat, ca să nu deconspirăm celelalte înțelesuri ale securității naționale.

De ce mă vor apropiații dvs. “rezolvat”, “distrus” etc.? De obicei, voiau asta cînd le-o cerea șeful, ca urmare a susținerilor mele publice legate de SRI sau de președintele în exercițiu. Aici aș zice că există motive destule să fiu făcut țintă, fiindcă de mulți ani scriu și vorbesc despre ilegalitățile săvîrșite de serviciu în spațiul drepturilor și libertăților individuale, de la interceptările ilegale pînă la abuzurile confirmate de proaspăt dezvăluitele protocoale. Asta e, să zicem, partea istorică a urii. Cealaltă parte, mai recentă, presupun că decurge din tăierea bugetului SRI.

Am spus în repetate rînduri – în gazetă și la televizor – că SRI, ale cărui periculoase practici le-am cunoscut de-a lungul anilor, ar trebui readus în spațiul său nominal prin două căi: modificarea legii de funcționare și redimensionarea bugetului. Pentru ca umbra extraconstituțională pe care SRI o aruncă asupra democrației să fie diminuată e necesar, am spus-o mereu, ca aceste măsuri să fie luate. Eu am spus-o, eu am auzit-o, au spus-o și mulți alții, mai importanți decît mine, dar partidele de la guvernare au mărit bugetele și au lăsat legea neschimbată. După mine, au făcut asta fiindcă sînt șantajate, prin oamenii lor, de Servicii, dar nu despre asta vorbim acum.

Acum vorbim despre faptul că nu eu am tăiat bugetul SRI. N-a ajuns presa atît de ascultată încît să i se uite Guvernul în gură. Poate că apropiații dvs., domnule director, au deschis televizorul cînd eu îmi făceam numărul și, cu imaginația sleită de planuri negre, au tras concluzia așa cum trag plutoanele de execuție. De aceea, vă sfătuiesc să-i rugați să aibă răbdare. Nu cred că le va tăia cineva bugetul, fiindcă în PSD și ALDE nu se găsește atîta curaj. Ultimele zece bugete ne demonstrează că toate tăierile au sfîrșit în creșteri.

Am vrut pe această cale, domnule director, să vă pun la curent cu practici de care sper că sînteți străin. În continuare, instituția pe care o conduceți face politică, și n-ar trebui să facă. SRI se joacă cu legea, iar, mai nou, iată, și cu violența. Amenință, intimidează și plănuiește acțiuni împotriva unor ținte individuale care ies din spațiul atribuțiilor sale. Nu asta e calea pe care un tînăr director se cade să-și îndrume serviciul, nu e ăsta spiritul nord-atlantic despre care tot auzim.

Nu e ușor să conduceți un asemenea monstru, dar ideea e că nouă un monstru nu ne face trebuință. Vrem un serviciu decent, profesionist și, dacă se poate, mai ieftin.

Eu, unul, înțeleg drama bugetului SRI și consecințele ei asupra unor pensionari sau ofițeri de merit. Nu e însă o problemă politică, ci una managerială. Efectivele nu sînt imperative, doar misiunea generală a serviciului e. Combinațiile contabile din burta SRI cad în sarcina managementului, a directorului și a oamenilor lui. Numai că, atunci cînd între patrie și datorie se amestecă politica și promisiunile făcute unui președinte sau altuia, socotelile se strică.

Atît, deocamdată, domnule Hellvig, în ideea ca veștile despre mine să nu vă prindă pe picior greșit. Amintiți-le lupilor care plănuiesc acțiuni ilegale că, din cîte îmi dau seama, nu sînt nici terorist și nici nu desfășor genul de activități încadrabile în domeniul de competență al SRI.

În rest, vă asigur că rămîn același critic neobosit al metodelor, spiritului și bugetului SRI pînă în ziua cînd ele vor fi pe măsura sloganului cu care vă mîndriți.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.