În jur de 30 de persoane au afisat pancarte în centrul Clujului, prin care au salutat independenta provinciei sârbe si au cerut autonomie pentru secui.
Declaratia de independenta a provinciei Kosovo a reprezentat un motiv de bucurie pentru albanezii din Serbia. Dupa ce Parlamentul de la Pristina a votat desprinderea provinciei Kosovo de Serbia, kosovarii au sarbatorit pe strazi. Anuntul facut de autoritatile de la Pristina au trezit reactii si în România. Câtiva membri ai unor organizatii maghiare din Cluj au iesit pe strazi pentru a-si manifesta sustinerea. În jur de 30 de persoane au afisat pancarte în centrul Clujului, prin care au salutat independenta provinciei sârbe si au cerut autonomie pentru secui. Organizatorii actiunii au afirmat ca drepturile comunitatii maghiare trebuie luate în serios în România si ca declararea independentei Kosovo este un bun exemplu pentru ca Tinutul Secuiesc sa sustina autonomia teritoriala si culturala. (A.M.)